Hamas solicită un acord complet pentru încheierea războiului din Gaza și schimbul tuturor ostaticilor israelieni cu palestinienii aflați în închisoare în Israel, a declarat un oficial al grupării militante palestiniene, respingând oferta Israelului de a încheia un armistițiu temporar, potrivit Reuters.
Hamas este gata să elibereze toți ostaticii în schimbul încetării războiului din Gaza
Într-un discurs televizat, Khalil Al-Hayya, liderul din Gaza al grupării care conduce echipa de negociatori, a declarat că Hamas nu va mai accepta acorduri provizorii, adoptând o poziție puțin probabil să fie acceptată de Israel și risicând să întârzie și mai mult încheierea atacurilor devastatoare care au reînceput în ultimele săptămâni.
În schimb, Hayya a afirmat că Hamas este dispus să înceapă imediat „negocieri privind un pachet exhaustiv” privind eliberarea tuturor ostaticilor aflați în custodia sa, în schimbul încheierii războiului din Gaza, eliberării palestinienilor închiși de Israel și reconstrucției Gaza.
„Netanyahu şi guvernarea sa folosesc acorduri parţiale ca o acoperire pentru agenda lor politică, care este bazată pe continuarea războiului de exterminare şi înfometare, chiar dacă preţul este sacrificarea tuturor prizonierilor (ostaticilor) săi”, a spus Hayya, referindu-se la prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu. „Noi nu vom fi parte a acestei politici”, a spus el.

Negocieri de încetare a focului
Mediatorii egipteni au depus eforturi pentru a reînvia acordul de încetare a focului din ianuarie, care a oprit luptele din Gaza înainte de a ajunge într-un impas luna trecută, însă nu există semne semnificative de progres, în timp ce Israelul și Hamas se acuză reciproc.
„Afirmaţiile Hamas demonstrează că nu sunt interesaţi de pace, ci de o violenţă perpetuă. Termenii formulaţi de administraţia Trump nu s-au schimbat: eliberaţi ostaticii sau confruntaţi-vă cu iadul”, a declarat purtătorul de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională, James Hewitt.
Cea mai recentă rundă de negocieri, care a avut loc luni la Cairo, pentru restabilirea acordului de încetare a focului şi eliberarea ostaticilor israelieni s-a încheiat fără niciun progres evident, potrivit unor surse palestiniene și egiptene.

Israelul a propus un armistiţiu de 45 de zile în Gaza pentru a permite eliberarea ostaticilor și a începe discuții indirecte pentru a încheia războiul. Hamas a respins deja una dintre condiţii – depunerea armelor. În discursul său, Hayya a acuzat Israelul că a oferit o contrapropunere cu „condiţii imposibile”.
Hamas a eliberat 38 de ostatici în cadrul unui acord de încetare a focului care a intrat în vigoare pe 19 ianuarie. În martie, armata israeliană a reluat ofensiva terestră şi aeriană în Gaza, abandonând acordul de încetare a focului, după ce Hamas a respins propunerile de extindere a armistiţiului fără a pune capăt războiului.
Oficiali israelieni afirmă că ofensiva va continua până când cei 59 de ostatici rămaşi vor fi eliberaţi şi Gaza va fi demilitarizată. Hamas susţine că va elibera ostaticii doar în cadrul unui acord de încheiere a războiului și a respins cerințele de a depune armele.
Atacuri israeliene
Marţi, aripa armată a Hamas a anunţat că a pierdut contactul cu militanţii care îl deţin pe ostaticul israeliano-american Edan Alexander, după ce armata israeliană le-a atacat ascunzătoarea. Alexander, în vârstă de 21 de ani, este soldat în armata israeliană şi născut în New Jersey.
Hamas a publicat un videoclip în care avertizează familiile ostaticilor că „copiii lor se vor întoarce în sicrie negre cu trupurile sfâşiate de şrapnelul armatei voastre”.
Atacurile israeliene au dus la moartea a cel puţin 32 de palestinieni, inclusiv femei şi copii, pe 18 aprilie, iar unul dintre atacuri a lovit o şcoală condusă de ONU în Jabalia, ucigând şase persoane.
Războiul a început după atacul Hamas din 7 octombrie 2023, în care 1.200 de israelieni au fost ucişi și 251 luaţi ostatici, potrivit bilanţului israelian. De atunci, peste 51.000 de palestinieni au fost ucişi în ofensiva israeliană, conform autorităţilor locale de sănătate.
