Inspectorii ANPC verifică fructele și legumele din piețe. În această perioadă, au loc controale de amploare în piețe, pentru a depista pesticidele periculoase. Autorităţile vor merge în pieţe să testeze fructele şi legumele pentru a vedea dacă acestea conţin pesticide periculoase.
Dacă în 2023, autoritatea fitosanitară a găsit nouă probe neconforme până în luna iunie, acum numărul a ajuns la 13. De la începutul anului și până acum, s-au găsit pesticide peste limitele admise la ceapa verde, mărar, mere, fasole verde, spanac și pătrunjel.
Toate produsele neconforme au fost scoase de urgență de raft, iar acum se intensifică verificările
Se vor preleva cu 42% mai multe teste în această perioadă, în special la: tomate, castraveți, ardei, cireșe, căpșuni, caise, pepeni și zmeură. În total, se vor preleva 615 probe, potrivit informațiilor Antena3.
În plus, autoritățile vor să vadă dacă cireșele și căpșunile de pe tarabele din piețe sunt bune pentru consum. Astfel, până pe 5 iulie se vor preleva 214 probe de cireșe și căpșuni din piețele bucureștene, cât și din fiecare reședință de județ.
Zeci de legume și fructe retrase de la vânzare în urma controalelor ANPC
Reprezentanţii ANPC au anunţat că în prima jumătate a lunii aprilie, au efectuat controale care au vizat verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale în domeniu, modul de comercializarea legumelor şi fructelor proaspete în magazine alimentare, hipermarketuri şi supermarketuri, pieţe agroalimentare, depozite şi pieţe en-gros.
Au fost controlaţi 1.010 operatori economici, la 978 dintre aceştia fiind constatate nereguli. De asemenea, au fost verificate peste 500 tone de fructe şi legume proaspete. Potrivit comisarilor ANPC, peste 400 tone de legume sau fructe nu se încadrau în normele legale în vigoare. „Recomandăm consumatorilor să manifeste mare atenţie atât la aspectul, cât şi la calitatea legumelor şi fructelor pe care le achiziţionează, precum şi la informaţiile aflate pe etichetele acestora” – a declarat Sebastian Hotca, preşedintele ANPC.
În urma controalelor, au fost găsite mai multe nereguli, cum ar fi comercializarea de legume şi fructe depreciate calitativ, cu modificări organoleptice, cu pete sau mucegai, cu umiditate excesivă în interiorul ambalajului, picuri de condens.
Alte nereguli vizau comercializarea unor legume şi fructe nesortate, deshidratate, cu urme de alterare, depozitarea legumelor și fructelor în spaţii neigienizate, pline de praf şi urme de noroi, cu insecte; nerespectarea cantităţii înscrise pe etichetă la legumele şi fructele preambalate, comercializarea unor legume şi fructe preambalate cu ambalaje deteriorate. Comisarii ANPC au mai descoperit nereguli de informare privind regimul promoţiilor. Astfel, nu era afişat preţul pe produs şi/sau a preţului pe unitatea de măsură pentru fructele şi legumele comercializate, nu erau afişate lizibil preţurile de vânzare ale produselor, expirarea verificării metrologice a cântarelor folosite.
CITIȚI ȘI:
Zeci de legume și fructe retrase de la vânzare în urma controalelor ANPC
Cum putem să mâncăm legume și fructe cu mai puține pesticide