Klaus Iohannis, băgat în corzi de aliații NATO! A sosit momentul ca preşedintele României să se retragă din cursa pentru șefia Alianței?Klaus Iohannis, băgat în corzi de aliații NATO! În opinia majorităţii ţărilor NATO, a sosit momentul ca preşedintele României, Klaus Iohannis, să se retragă, după două luni de competiţie pentru funcţia supremă în alianţă, scrie POLITICO, în condiţiile în care joi, la Praga, miniştrii de externe din Alianţa Nord-Atlantică se reunesc pentru a schiţa deciziile summitului din iulie de la Washington.
În culise, scrie POLITICO, o serie de oficiali şi diplomaţi europeni consideră că Iohannis joacă pe termen lung şi se foloseşte de candidatura sa la NATO pentru a se poziţiona pentru un alt rol de rang înalt în UE.
Iohannis a reuşit să obţină sprijinul unei singure ţări din grupul celor 32 de state
Şi aceasta este Ungaria, care a ameninţat săptămâna trecută că va renunţa la anumite operaţiuni NATO. Slovacia rămâne nehotărâtă, dar toate celelalte 29 de ţări şi-au manifestat sprijinul pentru candidatul clar favorit, premierul olandez Mark Rutte.
Totuşi, notează POLITICO, acest lucru nu este suficient de bun pentru Rutte, deoarece are nevoie de sprijinul deplin al tuturor membrilor alianţei pentru a-i succeda lui Jens Stoltenberg, care urmează să se retragă la începutul lunii octombrie.
Klaus Iohannis neagă presiunile existente
În timp ce miniştrii de externe ai NATO se reunesc joi şi vineri la Praga, teama este că, dacă Iohannis nu renunţă în curând, căutarea viitorului secretar general al NATO riscă să devină parte a manevrelor de culise pentru ocuparea posturilor de conducere din UE după alegerile europene din 6-9 iunie.
În mod obişnuit, sunt puse la bătaie preşedinţia Comisiei Europene şi a Consiliului European, precum şi rolul de şef al diplomaţiei UE, cele 27 de ţări ale UE încercând, de asemenea, să obţină portofoliile de comisar european pe care şi le doresc. Acum, şefia NATO face parte din acest amestec. “Pentru prima dată, NATO face parte din pachet. Oficial nu este, dar neoficial este”, a declarat, sub acoperirea anonimatului, un oficial UE.
Biroul lui Iohannis a respins afirmaţiile potrivit cărora acesta ar fi fost supus unor presiuni pentru a părăsi cursa. “Nu există o astfel de presiune în ceea ce priveşte retragerea candidaturii. Acesta este răspunsul oficial al Administraţiei Prezidenţiale”, a declarat biroul său într-un e-mail pentru POLITICO.
Șefia NATO pentru Iohannis, un puzzle complicat
Repartizarea funcţiilor de conducere este întotdeauna un puzzle complicat, echilibrând afilieri politice, geografie şi gen. Chiar dacă Rutte obţine postul NATO înainte ca liderii UE să discute despre posturile de conducere europene, liderii vor trebui să ia în considerare faptul că un liberal olandez l-a câştigat, au declarat doi diplomaţi europeni.
Iohannis a ajuns la o înţelegere cu aliaţii cheie pentru a renunţa la cursa pentru NATO până la începutul lunii iunie, sau cu o lună înainte de marele summit NATO de la Washington, au declarat doi înalţi oficiali europeni care au cerut păstrarea anonimatului. La începutul acestei luni, Iohannis s-a întâlnit la Casa Albă cu preşedintele american Joe Biden, care l-a susţinut deja pe Rutte.
Renunţarea la candidatură înainte de cursa pentru funcţia supremă europeană şi înainte de summitul NATO din iulie îi va oferi lui Iohannis o oarecare bunăvoinţă din partea aliaţilor occidentali, pe care ar putea să o valorifice în timpul discuţiilor pentru funcţiile de conducere. Cel de-al doilea mandat al său ca preşedinte al României se încheie în decembrie, menţionează POLITICO.
La Bruxelles se vehiculează mai multe scenarii pentru Iohannis
Una dintre opţiuni este foarte puţin probabilă: în cazul în care preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care este marea favorită, nu obţine un al doilea mandat, Iohannis a fost menţionat ca o alternativă.
