România și-a aflat adversara din barajul pentru Campionatul Mondial de handbal din 2025 în urma tragerii la sorți care a avut loc la Koln. Va avea însă nevoie de un nou selecționer.
Lucrurile nu merg bine în handbal. Iar cel mai bun exemplu că am avut parte de o săptămână agitată. Secretarul general al FRH, Viorel Mazilu, și-a dat demisia după un conflict cu președintele forului, Constantin Din.
Apoi, federația de handbal a rămas fără finanțarea de la Agenția Națională pentru Sport. În 2023, Federaţia a primit 1,3 milioane de euro din partea ANS, iar în acest an nu va încasa niciun euro. Iar acum este nevoie de schimbare și la nivelul echipei naționale.
Xavi Pascual și-a anunțat demisia de la cârma naționalei de handbal masculin
Xavi Pascual, antrenorul lui Dinamo, a reușit să ducă România la un turneu final de Campionat European de handbal masculin după o pauză de 28 de ani. Dar „tricolorii” au pierdut cele trei meciuri disputate la EURO: 24-31 vs Austria, 24-36 vs Spania și 25-31 vs Croația.
Acum a anunțat că va rămâne doar pe banca echipei Dinamo și își încheie după doi ani al doilea mandat pe banca României. Pascual i-a mai pregătit pe „tricolori” în perioada 2016-2018.
Cehia este adversarul din barajul pentru Campionatul Mondial de handbal
Naţionala de handbal masculin a României se va duela cu reprezentativa Cehiei, în faza play-off europeană a Campionatului Mondial de handbal din 2025. Adversarul a ocupat locul 15 la CE 2024 și nu a mai prins un Campionat Mondial din 2015.
La tragerea la sorţi, naţionala României a făcut parte din urna a doua valorică, în care a ajuns datorită participării la Campionatul European din 2024. Patru echipe urmează să completeze tabloul confruntărilor din play-off, în urna a doua, cu meciuri programate în 13 şi 16 martie, între Israel – Slovacia, Finlanda – Lituania, Estonia – Ucraina şi Italia – Belgia, contând pentru faza secundă preliminară a calificărilor.
Campionatul Mondial din 2025 va avea loc în Croaţia, Danemarca şi Norvegia, între 14 ianuarie – 2 februarie. Europa are 11 locuri disponibile la turneul final prin intermediul calificărilor, fiind calificare deja cele trei naţiuni gazdă, alături de Franţa, Germania, Suedia (de la CE2024). La turneul final vor evolua 32 de echipe. Deţinătoarea trofeului este Danemarca, echipă care a câştigat finalele din 2019, 2021 şi 2023.
Campionatul Mondial de handbal 2025 – Meciurile din faza play-off europeană:
- Finlanda/Lituania – Ungaria
- Belgia/Italia – Muntenegru
- Grecia – Olanda
- România – Cehia
- Spania – Serbia
- Insulele Feroe – Macedonia de Nord
- Slovenia – Elveția
- Portugalia – Bosnia și Herțegovina
- Islanda – Estonia/Ucraina
- Polonia – Slovacia/Israel
- Georgia – Austria.