Președintele american Donald Trump a amenințat, marți, că va retrage scutirea de taxe acordată Universității Harvard și a cerut ca instituția să își ceară scuze. Declarația vine la o zi după ce universitatea a respins ceea ce a numit cereri ilegale din partea administrației de a-și revizui programele academice, riscând astfel pierderea subvențiilor federale, potrivit Reuters.
Administrația Trump a început prin a critica Universitatea Columbia, extinzând apoi reproșurile către instituții de învățământ din toată țara, acuzându-le de modul în care au gestionat protestele pro-palestiniene ale studenților. Aceste manifestații au zguduit campusurile universitare în urma atacului lansat de Hamas în Israel, în 2023, și a ripostei ulterioare a Israelului în Fâșia Gaza.
Donald Trump a catalogat protestele drept antiamericane și antisemite, acuzând universitățile că promovează marxismul și ideologia „stângii radicale”. El a promis că va elimina subvențiile și contractele federale pentru instituțiile care nu se conformează politicilor administrației sale.
Harvard refuză condițiile administrației. Trump reacționează dur: vrea scuze și amenință cu taxe
Într-o postare pe rețelele sociale, Trump a afirmat marți că ia în considerare revocarea statutului de scutire de taxe pentru Universitatea Harvard, acuzând-o că promovează „boli politice, ideologice și susținute de teroriști”.
El nu a oferit detalii concrete despre cum ar putea fi pusă în aplicare această măsură.
Conform codului fiscal american, cele mai multe universități beneficiază de scutire de la plata impozitului federal pe venit, fiind considerate organizații care funcționează exclusiv în scopuri educaționale publice.
De interes: Trump sancționează Harvard: Fonduri de 2 miliarde de dolari, înghețate
Secretarul de presă al Casei Albe, Karoline Leavitt, le-a spus reporterilor că Trump dorește ca Universitatea Harvard să-și ceară scuze pentru ceea ce ea a descris drept „antisemitismul care a avut loc în campusul lor universitar împotriva studenţilor evrei americani”. Leavitt a acuzat Harvard, alături de alte instituții de învățământ, de încălcarea Titlului VI din Legea drepturilor civile, care interzice discriminarea pe criterii de rasă sau origine națională în cazul beneficiarilor de fonduri federale.
Potrivit Titlului VI, întreruperea fondurilor federale este posibilă doar după o investigație detaliată, un proces de audieri și notificarea Congresului cu cel puțin 30 de zile înainte – proceduri care nu au fost respectate în cazul Columbia sau Harvard.
Anumiți profesori și studenți au susținut că protestele au fost greșit interpretate ca fiind acte de antisemitism, fiind folosite drept pretext pentru un atac asupra libertăților academice, considerat neconstituțional.

Columbia și Harvard: înăsprirea regulamentelor
Universitatea Columbia, o instituție privată din New York, a acceptat să revizuiască și să înăsprească regulamentele privind protestele, după ce administrația Trump a anunțat luna trecută rezilierea unor granturi și contracte în valoare de 400 de milioane de dolari – cele mai multe dedicate cercetării medicale și științifice.
Într-o scrisoare transmisă luni, președintele Harvard, Alan Garber, a susținut că solicitările administrației Trump adresate instituției din Massachusetts – inclusiv realizarea unui audit pentru a garanta „diversitatea punctelor de vedere” ale studenților și profesorilor, precum și eliminarea programelor de diversitate, echitate și incluziune – reprezintă „afirmaţii de putere fără precedent, desprinse de lege”, încălcând astfel libertatea de exprimare garantată de Constituție și Legea drepturilor civile.
Asemenea Universității Columbia, Garber a declarat că Harvard a depus eforturi pentru combaterea antisemitismului și a altor forme de prejudecată din campus, menținând în același timp libertatea academică și dreptul la protest.
De interes și: Universitatea Harvard, studii gratuite pentru mii de tineri. Când va intra în vigoare această măsură
La doar câteva ore după publicarea scrisorii, Grupul operativ comun al administrației Trump pentru combaterea antisemitismului a anunțat suspendarea unor contracte și subvenții în valoare de peste 2 miliarde de dolari acordate Universității Harvard – cea mai veche și mai bogată universitate din Statele Unite.
Câțiva profesori de la Universitatea Columbia au intentat un proces împotriva administrației Trump, susținând că suspendarea subvențiilor încalcă prevederile Titlului VI, precum și drepturile lor constituționale la libertatea de exprimare și la un proces echitabil. Un judecător federal din New York a impus administrației Trump termenul limită de 1 mai pentru a răspunde.
„Discuții de bună-credință”
După ce a analizat scrisoarea președintelui Harvard, președinta interimară a Universității Columbia, Claire Shipman, a declarat luni seara că instituția sa va continua să se angajeze în ceea ce consideră a fi „discuţii de bună-credinţă” și „dialog constructiv” cu grupul de lucru pentru combaterea antisemitismului din cadrul Departamentului de Justiție al SUA.
„Vom respinge orice acord în care guvernul dictează ceea ce predăm, cercetăm sau pe cine angajăm”, a transmis aceasta.
Tot luni, mai multe universități americane, printre care Princeton și Universitatea din Illinois, au dat în judecată Departamentul Energiei, în urma reducerilor semnificative ale finanțării federale destinate cercetării în domenii precum tehnologia nucleară avansată, securitatea cibernetică și dezvoltarea de noi medicamente radioactive.
Trump, care și-a început mandatul pe 20 ianuarie, se confruntă cu acțiuni în justiție care contestă politicile sale privind imigrația, precum și cu opoziție din partea procurorilor generali din mai multe state, care încearcă să împiedice disponibilizarea angajaților guvernamentali și suspendarea unor sume masive de sprijin federal – subvenții, împrumuturi și alte forme de ajutor financiar.