Apocalipsa dinaintea noilor alegeri prezidențiale va fi una reală, atât în plan social cât și în plan economic. Anularea alegerilor prezidențiale din decembrie 2024 au drept componență principală menținerea unui stat de tip mafiot, a unei colonii euro-americane, condusă de niște guvernatori a căror principal interes este menținerea lor la putere, pentru dobândirea de avantaje personale, sau de grup restrâns.
Dumnezeu are umor
Acum foarte mulți ani, băiatul meu cel mare m-a întrebat dacă Dumnezeu are umor. I-am răspuns că da și de multe ori umorul lui este macabru. Împingerea alegerilor prezidențiale până în februarie, martie este inevitabilă, numai că ele se vor face pe un fond de revoltă socială majoră. Nu uitați că până pe 31 martie vor trebui achitate impozitele și taxele locale, nu uitați că deși guvernul a promis că nu va majora TVA-ul, la acea dată vom avea un alt guvern, care nu are de ce să respecte o promisiune făcută de fostul guvern Ciolacu.
TVA-ul se va duce spre 22-24% cu consecințe incalculabile, atât pentru economie cât și pentru nivelul de trai. Acesta este una dintre marile mize sociale de dinainte de alegeri. Alegerile din decembrie au nemulțumit și pe partizanii lui Călin Georgescu și pe cei ai Elenei Lasconi, care este principala vinovată pentru haosul ce domnește acum în țară. Dacă această doamnă inconștientă n-ar fi apăsat până la fund penala pedală propagandistică a temei pro-ruse, probabil nu s-ar fi ajuns aici. Dacă această doamnă și-ar fi văzut interesul personal și în loc să-l atace pe Călin Georgescu cu niște fantasmagorice acuzații pe care n-au putut nici ea și nici Iohannis să le demonstreze, probabil că am fi avut în acest moment un președinte. Dumnezeu are umor și le rânduiește pe toate așa cum este voia lui. Scoaterea din cursa lui Călin Georgescu, (că despre asta e vorba, pentru că el nu va mai avea posibilitatea să candideze la noile alegeri nefiind acceptat de către BEC) va muta cea mai mare parte a voturilor nemulțumiților spre zona suveranistă, respectiv AUR.
Partidele suveraniste sunt principalele beneficiare ale bumerangului loviiturii de stat
Lovitura de stat, care a luat o formă mai blândă sub forma unei lovituri de palat s-a întors ca un bumerang împotriva celor care au dat-o. Castrarea democrației românești și instaurarea dictaturii bunului plac al unui președinte muribund din punct de vedere politic, dar și imbecilitatea politică a unei candidate și a unor televiziuni, ca Antena 3 CNN și a unor publicații ca Evenimentul zilei, Adevărul DC News, Libertatea, știripesurse.ro și g4media.ro au contribuit la deformarea adevărului și la infiltrarea unor idei propagandistice cu consecințe greu de închipuit. Cele 6 miliarde de euro cheltuite până acum pentru susținerea leului, sunt doar o parte din prețul pe care România îl plătește fizic pentru greșelile unor neputincioși din punct de vedere politic. Republica Soroșistă România arată încă o dată că este un stat eșuat și că o reformă fundamentală și profundă este mai mult decât necesară. Trăim cel mai complicat moment politic și social de după decembrie ’89 și numai luciditatea unor lideri precum George Simion sau Călin Georgescu, care au cerut ca lumea să rămână acasă și să nu iasă în stradă, în antiteză cu vocala doamnă Lasconi, care mod inconștient a cerut proteste de stradă, face ca în acest moment furia populară încă fie ținută în frâu.
Intuiesc proteste masive de stradă în februarie-martie și o masivă mobilizare la vot pentru susținerea candidatului partidelor suveraniste, indiferent care ar fi el. Bumerangul loviturii de palat se va întoarce împotriva celor care au generat-o și mă îndoiesc că abjecta Curte constituțională va avea curajul să anuleze două rânduri de alegeri prezidențiale, una după alta. Apocalipsa lui Iohannis a început! Sărbători fericite!