back to top
spot_img

Începe AEROEXPOFEST 2023. Unde se desfășoară prestigioasa expoziție aviatică /VIDEO

Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) și Aeroclubul României organizează pe 27 mai AEROEXPOFEST – prestigioasă expoziție de aviație generală din România. Evenimentul reunește producătorii şi proprietarii privaţi de aeronave din România şi alte ţări europene şi producătorii de piese, componente şi produse din domeniu.

AeroExpoFest se va desfășura la Aerodromul Clinceni – Aeroclubul teritorial Aurel Vlaicu, începând cu ora 09.00.

Astfel, devine foarte importat pentru mediul de afaceri din România să acceseze piețele internaționale cu produse şi tehnologii de vârf, una dintre acestea fiind cea a industriei aeronautice şi aerospațiale, domeniu de tradiție în România şi care, în ultima perioadă, a cunoscut o dezvoltare remarcabilă.

CCIR a reușit să atragă parteneri instituționali care au contribuit la conturarea cerinței de piață pentru produsele acestei industrii din ce in ce mai sofisticate”, a declarat secretarul general al CCIR, Ovidiu Ioan Silaghi, la brieffing-ul comun organizat cu organizatorii expoziției.

Aeroclubul României – instituție de prestigiu, cu o istorie de peste 100 de ani
Ovidiu Silaghi a mai evidențiat, vorbind despre parteneri instituționali, că unul dintre aceștia este de mulți ani, Aeroclubul României, instituție de prestigiu, cu o istorie de peste 100 de ani, care pregătește piloți civili şi piloți sportivi de performanță, atrăgând astfel constant interesul producătorilor de aeronave.
„Vom continua efortul nostru comun, pasul următor fiind atragerea, în România, a unor fonduri de investiții străine, în proiecte ambițioase din acest domeniu care să constituie o soluție alternativă la importurile de produse specifice acestei industrii”, a punctat Ovidiu Silaghi.
Demonstrații aeriene la AEROEXPOFEST

„Suntem angrenați, relativ recent, în activități cu caracter expozițional, un domeniu mai mult specific activităților CCIR, dar care ne ajută mult în consolidarea comunicării dintre actorii importanți din cadrul aviației generale din România. Am beneficiat de parteneriatul cu CCIR atât la ediția din acest an a AEROEXPOFEST, cât şi la cele patru ediții anterioare. Apropierea Aeroclubului României de mediul de afaceri este benefică, întrucât vizăm dezvoltarea unor parteneriate puternice în beneficiul activității aviației generale din România. Suntem încurajați, la ediţia din acest an a AEROEXPOFEST, de locul evenimentului, aerodromul Clinceni. Pe care Aeroclubului României l-a transformat, printr-un efort notabil, într-un obiectiv modern şi multifuncțional pentru aviația generală.

Vă așteptăm sâmbătă, 27 mai, la acest eveniment cu intrare liberă, pentru a vă bucura de atmosfera de aerodrom, de aeronavele expuse şi de demonstrațiile aeriene care vor avea loc”, a subliniat directorul general al Aeroclubului României, George Rotaru.

author avatar
Roseti Roxana Redactor
Redactor șef Documentare externă Rompres – actuala Agerpres, editor al Edițiilor de Colecție – Jurnalul Național editor al Jurnalului de Duminică – supliment al Jurnalului Național jurnalist online și print la Evenimentul Zilei senior editor la Revista CARIERE contributor la Elita României ș.a. Anii de presă, cu traversarea mai multor “etape”, reprezintă modul de rezista, prin scris, povocărilor societății. Și de a dezvălui lumii corola de minuni a unor oameni deosebiți, tocmai prin poveștile lor de viață.  Cel mai proaspăt motto: Story-ul și omul ;)

Lasă un răspuns

Alte stiri

Te-ar putea interesa și...