În amiaza zilei de 22 decembrie 1989, la patru ore după fuga soților Ceaușescu, celebra prostituată Mariana Baboș a îndemnat fetele să facă sex, invocând libertatea instaurată după fuga cuplului dictatorial.
Revoluția din decembrie 1989 nu s-a rezumat la morți, răniți. dispăruți și decizii controversate. În unele orașe au existat episoade care au stârnit hazul participanților și istoricilor. Un astfel de episod a avut loc la Galați și a avut-o, ca protagonistă, pe o celebră prostituată.
Mariana Baboș, liber la sex
Febra Revoluției a cuprins și orașul Galați, oraș cunoscut atât pentru oțelurile produse, cât și pentru comerțul subteran pe care îl practicau oamenii cu blugi, țigări, cafea, fructe exotice, cosmetice, radiocasetofoane, televizoare și dulciuri.
În ziua când soții Ceaușescu au părăsit Comitetul Central pe calea aerului, Mariana şi fetele ei erau ”de tură” în faţa Hotelului Dunărea. Aflând ”pe surse” de fuga dictatorului, Mariana Baboș s-a dus ca un glonţ spre balconul sediului judeţenei PCR (Palatul Prefecturii de astăzi), a luat microfonul și, într-un moment de inspirație cum numai ea îl putea avea, a îndemnat fetele să facă sex, invocând libertatea instaurată după fuga cuplului dictatorial.
Îndemnul ei a fost auzit de doctorul ginecologul Dumitru Iuşchievici, proaspăt eliberat de către revoluţionari din arestul Miliţiei, care a reprodus îndemnul Marianei, adăugând că el se va ocupa de chiuretaj. Cunoscut pentru numeroasele chiuretaje ilegale pe care le-a făcut, medicul a intrat în atenția autorităților vremii. Printre paciente s-au numărat și fetele din rețeaua Marianei, conform propriilor mărturii făcute după căderea regimului comunist.
”Pe Mariana o cunoşteam de mult, fiindcă o asistasem la vreo patru naşteri, săraca. Pe fetele ei le chiuretam tot eu,” a relatat medicul pentru Adevărul.

Mariana Baboș, șefa prostituatelor din Galați
Născută în anul 1952, Mariana Baboş a fost una din cele mai cunoscute prostituate ale oraşului Galați. Poreclită ”Mariana Cur-de-fier”, femeia era cunoscută pentru frumusețea și inteligența ei, calități ce au ajutat-o să supraviețuiască în lumea dură a comunismului, să scape de închisoare și să intre în ”lumea bună” a regimului, oferind ”servicii” în zona politică, artistică, sindicală şi sportivă.
Cei care au cunoscut-o au povestit că, deși s-a aflat în vizorul Miliției și a Securității, femeia nu s-a sfiit să semneze un angajament cu cele două instituții, angajament ce includea și ”servicii”. Mai mult, se spune că ea ”a ajutat mulţi să îşi pună gradele, că era fată bună şi nu le facea probleme”.
Având ușile deschise peste tot, Mariana Baboș a făcut și bișniță cu ţigări, cafea, parfumuri și blugi. După 1989, a devenit proxenetă și, cu ajutorul rudelor, a controlat traficul de femei din județul Galați. Ulterior, rețeaua a fost extinsă peste hotare, în Turcia, Spania, Italia și Germania. Apogeul ”carierei” a fost atins în anii 2000-2003, când reţeaua pe care o coordona, alcătuită din peste 200 de fete, a obţinut venituri de peste cinci milioane de euro,
În 2008, procurorii DIICOT au pus sechestru pe mai multe bunuri ale familiei Baboș: un Audi Q7, un BMW M5, nouă kilograme de bijuterii din metale preţioase, vile, apartamente și conturi bancari. În ziua când au descins în locuințele deținute de familia Baboș, procurorii au confiscat 5 100 euro, 65 lire sterline, 4 dolari americani şi 2 400 lei.
Pe perioada procesului, Mariana Baboş a avut-o ca apărător pe celebra avocată Paula Iacob. În cele din urmă, Mariana a reuşit să o scape cu o pedeapsă cu suspendare, în vreme ce restul inculpaţilor din dosar au primit între 8 şi 11 ani cu executare. În dosar au fost confiscate bunuri şi bani în sumă de peste 1,5 milioane de euro.
În decembrie 2011, săracă și bolnavă, Mariana Baboş a murit în Spitalul Judeţean din Galaţi, în urma unui accident vascular cerebral sever, urmat de stop cardio-respirator, lăsând în urmă șase copii și o poveste nescrisă în cărțile de istorie.








exista o carte veche, scoasa de bolsevici in 1931: Alfabetul sexual / Sergey Merkurov. animalitatea scoasa la suprafata prin exacerbarea simturilor, limiteaza gandirea analitica. De asta si copiii sunt condusi pe aceasta linie, fara sa ajunga la maturitatea mentala sa inteleaga. Sa li se explice, cu adevarat, ce inseamna. Oamenii educati trebuie „reeducati”, iar noile generatii aliniate unei societati de control si aducere in sclavie, prin aparenta „libertatii”. Pentru ca un sclav fericit, este un sclav care crede ca este liber. De fiecare data, cand omenii s-au trezit, a „venit” un „potop”, un „razboi mondial”, o „calamitate”. Altfel omenirea nu ar putea fi condusa, asa cum este de mii de ani: prin indobitocire, dezbinare si prin frica. „Viata este a mea”. Da, un film care arata exact „reeducarea” a tinerilor.
scuze: „Lumea e a mea” (2015). Atat de trist, atat de talentati tinerii actori, atat de bine realizat si atat de adevarat…