Târgul de carte Gaudeamus s-a încheiat, iar acum e vremea statisticilor. Deși se spune că tehnologia îngroapă cărțile tipărite, iată că această ediție aniversară a Gaudeamus a dovedit că nu este așa.
Editurile au anunțat că printre preferatele cititorilor se numără cărţi semnate de Ana Blandiana, Radu Paraschivescu, Mircea Geoană, Armand Goşu, Salman Rushdie, Eric-Emmanuel Schmitt sau Paulo Coelho.
Editura Polirom
– “Lecţii” de Ian McEwan
– “Crossroads” de Jonathan Franzen
– “Povestiri despre femei” de Ivo Andrić
– “Istoria corpului uman” de Daniel E. Lieberman
– “Artă şi iluzie” de E.H. Gombrich
– “Hitler. Doar lumea era de ajuns” de Brendan Simms
Autori români
– “Putin împotriva occidentului. Războiul din Ucraina şi noua dezordine mondială” de Armand Goşu
– “Chiajna din Casa Muşatinilor” de Simona Antonescu
– “Mai puţin decât dragostea” de Bogdan Creţu
– “Stela” de Simona Goşu
– “Linia Karman” de Andreea Răsuceanu
– “Scurt tratat despre animalele care lucrează de acasă” de Alex Olteanu
– “Alionuşka” de Lilia Calancea
– “Pallady. Ulise legat de catarg” de Anca Vieru
– “Valentina” de Angela Martin
– “Globalizarea ipocriziei. Pentru o abordare unanistă a eticii memoriei” de Gabriel Andreescu
Editura Humanitas
– “Ce vrăji a mai făcut pisica mea” de Radu Paraschivescu
– “De-a dacii şi romanii” de Dan Alexe
– “Înapoi la argument” de Gabriel Liiceanu, Horia-Roman Patapievici
– “Trei zile nemaipomenite” de Ioana Pârvulescu
– “Mai-mult-ca-trecutul” de Ana Blandiana
– “Călătorie în lumea formelor” de Andrei Pleşu
– Astăzi este mâinele de care te-ai temut” de Radu Paraschivescu
– “Monica Lovinescu: O viaţă, o voce, un destin” de Cristina Cioabă
– “Cartea înălţimilor” de David Neacşu
– “De ce E = mc2?” de Brian Cox, Jeff Forshaw
– “O lume care a luat-o razna” de Alexandru Călinescu* Humanitas Fiction
Editura Humanitas Fiction
– “Provocarea Ierusalimului. O călătorie în Ţara Sfântă” de Eric-Emmanuel Schmitt,
– “Librăreasa din Paris” de Kerri Maher
– “Fii ca râul care curge” de Paulo Coelho
– “Pasagerul” de Cormac McCarthy
– “Întoarcerea acasă” de Kate Morton
– “Stella Maris” de Cormac McCarthy
– “Nelinişte” de Zülfü Livaneli
– “Eu cânt şi muntele dansează” de Irene Sola
– “Vorbeşte-mi despre tata” de Kyung-sook Shin
– “Palatul Magnolia de Fiona Davis
Humanitas Junior
– “Trei zile nemaipomenite” de Ioana Pârvulescu
– “Două furnici şi un elefant de la un capăt al Lumii la celălalt” de Augustin Cupşa
– “Poveştile bufniţei. Elefantul care nu respecta nimic” de Eric-Emmanuel Schmitt
– “Magia realităţii” de Richard Dawkins
– “Poveştile bufniţei. Insula Libertăţii de Eric-Emmanuel Schmitt
– “Istoria omenirii” de Hendrik Willem Van Loon
– “Marile legende medievale” de Francesc Miralles
– “Întoarcerea lui Arpagic” de Ana Blandiana
– “Degeţelele” de Gabriela Tabacu
– “Poveştile bufniţei. Pisoiul care se temea de orice” de Eric-Emmanuel Schmitt
Editura Curtea Veche
– “Ţine-ţi copiii aproape” de Gordon Neufeld, Gabor Mate
– “Când corpul spune nu” de Gabor Mate
– “Învaţă să înveţi” de Barbara Oakley, Alistair McConville şi Terrence J. Sejnowski
– “Efectul Gaslight” de Dr. Robin Stern
– “Creierul fericit” de Loretta Graziano Breuning
– “Vârtej în reluare” de Peter Demeny
– “Bani şi libertate” de Ovidiu Toader
– “Adam şi copilul viitorului” de Alex Donovici
– “Sentinţa” de Louise Erdrich
– “Enigma Pacepa” de Stefano Romei
Editura Paralela 45
