Noaptea Muzeelor la Sate invită românii să descopere frumusețea și autenticitatea spațiului rural românesc, de pe 31 august. Poșta Română se alătură evenimentului cu o campanie frumoasă și inedită: „Trimitem vorbă”!
„Trimitem vorbă către tine că pe 31 august 2024 va fi Noaptea Muzeelor la Sate. Te invităm să te bucuri de valorile dimprejurul tău, de straiele cusute cu grijă de bunici de poveste, de clădiri care au adăpostit istorii ce au rescris pentru totdeauna comunitățile din jurul lor, de obiecte și spații fermecate pe care le scoatem la lumină, în toată România. Urmărește proiectul pe https://noapteamuzeelor-la-sate.ro/ și celebrează valorile satelor românești”. Acesta este textul cărților poștale unicat, pe care Poșta Română le trimite în inima comunităților, la primării, instituții culturale, la membrii comunităților cu rol educativ (preoți, învățători, profesori), cât și la oamenii din comunități.
Prin intermediul Campaniei „Trimitem vorbă”, Poșta Română va distribui 20.000 de cărți poștale către micile comunități ale României, cu scopul de a promova și de a stârni interesul locuitorilor pentru valorile culturale locale.
Rolul campaniei este să aducă la cunoștința publicului existența acestui eveniment cultural național, să stimuleze curiozitatea locuitorilor din cât mai multe comunități rurale să viziteze muzeele și entitățile din zonă și să participe la evenimentele culturale organizate în apropierea lor. Proiectul va cuprinde sate și comune din 10 județe, unde se desfășoară cele mai multe evenimente: Arad, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Iași, Maramureș, Satu-Mare, Sălaj, Vrancea.
Citiți și: Trăiască 23 august!” – Adevăr sau minciună?

Noaptea Muzeelor la Sate: „Trimitem Vorbă” că o să fie un proiect inedit
„Cu o istorie de 162 de ani, Poșta Română rămâne singura companie de curierat și servicii poștale din țară care ajunge, prin intermediul poștașului, în cele mai îndepărtate regiuni. Ne bucurăm să fim, prin distribuirea cărților poștale unicat, vestitorii unui proiect care întruchipează esența spiritului românesc reprezentată de tradiție, veșnicia satelor și frumusețea oamenilor primitori din toate colțurile țării.
Ne mândrim să purtăm în această campanie, cel mai important rol: poștașul a rămas, în special în micile comunități, singura conexiune cu exteriorul, cu informația, cu dorul de oamenii plecați.
„Trimitem Vorbă” că o să fie un proiect inedit și încununat de zâmbete și oameni frumoși!”,a menționat Valentin Ștefan, directorul general al Poștei Române.
Poștașul nu este doar un simplu livrator
„Parteneriatul cu Poșta Română este esențial pentru noi, având în vedere că în satele României, mijloacele clasice de comunicare precum publicațiile, revistele sau radioul, nu au întotdeauna aceeași penetrare ca în zonele urbane.
Poșta Română, fiind prezentă atât în mediul urban cât și în cel rural, are o rețea extinsă de „mijloace de comunicare”, prin care ajunge direct, nefiltrat, în fiecare localitate. Poștașul nu este doar un simplu livrator; el este un membru al comunității, un veritabil liant care duce știrile și noutățile dintr-o parte în alta a satului. Acest rol unic face ca Poșta Română să fie partenerul perfect pentru a distribui informațiile despre acest eveniment cultural de amploare”, a declarat Dragoș Neamu, manager Noaptea Muzeelor la Sate.
A doua ediție a evenimentului Noaptea Muzeelor la Sate va avea loc sâmbătă, 31 august 2024, și propune publicului peste 120 de obiective, evenimente culturale și programe educative organizate de entități muzeale sau organizații private, în spații cu valoare istorică și de patrimoniu din satele și comunele din 29 de județe ale României.
Detalii complete despre organizarea generală și programul evenimentelor din 31 august se actualizează permanent și pe website-ul www.noapteamuzeelor-la-sate.ro, precum și pe rețelele de comunicare ale instituțiilor culturale implicate.
Brașovul, fruntaș la Noaptea Muzeelor la Sate
Județul Brașov este unul din județele fruntașe în acest eveniment, propunând nu mai puțin de 17 obiective, de la fierăria lui Lazăr din Șona și serviciul de pompieri din Cobor, până la Muzeul Nicolae Frunteș din Șirnea sau Muzeul Copiilor din Bărcuț. Înscrieri, însă, în eveniment se mai pot face inclusiv săptămâna viitoare, după cum mai spune managerul proiectului, Dragoș Neamu. „Până în acest moment, cumva am depășit 110 astfel de obiective la nivel național. Brașovul este unul de județele în care avem una dintre cele mai consistente oferte. Este și explicabil, fiind vorba de o concentrare de zone etnografice foarte interesantă și o anumită dinamică, o anumită vitalitate care există în valorificarea patrimoniului material din zona asta.
Și nu mă refer numai la deținătorii de patrimoniu localnici, oameni care trăiesc exclusiv în mediul rural, dar sunt și antreprenori, dacă vreți, culturali, care intervin punctual în zone rurale, cumpără sau administrează obiective, gospodării tradiționale, locuri frumoase unde investesc idei, investesc resurse și transformă aceste spați în niște locuri foarte interesante. Din punctul ăsta de vedere, există și foarte multă imaginație pe care eu o apreciez. Cred că este singura zonă în care, de exemplu, avem în mediul rural chiar un Muzeu al Copilului”.
Entitățile muzeale și culturale care doresc să participe la această ediție pot solicita fișa de înscriere printr-un mesaj la adresa de email – noaptea_muzeelor@yahoo.com.
Citiți și: Amintiri din comunism. Unde le poți asculta la telefon