Petra Kvitova (Cehia), de două ori campioană la Wimbledon, a anunţat, luni, că este însărcinată şi îşi întrerupe cariera, cu puţin înainte ca noul sezon să înceapă cu Australian Open, relatează wtatennis.
Mesajul cehoaicei a fost transmis prin intermediul rețelelor de socializare și, cu această ocazie, sportiva le-a urat urmăritorilor săi un an nou fericit.
“În această primă zi a anului 2024, am vrut să vă urez un an nou fericit şi să vă împărtăşesc această veste îmbucurătoare: Jiri şi cu mine vom primi un copil în familia noastră în această vară!“, a anunţat sportiva pe contul ei de Instagram.
Însărcinată, Petra Kvitova a decis să ia o pauză
Numărul 17 mondial, în vârstă de 33 de ani, s-a căsătorit cu antrenorul său Jiri Vanek în iulie 2023.
“Deşi îmi vor lipsi călătoria mea anuală în Australia şi competiţiile în sportul pe care îl iubesc, aştept cu nerăbdare să petrec timp acasă, pentru a pregăti acest nou capitol interesant din viaţa noastră”, a adăugat ea.

Petra Kvitova, campioană la Wimbledon 2011 şi 2014, a câştigat 31 de titluri în proba de simplu în circuitul WTA.
CITEȘTE ȘI AO 2024. Primul nume „greu” care se retrage: „Este frustrant”