Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului spune că seismele din zona Crișana au legătură cu cutremurele din Turcia și explică punctual acest lucru.

Este vorba despre următoarele:

  • „Cutremurele care au avut loc în acestă zonă au apărut la contactul dintre Bazinul Panonic cu Munții Apuseni.
  • Această regiune este caracterizată de două sisteme de falii cu orientare NV-SE și respectiv SV-NE, dar local mai sunt identificate și falii cu orientare E-V.
  • Sursa acestor cutremure o constituie mişcarea de convergenţă şi rotaţie a microplăcii Adriatice care exercită o presiune directă asupra lanţului cutat al Dinarizilor, această presiune fiind transmisă mai departe întregului eşafodaj de blocuri litosferice din componenţa Bazinului Panonic.
  • Aceasta se datorează cutremurelor din Turcia care au generat un lanț de seisme, direcția de propagare începând din estul Mării Meditarane, acolo unde arcul de subducție al plăcii Africane cu subplaca Est-Europeană se intersectează cu falia Est-Anatoliană, locul unde s-au produs recentele cutremure distrugătoare din provincia Kahramanmaraș.
  • Acestea se deplasează de-a lungul planului de subducție amintit. Această presiune a generat cutremure începând din sudul, prin centrul și până în nordul Italiei. Microplaca Adriatică generează presiuni asupra lanțului Munților Dinarici care, la rândul ei, transmite aceste presiuni către bazinul Panonic”.

Reprezentanții INFP mai spun că evaluează în continuare dacă seismele produse în luna martie în zona Târgu Jiu au fost generate tot de evenimentele din Turcia.