Premierul Marcel Ciolacu a anunțat luni, la începutul ședinței de Guvern, aprobarea unei rectificări bugetare pozitive, prin care se alocă fonduri suplimentare pentru marile proiecte de investiții ale statului. Premierul a subliniat că există un plus de venituri bugetare după primele opt luni ale anului, iar acești bani vor fi folosiți pentru a sprijini dezvoltarea României.
Guvernul aprobă rectificarea bugetară: „Investițiile cresc deficitul, dar vor aduce rezultate”
„Aprobăm astăzi o rectificare bugetară pozitivă, fiindcă alocăm resurse suplimentare pentru toate marile proiecte de investiții ale statului. Există un plus de venituri bugetare după primele opt luni, venituri pe care le folosim ca să dezvoltăm România”, a declarat Ciolacu, subliniind că guvernul pune accent pe investiții, nu doar pe consum.
Premierul a explicat că 84% din deficitul bugetar merge către investiții, ceea ce plasează România pe primul loc în Europa ca raport între deficit și volumul investițiilor.
„Suntem primul stat european ca raport între deficit și volumul de investiții. Evident că la acest nivel record de investiții, crește și deficitul bugetar la 6,9% din Produsul Intern Brut. Este însă un deficit sustenabil, ținând cont că 8,5 lei din 10 cheltuiți merg în autostrăzi, spitale, școli și rețele de gaze, apă și alte obiective de interes local”, a explicat Marcel Ciolacu.
Modele europene pentru dezvoltarea României
Premierul a comparat strategia României cu cea adoptată de alte state europene.
„Practic, ce facem la această rectificare este să aplicăm modelul statelor europene puternice. Germania, Italia, Franța sau Spania așa au procedat, așa s-au dezvoltat și sunt motoarele economice ale Europei! La fel procedăm acum și noi, fiindcă România a ajuns la maturitatea politică să își asume asemenea decizii”, a spus Ciolacu.
De asemenea, premierul a ținut să sublinieze că această strategie este sustenabilă, deoarece banii nu sunt alocați doar pentru consum, ci pentru proiecte de investiții majore.
„Nu îmi este deloc teamă de această nouă anvergură pe care o luăm, mai ales ținând cont de dezvoltare, fiindcă suntem sustenabili – nu alocăm banii numai pe consum, ci venim cu un plan serios pe investiții”, a adăugat acesta.
Ciolacu: „Acești bani se multiplică. La 1 euro investit, se întorc la stat 6 sau 8 euro”
Ciolacu a explicat că banii alocați pentru investiții se vor întoarce în economie, având un efect multiplicator. „Acești bani se întorc în economie și se multiplică. La 1 euro investit, se întorc la stat 6 sau 8 euro”, a precizat premierul.
Prim-ministrul a dat ca exemplu Ministerul Transporturilor, unde fondurile alocate permit finalizarea proiectelor de infrastructură.
„De exemplu, domnul ministru Sorin Grindeanu primește banii și face plăți către companii, firmele termină autostrăzi pe care românii le așteaptă de 30 de ani. Iar aceste firme plătesc mii de salariați și dau comenzi la alte sute și mii de furnizori, cu zeci de mii de angajați. Asta înseamnă că, în câteva luni, din taxe, impozite și din tot acest rulaj, banii se întorc cu surplus la bugetul de stat”, a explicat Ciolacu.
Critici la adresa foștilor premieri: „Nu am timp de filozofi”
Premierul a ținut să critice indirect foștii lideri guvernamentali, pe care i-a acuzat că au generat deficite mari, fără să facă investiții majore.
„Nu am timp de filozofi care, ca premieri, au avut deficit de 9,2%, iar investițiile erau la doar 1,7% din PIB. De fapt, doar au consumat și nu au construit nimic”, a comentat Ciolacu.
Planul Național de Reindustrializare
Un alt proiect important menționat de premier este Planul Național de Reindustrializare, care urmează să fie adoptat în curând.
„Următorul pas este acum să adoptăm rapid Planul Național de Reindustrializare, aprobat deja în coaliția PSD-PNL. Am fost zilele trecute în Oradea și Cluj, există un interes uriaș din partea mediului privat pe această temă”, a afirmat premierul, subliniind importanța acestui proiect pentru dezvoltarea economiei românești.