Liviu Vârciu și Anda Călin au făcut ieri nunta, deși toată lumea știa că astăzi se vor căsători, iar în spațiul public au apărut câteva imagini cu ei îmbrăcați în mire și mireasă. Ei bine, pentru a scăpa de atenția presei, cei doi au trecut ieri, 23 august, pe la Starea Civilă și apoi s-au cununat la biserică, iar astăzi pleacă în luna de miere.
Liviu Vârciu și Anda Călin au făcut ieri nunta. Imagini cu mirele și mireasa
Liviu Vârciu și Anda Călin s-au căsătorit vineri, 23 august, după 8 ani de relație. Cei doi nu au anuntat înainte când va avea loc evenimentul, așa că au organizat totul în secret. Potrivit Click, nași au fost un prosper om de afaceri din Dâmbovița împreună cu soția lui. Liviu și Anda au ales să facă atât cununia civilă, cât și pe cea religioasă într-un cadru intim, fără prea mulți invitați.
Atât la Starea Civilă, cât și la slujba de la biserică au participat doar nașii, familia și prietenii apropiați. Liviu a ales ca nași de cununie pe cunoscuții oameni de afaceri din Dâmbovița, Cosmin și Oana Voevodschi.
”Trebuie să vă zic, că sunteți ai mei pe viață, dacă vedeți ce am prins… deci am prins bine rău de tot, nu așa. Ia uite ce am prins. Mamă, mamă, ce mireasă! Hai, să fim sănătoși și să ne iubim mult, că e gratis”, a declarat Liviu Vârciu, pe Instagram, după nuntă.
Anda Călin a atras toate privirile la cununia civilă, dar nu numai, fiindcă rochia de mireasă pe care a ales-o i-a lăsat pe mulți fără cuvinte. Cu un decolteu adânc, mărgele pe toată rochia de mireasă și cu un voal spectaculos, soția lui Liviu Vârciu a cucerit pe toată lumea.
Liviu Vârciu și Anda Călin, lună de miere în Santorini, după nuntă
Mirii și nașii lor vor pleca astăzi în luna de miere în Santorini ( Grecia), fără copii. „Plecăm în Santorini. Nu am emoții în ceea ce privește vacanța. Mergem doar noi doi, fără copii’, a declarat Anda Călin.
Anda și Liviu s-au cunoscut în club, în urmă cu 8 ani, și au știut din prima clipă că sunt făcuți unul pentru celălalt.
“Sunt opt ani, avem doi copii frumoși, avem o relație foarte bună. Ne înțelegem bine. E cea mai lungă relație din viața mea și sper și ultima că așa sperăm toți. Nu cred că m-a schimbat, doar că datorită ei am mai luat niște lucruri. Datorită ei, uite, am o familie, datorită ei am niște bani pe care pot să-i investesc”, a spus Liviu Vârciu.
sursa foto: Facebook Mihai Roman
Citește și: Cristina, soția lui Andrei Rotaru, adevărul despre Insula Iubirii: “Montajele pe care le vedeți…”