Premierul Marcel Ciolacu a anunțat miercuri, în ședința de Guvern, lansarea Planului Național pentru Marea Industrie, un pachet economic de 2 miliarde de euro destinat susținerii economiei românești. Acesta este cel mai important pachet economic de până acum, menit să sprijine reindustrializarea României și să atragă investiții majore în domenii strategice.
Guvernul lansează Planul Național pentru Marea Industrie
„Am decis ieri, în cadrul reuniunii coaliției de guvernare, să consolidăm modelul de dezvoltare economică bazat pe investiții. Sub coordonarea domnului vicepremier Marian Neacșu, miniștrii Finanțelor și Economiei au lucrat la un pachet de măsuri prin care generăm un impuls major pentru reindustrializarea economiei”, a declarat premierul Marcel Ciolacu în debutul ședinței de Guvern.
Trei piloni majori pentru reindustrializare
Premierul a detaliat că Planul Național pentru Marea Industrie se bazează pe trei piloni esențiali. Primul dintre aceștia este Schema de Sprijin pentru Investițiile Strategice în Industria de Prelucrare, având un buget de peste 500 milioane de euro. Această schemă oferă facilități fiscale pentru investițiile de peste 150 milioane de euro care creează minimum 250 de locuri de muncă, în special în regiunile cu un PIB pe locuitor sub media națională.
„Acordăm facilități fiscale investițiilor de peste 150 milioane de euro, care creează peste 250 de locuri de muncă în regiuni unde PIB-ul pe locuitor este sub media națională”, a explicat premierul.
100 de milioane de euro pentru fiecare companie
Al doilea pilon este Programul Național de Sprijin pentru Marea Industrie din România, o schemă de ajutor de stat în valoare de 1 miliard de euro. Aceasta se adresează marilor companii care fac investiții capabile să reducă emisiile de gaze cu efect de seră și să optimizeze consumul de energie.
„Companiile care derulează investiții ce reduc emisiile directe de gaze cu efect de seră și consumul de energie vor primi un sprijin de până la 100 milioane de euro per beneficiar. Sursa de finanțare este din vânzarea certificatelor de emisii de dioxid de carbon”, a precizat Marcel Ciolacu.
Ajutor de stat pentru companii care produc materii prime
Cel de-al treilea pilon prevede o schemă de ajutor de stat de 250 milioane de euro pentru companii care propun investiții în producția de materii prime industriale precum țevi, profile, bare, aluminiu sau cupru.
„Este esențial să susținem aceste sectoare industriale care au un rol crucial în dezvoltarea economiei și în reducerea dependenței de importuri”, a adăugat premierul.
Rectificare bugetară și priorități de investiții
Simultan cu lansarea Planului Național pentru Marea Industrie, Guvernul a aprobat și o rectificare bugetară. Premierul a explicat că rectificarea se bazează pe un plus de venituri și susține investițiile în patru domenii esențiale: Sănătate, Educație, Transporturi și Dezvoltare Regională.
„Facem o rectificare bugetară bazată pe un plus de venituri bugetare care susțin investiții în patru domenii esențiale: Sănătate, Educație, Transporturi și Dezvoltare Regională. Dezvoltarea țării prin investiții mari în autostrăzi, școli și spitale este calea sigură pentru ca România să aibă o creștere economică importantă în următorii ani”, a explicat premierul.
Totodată, premierul a subliniat importanța continuării măsurilor de reducere a cheltuielilor publice inutile și a angajamentului Guvernului de a menține deficitul bugetar sub control.
„Evident, continuăm să reducem cheltuielile publice inutile. Deficitul bugetar trebuie să fie exclusiv unul generat de investiții, nu pe risipă prin achiziții inutile”, a subliniat Marcel Ciolacu.
2 miliarde de euro pentru susținerea economiei
Lansarea Planului Național pentru Marea Industrie reprezintă un pas important în direcția reindustrializării României și a dezvoltării unor sectoare economice cheie. Guvernul pune accent pe atragerea de investiții strategice și pe dezvoltarea unor proiecte sustenabile, menite să sprijine creșterea economică pe termen lung.
„Acesta este cel mai important pachet economic de susținere a economiei, de circa 2 miliarde de euro, axat pe trei mari piloni. Investițiile mari, strategice, sunt cheia pentru viitorul economic al României”, a concluzionat premierul Marcel Ciolacu.