– “Alexandru Andrieş. Fluture pe perdea” antologie de Florin Hălălău
– “Istoria ilustrată a rockului” de Susana Monteagudo şi Luis Demano, traducere de Andreea Tudose
– “Origine”, Saša Stanišić, traducere de Steliana Huhulescu
– Evaluare Naţională Limba şi Literatura Română pentru clasa a VIII-a
– “Ernest şi Célestine” de Daniel Pennac, traducere de Octavian Soviany
– “Floriografie. Limbajul secret al florilor” de Jessica Roux, traducere de Ralu Conţiu
– “Să iasp la tablă… Florescu!” De Viktoria Lederman”, traducere de Antoaneta Olteanu
– “Profesorul desăvârşit” de Dabny Steele, traducere de Renata Tatomir
– “Maşinăria de minciuni” de Philip N. Howard, trafucere de Claudiu Neacşu
– “Locul inimii. Introducere în spiritualitatea ortodoxă” de Elisabeth Behr-Sigel, traducere de Mihai Liţă
Editura Corint
TOP 10 GENERAL
– “I love you, my Marie. Scrisorile lui Barbu Ştirbey către regina Maria”, editor Cătălin Strat, Corint Books
– “Habsburgii. Ambiţia de a stăpâni lumea”, Martyn Rady, Corint Istorie
– “Prinţul din Umbră” (primul volum al seriei Cronicile din Castellane), Cassandra Clare, Leda Bazaar
– “Frăţia musulmană, 1928-2023. Un secol între moderare şi radicalizare”, Ovidiu Raeţchi, Corint Istorie Autori Români
– “Moaşa de la Auschwitz”, Anna Stuart, Leda Bazaar
– “Rivali divini” (vol. 1 din seria Scrisori fermecate), Rebecca Ross, Leda Edge
– “Secretul banilor. Educaţia financiară pe care nu o înveţi la şcoală”, Irina Chişu, Denisa Dascălu, Corint Educaţional
– “Ritz&Escoffier. Hotelierul, maestrul bucătar şi ascensiunea de clasei de lux”, Luke Barr, Corint Istorii Urbane
– “Miliardarii nazişti. Istoria întunecată a celor mai bogate dinastii germane”, David de Jong, Corint Istorie
– “După căderea Romanovilor, Elita rusă în exil la Paris”, Helen Rapport, Corint Istorie
TOP 5 Istorie Autori Români
– “I love you, my Marie. Scrisorile lui Barbu ştirbey către regina Maria”, editor: Cătălin Strat, Corint Books
– “Frăţia musulmană, 1928-2023. Un secol între moderare şi radicalizare”, Ovidiu Raeţchi, Corint Istorie Autori Români
– “De la Stalingrad cu dragoste. Jurnalul lui Petre Sava, medic militar pe Frontul de Est (1942), şi jurnalul soţiei sale, Luiza”, editor Filip-Lucian Iorga, Corint Istorie cu Blazon
– “Între Schengen şi Levant. Reportaje şi însemnări de călătorie în România, Balcani şi împrejurimi”, Bogdan Stanciu, Corint Istorie Autori Români
– “Silvan despre Silvan. Memorii răzleţe”, Silvan D. Ionescu, Corint Istorie Autori Români
TOP 5 Istorie Autori Străini
– “Habsburgii. Ambiţia de a cuceri lumea”, Martyn Rady, Corint Istorie
– “Ritz&Escoffier. Hotelierul, maestrul bucătar şi ascensiunea de clasei de lux”, Luke Barr, Corint Istorii Urbane
– “Miliardarii nazişti. Istoria întunecată a celor mai bogate dinastii germane”, David de Jong, Corint Istorie
– “După căderea Romanovilor, Elita rusă în exil la Paris”, Helen Rapport, Corint Istorie
– “Anul 1000. Exploratori, negustori şi începutul globalizării”, Valerie Hansen, Corint Istorie
TOP 5 Ficţiune
– “Moaşa de la Auschwitz”, Anna Stuart, Leda Bazaar
– “Dragoste la prima avere”, Meghan Quinn, Leda Bazaar
– “Manifest. Despre cum să nu renunţi niciodată”, Bernardine Evaristo, Corint Fiction
– “Orfanii fuhrerului”, David Laws, Corint Fiction
– “Fiica lutierului”, Sharon Maas, Corint Fiction
TOP 5 Ficţiune pentru adolescenţi şi tineri
