Guvernul condus de Ilie Bolojan a primit, luni, votul de încredere al Parlamentului, în urma ședinței comune a Camerei Deputaților și Senatului, cu 301 voturi pentru și doar 9 împotrivă. Noii membri ai Executivului urmează să depună jurământul la Palatul Cotroceni, începând cu ora 20:00. „Vom face tot ce ţine de noi să respectăm acest vot, să fim în serviciul ţării noastre şi să îi respectăm pe români”, a spus premierul Ilie Bolojan, în plen, imediat după vot.
Guvernul condus de Ilie Bolojan, învestit de Parlament cu 301 voturi pentru și 9 împotrivă
Deputatul PSD Silvia Claudia Mihalcea, secretar al Camerei Deputaților, a anunțat în plen rezultatul votului de învestitură: din cele 310 voturi valabil exprimate, 301 au fost în favoarea acordării încrederii noului guvern, iar 9 împotrivă.
Silvia Claudia Mihalcea a reamintit că, în conformitate cu articolul 103, alineatul 3 din Constituția României republicată, guvernul este învestit prin votul majorității deputaților și senatorilor.
„Din această seară, după depunerea jurământului, aşa cum v-am spus, vom face tot ce ţine de noi să respectăm acest vot, să fim în serviciul ţării noastre şi să îi respectăm pe români. Doamne ajută!”, a spus premierul Ilie Bolojan, imediat după vot.
Membrii Executivului urmează să depună jurământul, începând cu ora 20.00, la Palatul Cotroceni. Prima ședință a noului Guvern este programată să aibă loc în această seară, imediat după depunerea jurământului. Preşedintele României, Nicuşor Dan, a semnat decretul de numire a Guvernului condus de Ilie Bolojan, în urma votului de învestitură acordat de Parlament.
Parlamentarii AUR au părăsit sala de plen înaintea votului.
De interes și: Plen reunit al Parlamentului pentru învestirea noului guvern condus de Ilie Bolojan VIDEO

Ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului a debutat la ora 16:30, prin prezentarea Programului de guvernare și a listei cabinetului de către Ilie Bolojan, candidatul desemnat pentru funcția de premier. În continuare, parlamentarii au dezbătut conținutul programului și componența Guvernului, iar la final a fost exprimat un vot secret privind acordarea încrederii Parlamentului întregului Executiv și programului propus.