Sunt presiuni și interese la Costinești. Personaje dubioase trag sfori ca să întoarcă rezultatul alegerilor câștigate de candidatul PNL Gheorghe Mechenici.
Telenovela politică de la Costinești continua, chiar și după decizia venită de la Biroul Electoral Central (BEC) care a stabilit că nu se impune anularea alegerilor și l-a dat câștigător pe candidatul PNL Gheorghe Mechenici.
Acum, un personaj dubios, purtătorul de cuvânt al BEJ, Vlad Jipa, reprezentat al PSD, a declarat că „în cadrul BEC se repune în discuţie subiectul Costineşti”.
Candidații la Primăria Costinești sunt Dumitru Jeanu, actualul primar, din partea PSD, și Gheorghe Mechenici, viceprimar, din partea PNL.
Presiuni și interese la Costinești
Așa cum a dezvăluit Oficiul de stiri, PSD Constanța a trimis la numărătoarea voturilor din Costinești un personaj fără atribuții. Este vorba despre Vlad Jipa purtătorul de cuvânt al Biroului Electoral Județean (BEJ) Constanța.
Acesta s-a prezentat fără mandat din partea instituției, fără vreo o atribuție legală. A intrat în sediul circumscripției electorale și a ordonat renumărarea voturilor, fără a avea acest drept, dar așa i-a cerut partidul.
AMĂNUNTE AICI: Surse: BEC a decis, Gheorghe Mechenici de la PNL este noul primar din Costinești
Cei doi procurori prezenți l-au lăsat să își facă numărul și l-au invitat să asiste la numărarea voturilor, fără să pună mâna pe buletinele de vot. Pentru că rezultatul numărătorii a ieșit în favoarea candidatului PNL, Gheorghe Mechenici, reprezentantul BEJ a chemat presa locala și a încercat să pună presiune pe cei care numărau voturile, dar fără succes.

Presiuni și interese la Costinești. Pentru că nici manevra cu presa locală nu i-a ieșit, Vlad Jipa a revenit în sală și a asistat, chiar dacă nu avea această atribuție legală, la a șasea numărătoare, în urma căreia a ieșit câștigător, la un vot distanță, tot candidatul PNL, Gheorghe Mechenici.
Se încearcă schimbarea rezultatului alegerilor
Presiuni și interese la Costinești. La sfârşitul săptămânii trecute, BEC a respins cererea de anulare a alegerilor în Circumscripţia Electorală nr. 29 Costineşti, formulată de Partidul Social Democrat – filiala Constanţa.
Cu toate acestea, Biroul Electoral Judeţean (BEJ) Constanţa a anunțat, luni, că Biroul Electoral Central (BEC) repune în discuţie situaţia alegerilor de la Costineşti, câștigate de Gheorghe Mechenici.
Anunțul a fost făcut chiar de…purtătorul de cuvânt al BEJ Constanța, Vlad Jipa.
Presiuni la BEC
Presiuni și interese la Costinești. În ciuda deciziei BEC, reprezentantul BEJ Constanţa Vlad Jipa a anunțat:
„Conform ultimului proces verbal de îndreptare eroare materială de astăzi 17.06.2024 al BECL Costineşti, scorul pentru primar este 772 la 771, diferenţă de un vot. Conform listelor electorale suplimentare pentru locale, la poziţia 24 a votat fără a avea dreptul cetăţeanul ucrainean (…). Pe listele electorale suplimentare pentru europarlamentare, fără a avea drept de vot, cetăţeanul ucrainean (…) a votat la poziţia 42”.
BEC a respins cererea de anulare a alegerilor
Presiuni și interese la Costinești. Amintim că, la sfârşitul săptămânii trecute, BEC a respins cererea de anulare a alegerilor în Circumscripţia Electorală nr. 29 Costineşti, formulată de Partidul Social Democrat (PSD) – filiala Constanţa.
Decizia a fost luată după analizarea documentelor justificative primite de la Biroul Electoral de Circumscripţie Comunală (BECC) nr. 29 Costineşti, for care a concluzionat că este necesară anularea alegerilor pentru administraţia publică locală din data de 9 iunie, după ce a ieșit câștigător Gheorghe Mechenici din partea PNL.
Gheorghe Mechenici a câștigat la un vot diferență
Presiuni și interese la Costinești. În adresa înaintată de BECC Costineşti către BEC au fost menţionate mai multe nereguli constatate, printre care faptul că două persoane, dintre care una este un cetăţean ucrainean, au votat fără a avea acest drept.
După ce la Costineşti s-au numărat de mai multe ori voturile, a fost desemnat câştigător la funcţia de primar candidatul din partea PNL, în detrimentul candidatului PSD, la o diferenţă de un singur vot.
Candidații la Primăria Costinești sunt Dumitru Jeanu (foto), actualul primar, din partea PSD, și Gheorghe Mechenici, viceprimar, din partea PNL.
CITIȚI ȘI: Nu e glumă! Păcală poate decide soarta la alegeri în Costinești – Document