– “Prinţul din Umbră” (primul volum al seriei Cronicile din Castellane), Cassandra Clare, Leda Bazaar
– “Rivali divini” (vol. 1 din seria Scrisori fermecate), Rebecca Ross, Leda Edge
– “Imaginează-mă” (Atingerea lui Juliette, vol.6), Tahereh Mafi, Leda Edge
– “Provocarea” (vol. 4 din seria Clubul Miles High), T.L.Swan, Leda Bazaar
– “Regatul celor blestemaţi”, Kerri Maniscalco, Leda Edge
TOP 5 Cărţi pentru copii
– “Peripeţiile hamsterului Şumi”, Deni Roşca, ilustraţii de Adela Maria Calistru, Corint Junior
– “Armstrong. Călătoria fantastică a unui şoricel pe Lună”, Torben Kuhlmann, Corint Junior
– “Kaldine. Povestea unei principese răutăcioase”, Regina Maria a României, Corint Junior
– “Grădina secretă”, Frances Hodgson Burnett, Corint Junior
– “Tezaurul cu poveşti. O colecţie magică de poveşti nemuritoare”, Corint Junior
TOP 5 Corint Educaţional
– “Secretul banilor. Educaţia financiară pe care nu o înveţi la şcoală” – Irina Chiţu, Denisa Dascălu
– “Prezentul din trecut. Istoria pe care nu o înveţi la şcoală” – Ioan-Aurel Pop
– “Capcane ale limbii române. Întrebări, răspunsuri, comentarii” – Gh.N.Vasilache,
“Gramatica limbii române pentru elevi şi profesori. Sinteze şi exerciţii”, coord. Adina Dragomirescu
– “Biologie. Teste grilă pentru admiterea la facultăţile de medicină”, Alexandru Mihai Antohi, Bogdan Mihai Cristea, Alexandru Croitoru, Ioana Herghea, Maria Roxana Moga
TOP 5 Clasici ai literaturii
– “Parcul Mansfield”, Jane Austen
– “Mizerabilii”, Victor Hugo
– “Fetele moarte”, Jorge Ibargüengoitia
– “Mândrie şi prejudecată”, Jane Austen
– “Crimă şi pedeapsă”, F.M.Dostoievski
Editura Litera
Top 10 Litera
– “Bătălia pentru viitorul României”, de Mircea Geoană
– “Cronicile nesăbuinţei. Adevăruri istorice în trilogia Charles Baker”, de Igor Bergler
– “Fetele dispărute”, de Claire Douglas
– “Nu mă poţi răni”, de David Goggins
– “Impostorul”, de Zadie Smith
– “Palatul de Cristal”, de Amitav Ghosh
– “Icebreaker”, de Hannah Grace
– “Viaţa ca un râu”, de Shelley Read
– “Biblia pierdută. Roman grafic. Partea întâi”, de Igor Bergler
– “Istoria viitorului. Elite, contraelite şi calea spre dezintegrare politică”, de Peter Turchin
Top Colecţia Clasici Litera
– “Impostorul”, de Zadie Smith
– “Palatul de Cristal”, de Amitav Ghosh
– “O viaţă măruntă”, de Hanya Yanagihara
– “Încredere”, de Hernan Diaz
– “Doctorul cel bun”, de Damon Galgut
Top Colecţia Folio
– “Micul prieten”, de Donna Tartt
– “Viaţa ca un râu”, de Shelley Read
– “Copacii”, de Percival Everett
– “Apă proaspătă pentru flori”, de Valérie Perrin
– “Fotograful amintirilor pierdute”, de Sanaka Hiiragi
Top Ficţiune comercială
– “Fetele dispărute”, Claire Douglas
– “Când viaţa îţi mai da o şansă”, de Jojo Moyes
– “Chiriaţa tăcută”, de Clémence Michallon
– “Începuturi fără sfârşit”, de Rebecca Yarros
– “Colivia”, de Eve Chase
Top Booktok
– “Icebreaker”, de Hannah Grace
– “Binding 13. Băieţii de la Tommen #1”, de Chloe Walsh
– “Insomnia”, de Sarah Pinborough
– “Un destin de ruină şi urgie”, de Jennifer L. Armentrout
– “Experimentul iubirii adevărate”, de Christina Lauren
Top autori români
– “Bătălia pentru viitorul României”, de Mircea Geoană
– “Cronicile nesăbuinţei. Adevăruri istorice în trilogia Charles Baker”, de Igor Bergler
“ Biblia pierdută. Roman grafic. Partea întâi”, de Igor Bergler
– “Păturica roz. Întemniţat în China comunistă”, de Marius Balo
– “Rătăciri deliberate”, de Doina Gecse-Borgovan
