În ședința de joi, 13 martie, Guvernul României a avut pe ordinea de zi și un proiect de ordonață de urgență privind modificarea şi completarea Legii nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Mihai Constantin, purtătorul de cuvânt al instituției, a declarat că a fost aprobat un proiect de OUG privind prevenirea și combaterea spălării banilor, care transpune o directivă europeană în legislația națională.
Guvernul vrea să adopte reguli complete pentru tranzacțiile cu criptomonede
Platformele de tranzacționare vor fi, începând de anul acesta, supravegheate strict de BNR și Autoritatea de Supraveghere Financiară. Guvernul a făcut deja un prim pas în acest sens. Joi, 13 martie, a fost aprobat un proiect de OUG privind prevenirea și combaterea spălării banilor, care transpune o directivă europeană în legislația națională, iar aceste reglementări se referă la piața cripto. Actul normativ reglementează serviciile de criptoactive și controlul lor, după cum a spus Mihai Constantin, purtătorul de cuvânt al Guvernului. O prevedere este încadrarea furnizorilor de servicii de criptoactive în categoria instituțiilor financiare.
Conform proiectului de OUG, furnizorii de servicii criptoactive vor fi încadrați oficial ca instituții financiare, fiind supuși acelorași reguli de transparență, verificare a clienților și raportare ca băncile sau companiile de investiții. Prin urmare, toți acești furnizori vor intra sub supravegherea și controlul Băncii Naționale a României și a ASF-ului.
De asemenea, actul normativ lărgește sfera entităților raportoare supravegheate și controlate de Banca Națională a României prin introducerea furnizorilor de servicii criptoactive care au și statul de instituții de credit sau instituții emitent de monedă electronică.
„Actul normativ reglementează încadrarea furnizorilor de servicii de criptoactive în categoria instituțiilor financiare, lărgește sfera definiției furnizorului de criptoactive, introduce în sarcina furnizorilor de servicii de criptoactive a unor noi obligații legate de precauția referitoare la relațiile transfrontaliere de corespondent, precum și de identificarea și evaluarea riscului de spălare a banilor și de finanțare a terorismului asociat transferurilor de criptoactive direcționate către sau care provin de la o adresă negăzduită.”, se arată în comunicatul remis de Guvernul României.
ASF va avea atribuții de reglementare
Ordonanța de Urgență mai prevede că Autoritatea de Supraveghere Financiară are atribuții de reglementare, supraveghere și control de către furnizorii de servicii de criptoactive: depozitarii centrali de titluri de valoare, firmele de investiții, operatorii de piață, societățile de administrare a organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare sau administratorii de fonduri de investiții alternative care solicită autorizare pentru furnizarea de servicii de criptoactive.