Industria turismului depinde de mai mulți factori, dar și factorul vreme este decisiv. Ceea ce se întâmplă în sudul Europei respectiv „temperaturile africane” ar putea determina o schimbare de durată în obiceiurile turiștilor. Potrivit analiștilor, la modul figurat vorbind, meteorologia poate să bată călătoria!
Aceasta deoarece tot mai mulți călători aleg destinații mai răcoroase. Sau își petrec vacanțele primăvara sau toamna pentru a evita căldura extremă, potrivit unui articol din Reuters, relatat de The Guardian.
Numărul persoanelor care speră să călătorească în regiunea mediteraneană în perioada iunie-noiembrie a scăzut deja cu 10% față de anul trecut, când vremea caniculară a dus la secetă și incendii de vegetație, arată datele Comisiei Europene de Turism (ETC).
Destinații cărora le-a crescut cota
Destinațiile care au înregistrat un spor de interes sunt: Republica Cehă, Danemarca, Irlanda și Bulgaria
„Anticipăm că, în viitor, condițiile meteorologice imprevizibile vor avea un impact mai mare asupra alegerilor călătorilor în Europa”, a declarat Miguel Sanz, șeful ETC.
Un raport al organismului de comerț arată, de asemenea, că 7,6% dintre călători consideră acum că fenomenele meteorologice extreme reprezintă o preocupare majoră pentru călătoriile din perioada iunie-noiembrie.