Top Dezvoltare Personală
– “Nu mă poţi răni”, de David Goggins
– “Arta de a lua cele mai bune decizii. Sfaturi practice pentru a gândi limpede în orice situaţie”, de Shane Parrish
– “Despre viaţa bună şi cum s-o trăim”, de Robert Waldinger şi Marc Schulz
– “Moştenirea emoţională. Vechi traume de familie şi cum poţi rupe ciclul acestora”, de Galit Atlas
– “366 de legi ale succesului. Totul despre putere, seducţie, control, strategie şi natura umană”, de Robert Greene
Top Istorie
– “Istoria viitorului. Elite, contraelite şi calea spre dezintegrare politică”, de Peter Turchin
– “Caesar. Viaţa unui titan”, de Adrian Goldsworthy
– “Iluminismul. Căutarea fericirii. 1680-1790”, de Ritchie Robertson
– “Ambasadorii. Diplomaţia de la Machiavelli până în timpurile moderne”, de Robert Cooper
– “Leadership. Şase studii de strategie mondială”, de Henry Kissinger
Top enciclopedii
– “Cărţi care au schimbat istoria. De la Arta războiului la Jurnalul Annei Frank”, DK
– “Istoria lumii. Hartă cu hartă (ediţia a II-a)”, DK
– “Scriitori. Viaţa şi opera”, DK
– “Weekenduri de vis în România”, de Alexandra-Elena Marcu şi Răzvan Marcu
– “Istoria ilustrată a lumii”, National Geographic
Top cărţi pentru copii
– “Disney. Calendar de Advent. Set cu 24 de cărticele”
– “Disney. Dorinţa. Povestea filmului”
– “Enciclopedia copiilor. Cartea care explică totul”, DK
– “Seria Julia Donaldson”
– “Marea carte a Crăciunului”
Editura Trei
– “Numele celălalt”. Septologie I-II de Jon Fosse, laureatul Premiului Nobel pentru Literatură 2023
– “Demon Copperhead” de Barbara Kingsolver, laureată a Premiul Pulitzer pentru Literatură 2023
– “Crimă la Oxford” de Ruth Ware
– “Lup roşu, negru leopard” de Marlon James
– “Mijlocul vieţii. Între echilibru şi dezechilibru” de Silviu Dragomir
– “În lumea subterană a Ierusalimului” de Andrew Lawler
– “Dacă ar fi fost cu mine” de Laura Nowlin
– “Puterea artei” de Simon Schama, câştigător al Orwell Prize for Political Fiction 2022
– “Outlive. Ştiinţa şi arta longevităţii” de Dr. Peter Attia şi Bill Gifford
– “Emoţii în farfurie. Cum să faci pace cu tine şi cu farfuria ta” de Ancuţa-Coman Boldişteanu
Cele mai importante colecţii ale editurilor Trei, Pandora M şi Lifestyle Publishing
Fiction Connection & Crime
– “Demon Copperhead” de Barbara Kingsolver
– “Crimă la Oxford” de Ruth Ware
– “A opta viaţă” de Nino Haratischwili
– “Setea” de Jo Nesbo
– “Fără plan de rezervă” de Andrew şi Lee Child
Anansi World Fiction
– “Numele celălalt. Septologie I-II” de Jon Fosse
– “Lup roşu, negru leopard” de Marlon James
– “Puterea artei” de Simon Schama
– “Portretul căsătoriei” de Maggie O”Farrell
– “2666” de Roberto Bolano
Young Fiction Connection
– “Dacă ar fi fost cu mine” de Laura Nowlin
– “O magie de neîmblânzit” de Allison Saft
– “Coroane gemene” de Catherine Doyle şi Katherine Webber
– “Noi suntem băieţii de la Promise” de Nick Brooks
– “Anatomie. O poveste de iubire” de Dana Schwartz
Autori români
– “Teoria fricii” de Iulian Tănase
– “Nu-i uşor să fugi de fericire” de Laura Frunză
– “Centrul nu se mai susţine. Ceea ce ne desparte” de Vasile Ernu şi Bogdan-Alexandru Stănescu
– “Agutoki. Impresii de călătorie în Papua Noua Guinee” de Carmen Strungaru
– “Cât de aproape sunt ploile reci” de Bogdan Coşa
Psihologie
– “Mijlocul vieţii. Între echilibru şi dezechilibru” de Silviu Dragomir
