Grigore Leşe a ajuns, miercuri seară, la spital, în Botoşani, la scurt timp după ce a susţinut un recital în cadrul Galei de decernare a Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu”. Artistului i s-a făcut rău la scurt timp după recital și a sunat la 112.
Grigore Leșe a ajuns de urgență la spital
Grigore Leşe a fost invitatul special al galei de la Botoşani, el susţinând recitalul după ce organizatorii au anunţat laureatul ediţiei din acest an a Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu”.
Potrivit medicului şef al UPU- SMURD, Ramona Guraliuc, interpretul de muzică tradiţională românească a fost preluat de ambulanţă de la hotelul în care era cazat, după ce s-a simţit rău şi a sunat la 112.
Apelul la 112 a fost dat chiar de către colegul de scenă al artistului, care a cerut ajutor. Ulterior, Grigore Leșe a fost preluat şi transportat la spital.
„Pacientul, în vârstă de 71 de ani, a ajuns cu un puseu de hipertensiune şi cu febră mare. A fost evaluat şi supus mai multor investigaţii şi urmează să se decidă conduita terapeutică”, a precizat medicul primar Elena Guraliuc, coordonatorul UPU-SMURD.
Lui Grigore Leşe i-a fost alături la spital avocatul Daniel Ionaşcu, un apropiat al său. „După spectacol i s-a făcut rău şi medicii au decis să îl aducă la spital pentru investigaţii. Aşadar, este un tribut pentru Eminescu”, a precizat avocatul.
Cine este Grigore Leșe
Grigore Leșe, în vârstă de 71 de ani, este unul dintre cei mai iubiți artiști de muzică tradițională românească, din zona Țării Lăpușului.
Repertoriul lui este constituit din melodii vechi, provenind din folclorul autentic al zonei și marcând evenimente importante din viața omului. Grigore Leșe cântă și la diverse instrumente muzicale.
Realizator de radio și televiziune, profesor universitar de etnomuzicologie, autor a patru cărți, Grigore Leșe este doctor în muzică și doctor Honoris Causa al Universității de Vest Vasile Goldiș din Arad.
Grigore Leșe a mai ajuns la spital acum câteva luni
În septembrie 2024, Grigore Leșe și-a luat fanii prin surprindere cu o postare pe care a publicat-o pe conturile sale de socializare. Grigore Leșe a publicat recent un filmuleț în care apare într-o unitate medicală, acolo unde a mers pentru a-și face câteva analize medicale.
Potrivit mărturisirilor sale din social media, artistul pare să nu aibă nicio problemă de sănătate.
„Cum știu când îs bine? Când pot cânta! Și când pot cânta și altora, să se vindece! Muzica vindecă! Sunt bine! Mulțumesc pentru gânduri! Am fost la o verificare medicală! Doctorii mi-au dat verde la horit!”, a scris Grigore Leșe pe pagina sa oficială de Facebook.
În urmă cu ceva timp, Grigore Leșe spunea că s-a confruntat cu mai multe probleme de sănătate, lucru care l-a determinat să renunțe la alcool definitiv, în urmă cu mai bine de 20 de ani.
„Nici măcar astăzi, de ziua mea, când am împlinit 69 de ani, nu mi-am permis să-mi încalc promisiunea făcută mie însumi, aceea că nu voi mai bea până când voi închide ochii! Capitolul acela e definitiv închis pentru mine. Am în fiecare zi, în faţa ochilor, sticle cu horincă, de tot soiul. Am horincă de cireşe, de prune, de mere. Dar cum le-am primit, cândva, aşa sunt şi astăzi, neatinse. Le mai sărut, din când în când, şi apoi le pun la locul lor. Nu simt nevoia!”, mărturisea Grigore Leșe.
De asemenea, artistul a mai dezvăluit că a existat riscul să moară din cauza unor afecțiuni grave, lucru pe care i l-au confirmat chiar medicii săi. „Eu m-am întâlnit deja cu moartea, anul trecut. Cel puţin asta mi-a zis unul dintre medicii cu care am discutat recent pe tema sănătăţii mele. A fost o chestie bizară, de scurt moment, asupra căreia nu voi insista prea mult”, preciza cântărețul.
Citește și: Andreea Antonescu, prinsă în infernul din Los Angeles: “Exact ca în filmele de groază”
Citește și: Infernul din Los Angeles: Tom Hanks, Ben Affleck și Reese Witherspoon, evacuați din calea flăcărilor