Celebra producție „Wednesday” a fost filmată în România, iar acest lucru a entuziasmat toată mass media. Doar că entuziasmul a fost de scurtă durată: producătorii au plecat ulterior din România, chiar înainte de filmarea următorului sezon! Mai mult, au anunțat că filmările viitoare nu se mai fac în România. Ce s-a întâmplat?
Producătorii „Wednesday” mută producția din România în Irlanda pentru sezonul 2, iar filmările vor începe în luna aprilie a anului, a confirmat Variety. De ce s-au retras producătorii celebrului film din România? „Pentru că au fost păcăliți că vor primi acest ajutor de stat și după care statul le-a spus «ne pare rău»”, a spus ministrul Culturii, Raluca Turcan, la Interviurile Digi24.
„Am finalizat legea cinematografiei și, de asemenea, intrarea în atribuții și funcțiune a oficiului pentru cinematografie prin care, pe de o parte, un proiect despre care se vorbește din 2018, care a fost mutat între ministere și oamenii au fost ademeniți să vină să investească în România, că statul le va returna o parte din investiții într-o formă de ajutor de stat, cum funcționează în toate celelalte țări europene, cu excepția Belarusului.
Deci România era ultima țară care nu aplica această schemă de stat. Prin acest oficiu și această schemă de cash rebate vom susține, impulsiona, atrage coproducțiile mari străine care să vină în parteneriat cu profesioniști și firme din România, astfel încât producțiile mari cinematografice să se poată desfășura în România, cum a fost, de exemplu, serialul «Wednesday», care a fost filmat în România și a plecat, pentru că au fost păcăliți că vor primi acest ajutor de stat și după care statul le-a spus «ne pare rău». Iar pe legea cinematografiei vom ajuta tinerii cineaști la început de drum, astfel încât să poată să aibă proiecte cinematografice și să le distribuie”, a spus Raluca Turcan.
România „are o credibilitate amputată” față de marile companii de producție cinematografică
Ministrul a mai evidențiat că aproape că ajunsesem de râsul industriei cimatografice internaționale „că suntem țara care are lege, alocă și bani pe hârtie, semnează contracte și după aceea retrage preșul. Și anul acesta vom face primele plăți care vin din hotărâri definitive ale instanței care certifică faptul că statul român a tras țeapă unor investitori în industria cinematografică. Să vă dau un exemplu de cât de păgubos este pentru un stat să nu-și respecte angajamentul. Avem decizii ale instanței în valoare de 3 milioane de lei. Pentru că nu au reușit să facă plățile, să pregătească tot cadrul de a face plățile până la finalul acestui an, au crescut penalitățile cu încă 2,7 milioane de lei. Asta este minimum minimorum. Sunt doar decizii ale instanței pentru cei care au câștigat. Pentru că n-am plătit până la mijlocul anului, acum până la finalul anului au crescut penalitățile cu încă 2,7 milioane de lei”.
Ministrul a mai adăugat că România „are o credibilitate amputată” față de marile companii de producție cinematografică. „Însă facem eforturi să recâștigăm această încredere și credeți-mă că vorbesc și cu reprezentanții ambasadelor pe acest subiect, toate, de asemenea vorbesc cu firme de producție să accepte că în sfârșit am reușit să punem în funcțiune acest mecanism de sprijinire a unui sector unde avem o plusvaloare profesională creativă de excepție”, a conchis ministrul Culturii.
Locațiile din serial filmate în România
- Castelul Cantacuzino, Bușteni. În serial, castelul este Academia Nevermore, unde Wednesday încearcă să învețe să-și folosească abilitățile paranormale.
- Casa Monteoru din București, una dintre cele mai valoroase clădiri din patrimoniul capitalei. Aici s-au filmat scenele cu balul bobocilor.
- Bazinul de înot Dinamo, București. Apare în primul episod și aici s-a filmat scena cu peștii piranha.
- Gara Regală, Sinaia (Gara Burlington)
- Conacul Olga Greceanu (în serial e casa lui Garret Gates)
- Universitatea Politehnică București (Liceul Nancy Reagan)
- Grădina Botanică „Dimitrie Brândză”, București (aici s-au filmat scenele cu orele de botanică)
- Lacul Brănești, unde s-au filmat scenele legate de concursul de bărci.