– “Emoţii în farfurie. Cum să faci pace cu tine şi cu farfuria ta” de Ancuţa-Coman Boldişteanu
– “Cinci conflicte (necesare) în relaţia de cuplu şi de ce contează cine spală vasele” de Joanna Harrisson
– “Procrastinarea. Ce este, de ce nu face probleme şi cum o putem gestiona” de Fuschia M. Sirois
– “Nebuni după pisicile noastre nebune” de Claude Beata
Lifestyle Publishing
– “Outlive. Ştiinţa şi arta longevităţii” de Dr. Peter Attia şi Bill Gifford
– “Fii util. 7 reguli de viaţă” de Arnold Schwarzenegger
– “Biblia vitaminelor” de Earl Minder şi Hester Mundis
– “Atomic Habits” de James Clear
– “Lifespan. De ce îmbătrânim şi cum să nu o mai facem” de David Sinclair
Nonficţiune
– “Istoria filosofiei” de AC Grayling
– “Viaţa este grea” de Kieran Setiya
– “Frontierele cunoaşterii” de A.C. Grayling
– “O viaţă ce merită trăită” de Miroslav Volf, Matthew Croasmun, Ryan McAnnally-Linz
– “Mic dejun cu Seneca” de David Fideler
Istorie
– “În lumea subterană a Ierusalimului” de Andrew Lawler
– “Războiul ruso-ucrainean. Întoarcerea istoriei” de Serhii Plokhy
– “Ierusalim. Biografia unui oraş” de Simon Sebag Montefiore
– “O scurtă istorie a Angliei” de James Hawes
– “Americanii liniştiţi” de Scott Anderson
Cărţi pentru copii
– “Calendarul Familiei 2024 Pettson & Findus cu ilustraţii lui Sven Nordqvist”
– “Seria de 4 cărţi De ce o fată are nevoie de o mamă/un tată, De ce un băiat are nevoie de o mamă/un tată” de Gregory E. Lang
– “Surpriza de Crăciun pentru Findus” de Sven Nordqvist
– “Vacanţa de Crăciun a Moşului” de Mauri Kunnas
– “Vin vikingii” de Mauri Kunnas
Editura Arthur
Cărţi pentru copii
– “Jurnalul unui puşti 18: Floare la ureche” de Jeff Kinney
– “Ordinul Povestitorilor. Numărul 16”, Editura Arthur
– “Cum să faci să NU citeşti, dar să te umpli de bani : Ghidul lui Charlie Joe Jackson #4” de Tommy Greenwald
– “Sonic the Hedgehog 1. Efecte secundare” de Adam Bryce Thomas, Evan Stanley, Jennifer Hernandez, Tracy Yardley
– “Super Pisoi #1. Super Pisoi şi Clubul de Benzi Desenate” de Dav Pilkey
– “Pax #2. Drumul spre casă” de Sara Pennypacker
– “Harry Potter: Almanah Vrăjitoresc” de J.K. Rowling
– “Şcoala pentru Bine şi Rău 5: Cristale de timp” de Soman Chainani
– “Şcoala de spionaj #1” de Stuart Gibbs
– “Tatăl rău” de David Walliams
Editura ART
– “Afacerea vieții tale”, Fredrik Backman, Colecția musai, Editura Art
– “Băiatul, cârtița, vulpoiul și calul: povestea animată”, Charlie Mackesy, Editura Grafic
– “Oameni anxioși”, Fredrik Backman, Colecția musai, Editura Art
– “Batman. Anul unul”, Frank Miller, David Mazzucchelli, Richmond Lewis, Editura Grafic
– “Două loturi”, I.L. Caragiale, Valentin Ionescu, Editura Grafic
– “1984”, George Orwell, Xavier Coste, Editura Grafic
– “Povestea Slujitoarei”, Margaret Atwood, Renée Nault, Editura Grafic
– “Pe șleau. Adevărul despre parenting”, Brian Gordon, Colecția Grafic Fun, Editura Grafic
– “Lucky Luke #1. Mina de aur a lui Dick Digger”, Morris, Editura Grafic
– “Catalogul cărților naufragiate”, Edward Wilson-Lee, Colecția Meridiane, Editura Art
Înainte de a „visa la hub-uri culturale şi cărţi digitale”, autoritățile trebuie să meargă „puţin” în teritoriu
Înainte de a „visa la hub-uri culturale şi cărţi digitale”, autoritățile trebuie să meargă „puţin” în teritoriu, pentru a descoperi că acolo sunt „copii care nu au ce mânca”. De această părere este Directorul Centrului Naţional al Cărţii (CENNAC), Oana Boca.
„Este frumos să ne imaginăm hub-uri culturale şi cărţi digitale la dispoziţia copiilor din mediul rural, dar, înainte de a visa la asta, poate că nu ar strica să mergem puţin în teritoriu, pentru că s-ar putea să avem surpriza de a descoperi acolo copii care nu au ce mânca. Este frumos să practicăm şi exerciţiul achiziţionării de carte, în primul rând, din proximitate”, spune Oana Boca.
„Doar că, dacă mergem prin ţară şi ne uităm în proximitate, s-ar putea să nu găsim acolo vreo librărie. Da, există oraşe de dimensiuni medii din România care nu au nici o librărie… Mă rog, se ştie: problema distribuţiei de carte, în România, este un subiect care doare de-a dreptul. Sunt multe aspecte de discutat, dar, aşa cum precizam, cred că ar trebui să începem cu o analiză serioasă a stării de fapt, apoi să continuăm cu un plan naţional de educaţie pentru lectură”, și-a încheiat directorul CENNAC declarația pentru Agerpres.
La Gaudeamus 30 se regăsesc atât edituri de notorietate, cât şi proiecte noi
Târgul de carte Gaudeamus Radio România, ajuns la cea de a XXX-a ediţie, și-a deschis porţile miercuri în Pavilionul Central al Complexului Expoziţional Romexpo. Printre autorii care vin cu titluri noi anul acesta se numără Ana Blandiana, Andrei Pleşu, Ioana Pârvulescu, Horia-Roman Patapievici, Armand Goşu, Radu Paraschivescu, precum şi secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană.
Aproape 200 de participanţi oferă publicului, în cadrul a peste 500 de de evenimente editoriale, care se desfășoară deopotrivă în cele cinci spaţii amenajate în incintă, cât şi la standurile participanţilor, o gamă variată de produse editoriale, pe diferite suporturi, adecvate tuturor vârstelor şi domeniilor de interes, muzică şi jocuri educative.
Iată numai câteva dintre provocările Târgului de carte Gaudeamus din acest an
* La standul Humanitas, printre cele 36 de lansări de carte şi sesiuni de autografe cu care grupul şi-a obişnuit cititorii se numără cele ale Anei Blandiana – “Mai-mult-ca-trecutul: Jurnal, 31 august 1988 – 12 decembrie 1989, Ioanei Pârvulescu – “Trei zile nemaipomenite” , lui Andrei Pleşu – “Călătorie în lumea formelor”, Gabriel Liiceanu şi Horia-Roman Patapievici – “Înapoi la argument: Patru dialoguri despre splendorile prea repede uitate”, Cristian Mungiu – “Tania Ionaşcu, bunica mea: O biografie basarabeană”, Radu Paraschivescu – “Astăzi este mâinele de care te-ai temut ieri”, Beatrice Mahler – “Comunicarea medic-pacient în cuvinte şi dincolo de ele”.
Totodată, Humanitas va lansa la Gaudeamus albumul centenar “Monica Lovinescu: O viaţă, o voce, un destin”, o biografie ilustrată realizată de Cristina Cioabă.
Toate cărţile Humanitas vor avea o reducere de preţ de 10%, cărţile pentru copii vor putea fi cumpărate cu 15% reducere, iar pentru cele peste 150 de titluri publicate în ediţii de colecţie Grupul Humanitas oferă preţuri speciale, valabile numai la Gaudeamus.
* Editura Polirom vine la Gaudeamus cu o serie de noutăţi, printre care cele semnate de Michel Houellebecq – “Câteva luni din viaţa mea. Octombrie 2022 – martie 2023”, Armand Goşu – “Putin împotriva Occidentului. Războiul din Ucraina şi noua dezordine mondială”, Gabriel Andreescu – “Globalizarea ipocriziei”, Andreea Paul (coordanator) – “Forţa femeilor în sport”.
* Editura Corint îşi întâmpină cititorii cu evenimente şi sesiuni de autografe printre care Ovidiu Raeţchi – “Frăţia Musulmană, 1928-2023 – un secol între moderare şi radicalizare”, Irina Chiţu şi Denisa Dascălu – “Secretul banilor. Educaţia financiară pe care nu o înveţi la şcoală”, Adrian-Silvan Ionescu -“Silvan despre Silvan. Memorii răzleţe”.
* La Curtea Veche Publishing, iubitorii de carte vor putea participa la lansarea volumelor “Credinţă, viaţă, diplomaţie” de Monsenior Miguel Maury Buendia şi Diana Turconi, “Vârtej în reluare” de Peter Demeny, “Învăţătorii de Grijă. Adam, copilul viitorului” de Alex Donovici sau “Drum fără prioritate” de Marian Godină.
* Litera va fi prezentă la Gaudeamus 2023 cu noi apariţii editoriale, reduceri şi întâlniri cu autorii favoriţi, cele cinci zile de târg promiţând “experienţe de lectură fabuloase prin bestsellerele momentului, discuţii literare, sesiuni de autografe, sărbătorirea a 7 ani de Club de Carte Litera şi evenimente captivante pentru cei mai tineri cititori”.
Printre cărţile-eveniment care vor fi lansate la târg, Litera remarcă “Bătălia pentru viitorul României”, de Mircea Geoană, volumul semnat de Bono “Surrender.40 de piese, o singură poveste”, romanul grafic “Biblia pierdută”, ilustrat de Sorin Sorăşan, aparţinând lui Igor Bergler, “cel mai vândut scriitor român din ultimii ani”, şi “Cronicile nesăbuinţei. Adevăruri istorice”, în trilogia Charles Baker.
Cele cinci zile de târg aduc promoţii atractive: 60% reducere la orice carte din colecţia Carte pentru toţi, 50% reducere la colecţia Prima mea bibliotecă, 50% reducere la colecţia Descoperă psihologia, 30% reducere la toate cărţile de Crăciun, 30% reducere la o selecţie din cărţile BookTok, transmite Litera.
*Grupul Editorial Trei aduce cititorilor săi la ediţia din această toamnă a Târgului de Carte Gaudeamus zeci de titluri noi, peste 1000 de titluri cu reducere specială de 30%, dar şi cărţi la 10 lei.
Din colecţia Fiction Connection, cititori îşi pot procura romanul recompensat cu Premiul Pulitzer 2023 – “Demon Copperhead” de Barbara Kingsolver, dar şi “A opta viaţă” de Nino Haratischwili, o saga de familie care începe cu Revoluţia Rusă, iar din colecţia Istorie volumele: “Americanii liniştiţi” de Scott Anderson, “Războiul ruso-ucrainean. Întoarcerea istoriei” de Serhii Plokhy ori “În lumea subterană a Ierusalimului” de Andrew Lawler.
Totodată, Editura Lifestyle Publishing a pregătit pentru Gaudeamus 2023 un volum semnat de celebrul actor Arnold Schwarzanegger – “Fii util. 7 reguli de viaţă”.
Nu în ultimul rând, Grupul Editorial Trei a pregătit cărţi pentru cei mai mici dintre cititori, printre acestea numărându-se “Calendarul Familiei Pettson şi Findus”, cu ilustraţiile lui Sven Nordqvist.
* Editura Casa Radio îşi aşteaptă cititorii la standul Radio România, cu noi titluri în colecţiile consacrate, printre care audiobookul “Şi am ales microfonul. Interviuri la Radio România (1993-2004)”, un album complet, scris şi vorbit de Monica Lovinescu, sau CD-ul “Ana Blandiana. Întâmplări cu şi fără Arpagic” în lectura autoarei.
Surprizele celui mai longeviv târg de carte din țară
Se împlinesc anul acesta 30 de ediții ale celui mai longeviv târg de carte din țară: Târgul de Carte Gaudeamus Radio România. 25 dintre aceste ediții au fost găzduite de Romexpo, iar peste 140 de ediții naționale și locale au contribuit semnificativ la structurarea pieței naționale de carte. Un motiv de a sărbători.
Ceea ce vor putea face între 22 și 26 noiembrie, în Pavilionul Central Romexpo, toți iubitorii de carte din București și nu numai.