La fel ca şi von der Leyen, liderul român provine din Partidul Popular European (PPE), cel mai puternic grup politic din UE. Iohannis este, de asemenea, vorbitor de germană şi are o experienţă de peste 10 ani ca şef de stat.
România este, de asemenea, un exemplu în UE atunci când vine vorba de respingerea influenţei ruseşti, de susţinerea Ucrainei şi de integrarea în UE, inclusiv prin aderarea oficială la spaţiul Schengen fără vize.
Aliaţii lui Iohannis insistă asupra faptului că încercarea sa de a obţine postul la NATO nu este o simplă modalitate de a ajunge la un post în UE, deoarece el “crede cu tărie în necesitatea unei voci est-europene în acest cel mai important post de la NATO în acest moment”, potrivit unui oficial care este familiarizat cu gândirea preşedintelui român.
O altă opţiune vehiculată pentru Iohannis este ca acesta să devină comisar european pentru apărare. Von der Leyen a indicat deja că ar fi bine să aibă pe cineva din Europa de Est pentru acest portofoliu, care nu există în prezent, dar pe care vrea să îl creeze. Cel mai vehiculat nume pentru acest post este însă cel al ministrului polonez de externe, Radoslaw Sikorski, dar, ţinând cont de surprizele care apar în orice puzzle cu funcţii de conducere, ar putea totuşi să-i revină lui Iohannis, au declarat alţi doi oficiali UE cu care a stat de vorbă POLITICO.
Klaus Iohannis nu se leapădă de NATO!
Președintele a precizat, chestionat despre faptul că nu au fost opinii din partea aliaţilor privind candidatura sa la şefia NATO şi de ce se întâmplă acest lucru, că sunt purtate discuţii „foarte intense”, însă „chestiunile NATO nu se discută în public.”
Klaus Iohannis: „Am avut câteva discuţii bune, în plan diplomatic”
Reamintim că șeful statului a fost întrebat despre faptul că nu a fost niciun răspuns din partea aliaţilor, de când și-a anunțat candidatura la șefia NATO și care ar fi motivul şi ce l-ar determina să îl susţină pentru această funcţie pe premierul olandez Mark Rutte, înaintea participării la reuniunea extraordinară a Consiliului European, miercuri la Bruxelles.
„În ce priveşte NATO, discuţii se poartă, sunt foarte intense, dar aceste discuţii sunt altfel decât la alte formate. Chestiunile NATO nu se discută în public, nu se fac publice. Deci continuăm ca şi până acuma. Am avut câteva discuţii bune, în plan diplomatic. Se continuă şi vom vedea când vom avea un rezultat”, a afirmat Klaus Iohannis.
Șeful statului recunoaște că poartă, în continuare, “discuții intense”
Klaus Iohannis nu intenţionează să îşi retragă candidatura pentru funcţia de șef la NATO
Chiar dacă unii oficiali străini și-au anunţat susţinerea pentru premierul olandez Mark Rutte pentru această poziţie, Iohannis consideră că şansele sale sunt „rezonabile”.
„Nu intenţionez nici să mă retrag, nici să negociez altceva. Mă concentrez pe NATO. Şi da, sunt câteva afirmaţii în spaţiul public. În continuare consider că şansele mele sunt rezonabile”, a spus Iohannis, întrebat despre dacă ia în calcul să îşi retragă candidatura pentru şefia NATO sau dacă va negocia o altă funcţie la nivel european, în condițiile în care mai mulți lideri străini au spus că îl susţin pe Mark Rutte.
Publicațiile Financial Times și The Wall Street Journal au abordat subiectul succesiunii la șefia NATO și au scris că premierul olandez Mark Rutte este favorit, în ciuda rezervelor exprimate de Turcia, Ungaria și Slovacia.
Candidatura depusă de Klaus Iohannis „nu este văzută ca o alternativă reală” la Rutte de majoritatea statelor membre, scrie Financial Times, în timp ce The Wall Street Journal susține că momentul ales de Iohannis pentru a-și anunța candidatura „a iritat mulți diplomați ai Alianței.”
CITIȚI ȘI: