Liderul PNL, Ilie Bolojan, a declarat marți, de la microfonul podcastului politic HotSpot, că USR trebuie să ia o hotărâre, astăzi sau mâine, dacă va fi sau nu la guvernare alături de PSD, PNL și UDMR: „Nu poți să te gândești că vei face ceva cu niște parteneri mai buni sau mai răi decât tine dacă nu înțelegi că e un nou început”. Bolojan a mai punctat și o altă problemă cu care se confruntă viitoarea alianță și anume cea legată de susținerea unui candidat unic la președinție. El a precizat că USR nu renunță la susținerea pentru Elena Lasconi. Ce spune despre șansele ca PNL să îl susțină pe candidatul USR în alegerile prezidențiale.
Ilie Bolojan: USR trebuie să decidă repede dacă va face parte din guvern. Ce spune despre șansele ca PNL să o susțină pe Elena Lasconi în alegerile prezidențiale. Liderii PSD, PNL, UDMR și ai minorităților naționale au continuat luni discuțiile cu privire la formarea Guvernului. Reprezentanții USR au lipsit de la masa rotundă, motiv pentru care cele trei partide menționate au anunțat că există posibilitatea să nu mai ia în calcul USR în vederea unei alianțe pentru Guvern.
USR trebuie să decidă repede dacă va face parte din Guvern. „Cu USR ar exista o majoritate stabilă”
În contextul tensiunilor ivite între, pe de o parte, PSD, PNL, UDMR, iar pe de alta USR , liderul PNL, Ilie Bolojan, a afirmat răspicat că partidul pe care îl conduce a susținut USR pentru a intra în coaliție dat fiind faptul că, în caz contrar, majoritatea parlamentară pe care o au PSD, PNL și UDMR s-ar afla la limită. Declarația liderului PNL a fost făcută astăzi în cadrul podcastului politic HotSpot. „Cu USR ar exista o majoritate stabilă, dar fără USR majoritatea ar fi la limită. Din acest motiv, PNL a susținut prezența în guvern a USR, însă asta ține de atitudinea colegilor noștri. Nu poți să te gândești că vei face ceva cu niște parteneri mai buni sau mai răi decât tine dacă nu înțelegi că e un nou început. Dacă în permanență le arunci în față tot ce au făcut, e greu de crezut că te vei comporta responsabil”, a declarat Ilie Bolojan.
„Dacă USR nu renunță la Elena Lasconi, PNL e puțin probabil să o susțină pe Elena Lasconi”
O altă problemă cu care se confruntă coaliția, opinează Ilie Bolojan, ține de candidatura la alegerile prezidențiale din primăvară. „Doamna Lasconi este candidatul USR. Dacă ai un singur candidat însă, pentru că trebuie stabilit acel candidat… dar dacă USR nu renunță la Elena Lasconi este cât se poate de decent că PNL e puțin probabil să o susțină pe Elena Lasconi. Am susținut o în alt context. Pentru USR ideea de candidat unic poate fi o problemă”, a mai spus și liderul PNL.
CITEȘTE ȘI: Ilie Bolojan a preluat șefia PNL și anunță susținerea pentru Elena Lasconi