Cursurile se adresează numai oamenilor inteligenți.
Avantajele acestor cursuri sunt imense pentru tine. Începând de astăzi dăm drumul la cursurile de comunicare cu accent pe comunicarea nonverbală.
Cursurile au la bază singura carte scrisă in limba română care acoperă în totalitate zona comunicării non verbale
Cursurile se bazează pe singura carte scrisă în limba română care acoperă întregul spectru al comunicării nonverbale și care se numește “Mintea nu are secrete”. Cartea a fost scrisă în doi ani, având în spate o documentare de aproximativ 10.000 de pagini, citite cu pixul în mână. E cartea mea. Am publicat-o în 2019. Cartea este recomandată de eminentul psiholog criminalist Tudorel Butoi și se adresează doar oamenilor inteligenți. Ea formeaza baza cursurilor de comunucare nonverbală, pe care le-am ținut din 2012 până în prezent. Nu am reeditat cartea și nici nu am de gând să o reeditez, pentru că în totalitatea ei, cartea reprezintă o armă redutabilă pentru cei care înțeleg esența relațiilor interumane și au abilități în zona de comunicare și nu vreau să o pun în mâna oricui.
Voi încerca să punctez cele mai importante idei, care te vor ajuta pe tine, cel care citește aceste rânduri (și sper să le citești duminică de duminică) în primul rând să te înțelegi pe tine și în al doilea rând să-i înțelegi pe alții. În subsidiar, dacă mergi mai departe, poți vedea și cum poți schimba cursul acțiunilor unor oameni convingându-i de anumite lucruri în care tu crezi, astfel încât să le fie bine și lor și ție.

Cartea “Mintea nu are secrete” pune accent pe manifestările nonverbale ale emoțiilor, dar mai ales pe acele semnale pe care le dăm involuntar celor din jur și care ne deconspiră în totalitate intențiile. Am pus accentul pe depistarea timpurie a minciunii și manipulării ca elemente fundamentale a relațiilor psihologice între oameni. În aceste vremuri, minciuna și manipularea fac parte integrantă din peisajul comunicării și depistarea rapidă a tentativelor te poate feri de multe eșecuri. Aceste cursuri sunt numai prefața cursurilor mari, care se întind (în versiunea full) pe 24 de ore de curs, împărțite în trei zile. Evident ele pot fi restrânse și pe zone mai îngustă de interes. De-a lungul timpului am fost întrebat în mod justificat la ce folosesc aceste cursuri. O parte din răspunsuri le-am dat anterior. În primul rând te ajută să te cunoști pe tine și să-ți calibrezi comunicarea cu ceilalți prin semnalele nonverbale (și chiar verbale) pe care le dai. În al doilea rând te ajută să vezi adevărul dincolo de aparențe, pentru că de foarte multe ori semenii tăi, cu care intri în legătură, încearcă să te pună într-o situație de inferioritate. Și semenii și instituțiile, pentru că în momentul în care vei descifra alfabetul comunicării nonverbale, vei înțelege și cum instituțiile statului, firmele particulare, sau alte entități încearcă să te oblige să faci lucruri pe care nu vrei să le faci, să-ți bage mâna în buzunar în avantajul lor și paguba ta. Adică să te manipuleze. În al treilea rând cartea “Mintea nu are secrete” te ajută să vezi în perspectivă evoluția ta și a semeniilor cu care interacționezi, pentru că în matematică sau mai bine zis în geometrie “o linie dreaptă care trece prin două puncte va trece obligatoriu prin al treilea și numai prin el”.
Așa se întâmplă și cu evoluția umană, când suma faptelor și gândurilor unui individ îi jalonează evoluția din copilărie până spre bătrânețe, iar citirea acestei “cărți deschise” se poate face folosind semnele pe care individul le transmite și punând cap la cap informațiile pe care, fără să vrea, ți-le oferă cu generozitate, folosind limbajul nonverbal.
Începând de astăzi, până când voi reuși să epuizez subiectul, în fiecare duminică, vei citi o parte din cartea care am scris o cu drag, despre oameni și pentru oameni. Numele ei este “Mintea nu are secrete” și n-o vei putea găsi decât aici. Autorul: al tău pentru totdeauna Mircea N Stoian. Hakuna matata!