Statul român ar putea acorda o indemnizație de hrană pentru transportatori. Măsura este cuprinsă într-un proiect de lege care vrea să facă dreptate șoferilor care stau zile în șir în vămi.
Aderarea României la Spațiul Schengen terestru este încă sub semnul întrebării și transportatorii români sunt primii care suferă. Un proiect de lege inițiat de președintele Senatului, Nicolae Ciucă, și fostul ministru al Finanțelor, Alexandru Nazare propune o facilitate fiscală pentru firmele de transport.
”Povara menținerii României în afara Spațiului Schengen a fost dusă de catre mediul privat românesc, iar sectorul transporturilor a fost cel mai puternic afectat. Aceasta povară riscă acum să transforme sectorul într-unul necompetitiv față de competitorii regionali. Ca atare, măsurile de compensare propuse reprezintă măsuri menite să mențină competitivitatea, în sensul în care să ofere condiții similare cu acelea de care beneficiază transportatorii din regiune și din alte state Schengen”, arată inițiatorii.
Este vorba de o indemnizație de hrană, în valoare de 40 de euro pe zi.
”Această industrie practic menține 22% din exportul de servicii al României. În al doilea rând, este o chestiune de dreptate. Această indemnizație de transport este obligatorie în Uniunea Europeană.”, a declarat Alexandru Nazare, senator PNL pentru EuronewsRomania.
Indemnizație de hrană pentru transportatori
Transportatorii se plâng că pierd în continuare zile întregi la vamă, iar suma de 40 de euro i-ar ajuta mult.
”Pe vama de vest, se stau zece ore, așa, mediu. Pe Vama Giurgiu, două zile-trei zile. Pe vama de est, săptămână. Șoferul consumă timpul de conducere, pentru că ăla nu-i timp de rapaus, și când trece vama trebuie să stea nouă ore pe dreapta. Noi avem un deficit de conducători auto, de zeci de mii de șoferi. De ce? Pentru că se duc la firme din străinătate.”, precizează Beniamin Lucescu, director firmă de transport.
Majoritatea statelor din Uniunea Europeană oferă deja acest beneficiu. De exemplu, în Germania se acordă o indemnizație de hrană de aproape 290 de euro pe zi pentru șoferii care parcurg mai mult de 4h consecutive într-un interval de 24.
De altfel, inițiatorii proiectului consideră că indemnizația de hrană este obligatorie la nivelul Uniunii Europene, în contextul în care diurna pentru transportatorii români nu a fost actualizată din anul 2002, iar, dacă s-ar fi actualizat, astăzi ar fi trebuit să ajungã la 76 euro.
Ce măsuri cuprinde proiectul de lege
Din dorința de a asigura cel mai bun climat economic pentru dezvoltarea unuia dintre cele mai puternice sectoare de activitate economică din România”, proiectul prevede instituirea, în regim de urgență, a următoarelor măsuri:
– Instituirea indemnizației de hrană pentru lucrătorii mobili prevăzuți în Hotărârea Guvernului nr. 38/2008 privind organizarea timpului de muncă al persoanelor care efectuează activități mobile de transport rutier;
– Definirea cuantumului indemnizației de hrană la echivalentul în lei a 40 euro/zi, sumă deductibilă fiscal;
– Majorarea, de la 3 la 4 salarii de bazã, a plafonului neimpozabil și scutit de contribuția de asigurări sociale și contribuția de asigurări sociale de sănătate pentru indemnizația de delegare, indemnizația de detașare, inclusiv indemnizația specifică detașării transnaționale, prestațiile suplimentare primite de lucratorii mobili prevazuți în Hotarârea Guvernului nr. 38/2008, indemnizațiile și orice alte sume de aceeași natură, altele decât cele acordate pentru acoperirea cheltuielilor de transport și cazare primite pe perioada deplasării în altã localitate etc.
Pentru a intra în vigoare, proiectul trebuie votat în plenul Senatului, iar mai apoi să primescă și un vot în Camera Deputaților. Doar după aceea poate fi trimis la președintele Klaus Iohannis pentru promulgare.