Inițiat și organizat de Societatea Română de Radiodifuziune, singura instțituție mass-media din lume care și-a asumat misiunea de a susține în această manieră piața națională de carte, Târgul de Carte Gaudeamus Radio România a revenit pentru această ediție în spațiul care l-a găzduit în intervalul 1999 – 2018, Pavilionul Central Romexpo. Evenimentul va fi deschis pentru public în perioada 22 – 26 noiembrie, zilnic între orele 10.00 și 20.00, iar accesul va fi liber.
Târgul de Carte Gaudeamus este un eveniment Radio România și un proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii
Deschiderea oficială a ediției. Câteva repere ale Gaudeamus 2023
Deschiderea oficială a ediției va avea loc miercuri, 22 noiembrie, la ora 12.00.
Președintele de onoare al ediției va fi Ion Bogdan Lefter, scriitor, critic literar, profesor universitar, publicist. Ion Bogdan Lefter a fost primul coordonator al ziarului târgului, realizat împreună cu studenții Facultății de Litere de la Universitatea București și membru al juriului care a stabilit câteva dintre cele mai importante premii anuale Gaudeamus.
Peste 5.500 mp de standuri și spații de evenimente, care vor ocupa toate cele patru niveluri ale Pavilionului Central Romexpo.
Aproape 200 de participanți care vor oferi publicului o gamă extrem de variată de produse editoriale, pe diferite suporturi, adecvate tuturor vârstelor și domeniilor de interes, muzică și jocuri educative. Alături de nume consacrate de zeci de ani în peisajul editorial românesc, se vor regăsi numeroși participanți în premieră la acest eveniment, atât edituri care și-au câștigat deja o binemeritată notorietate, cât și proiecte noi, la început de drum. Toate standurile găzduite de Pavilionul Central Romexpo se vor regăsi în format virtual pe website-ul www.gaudeamus.ro.
Peste 500 de evenimente editoriale, care se vor desfășura deopotrivă în cele cinci spații amenajate în incintă, cât și la standurile participanților; programul integral al evenimentelor, reactualizat în permanență, va fi disponibil începând cu data de 21 noiembrie pe website-ul www.gaudeamus.ro. Ca și la edițiile precedente, în incinta târgului va fi amenajat un spațiu dedicat activităților interactive pentru cei mai tineri vizitatori, „Atelierul de Creație”, amplasat pe nivelul 3.20.
Proiecte conexe marca Gaudeamus și Radio România
– Trofeele Gaudeamus, decernate începând cu ediția 1997, vor fi acordate la finalul acestei ediții pentru trei dintre editurile participante și pentru „Cea mai rîvnită carte a târgului”, prin Votul Publicului; alături de ele, Radio România va acorda, pe baza evaluării realizate de jurii de specialitate, Premiul de Excelență, Premiile pentru Traducere „Antoaneta Ralian” și Premiul Educația.
– „Invitați de nota 10: Olimpicii României” este proiectul prin intermediul căruia Radio România și partenerii săi recompensează și promovează elevii care obțin rezultate excepționale la olimpiade internaționale la diferite discipline. Premiile acordate cu acest prilej, în valoare de circa 16.000 lei, vor fi oferite de Asociația Lions Club Millennium Bucharest, sponsor tradițional al evenimentului, Cosmo Pharm și Avon Cosmetics Romania.
– „Pick up a Secret Story” este un proiect derulat pentru a doua oară în colaborare cu fundația Hospice Casa Speranței (cea mai mare organizație specializată în îngrijire paliativă gratuită din România), cu sprijinul participanților și al publicului, care vor putea contribui la strângerea de fonduri pentru susținerea activității curente a fundației, donând sau achiziționând pachete de cărți al căror conținut rămâne un secret, până la desfacerea pachetului.
– „9 scriitori din 9-a generație”, proiect ajuns în acest an la cea de a șaptea ediție, derulat de București FM, prefațează și în 2023 deschiderea Târgului de Carte Gaudeamus. 9 scriitori debutanți au oportunitatea de a-și prezenta lucrările ascultătorilor București FM, și 9 ascultători vor câștiga cele 9 cărți prezentate, participând zilnic la topicul zilei, pe WhatsApp și pe rețelele de socializare București FM. Cărțile semnate de autori vor fi înmânate câștigătorilor sâmbătă, 25 noiembrie, la Târgul de Carte Gaudeamus.
– Concursul Miss Lectura, reluat la aceasă ediție cu sprijinul companiei Avon.