A fost prins atacatorul care a provocat un incendiu la Palatul Parlamentului și a creat panică în „Casa Poporului”, denumirea populară a clădirii. După ce a fost reținut, piromanul Nicușor Ochiana, a declarat că a vrut să se răzbune pe clasa politică.
Bărbatul care a provocat un incendiu la Palatul Parlamentului a fost prins într-un hotel din Sectorul 3. Omul este din județul Vaslui. Mai exact, din comuna Ștefan cel Mare. Are 58 de ani și se numește Nicușor Ochiana. Acesta a fost prins în București, într-o locație din zona de competență a Secției 11. Se cazase la Hotelul Vitan. Piromanul a fost condus la Secția 17 pentru a fi audiat după incidentul de la Palatul Parlamentului. După ce a fost reținut, Nicușor Ochiana, a declarat că a vrut să se răzbune pe clasa politică.
Incendiu la Palatul Parlamentului atacatorul a fost prins
Atacatorul a provocat un incendiu Palatul Parlamentului, într-un magazin aflat în zona de intrare a vizitatorilor de la Camera Deputaților. Incendiul a izbucnit în Sala Constantin Brâncuşi, marți, 17 septembrie. O angajată din Palatul Parlamentului a făcut un atac de panică, aceasta primind îngrijiri medicale. Aproximativ 300 de persoane au fost evacuate în urma incidentului de securitate. Piromanul Nicușor Ochiana a reușit să fugă. În urma incendiului, o angajată a suferit un atac de panică.
Piromanul a dat foc și a fugit
Poliția Capitalei a precizat într-un comunicat că „din primele cercetări s-a stabilit faptul că, în urma unui conflict spontan, un bărbat, vizitator, ar fi aruncat cu o substanță inflamabilă”, în Palatul Parlamentului. „Incendiul a fost într-o încăpere pentru vizitatori, aproximativ 300 de persoane fiind evacuate la acel moment”, precizează Poliția Capitalei în comunicat. Piromanul ar fi intrat în curtea Camerei Deputaţilor şi a aruncat cu benzină în zona vizitatorilor, nivel S2, în magazinul cu suveniruri. Angajata care se afla în acel moment acolo a fost stropită cu benzină şi a făcut un atac de panică, în momentul în care a văzut focul. Pompierii se aflau în clădire şi s-a intervenit imediat, astfel că focarul a fost stins repede.
Piromanul riscă șapte ani de închisoare
Inițial, Poliția Română a transmis că „din primele date rezultă că în instituție a fost un conflict spontan. Din datele pe care le avem la acest moment, persoana respectivă nu a aruncat cu substanța inflamabilă spre alte persoane, ci doar spre bunuri, iar incendiul a afectat doar bunuri. Persoanele care se aflau în zona respectivă nu au fost rănite.”. Oficiali din rândul anchetatorilor au transmis că piromanul care provocat incendiul de la Palatul Parlamentului riscă închisoarea între 2 și 7 ani. „Distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuințare a unui bun, săvârșită prin incendiere, explozie ori prin orice alt asemenea mijloc și dacă este de natură să pună în pericol alte persoane sau bunuri, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani.”, arată Codul Penal.
Incendiu la Palatul Parlamentului
Atacatorul care a provocat incendiu la Palatul Parlamentului a fost prins după circa 10 ore de căutări. Piromanul a fost găsit de polițiști în hotelul Vitan, din sectorul 3 al Capitalei. Inițial, bărbatul de 58 de ani, Nicușor Ochiana, a fost dus la secția 11 de poliție, cea mai apropiată unitate de locul în care a fost găsit. Ulterior, a fost condus la Secția 17 Poliție, unitatea care are în competență Palatul Parlamentului. După ce a fost audiat pentru incendiu la Palatul Parlamentului, provocat în magazinul de suveniruri, Nicușor Ochiana a fost condus la hotelul Vitan, în care a fost prins, pentru reconstituirea cazului. După ce a fost reținut, Nicușor Ochiana, a declarat că a vrut să se răzbune pe clasa politică.