Filmul „Alexandru: The Making of a God” se bucură de mare succes pe Netflix, însă nu și printre greci. Ministrul grec al Culturii, Lina Mendoni, îl consideră „o ficţiune de o calitate extrem de slabă” şi „cu un conţinut slab, plină de inexactităţi istorice”.
Comentariile ministrului grec al Culturii vin pe fondul furiei provocate de descrierea în serial a unei relaţii romantice între Alexandru cel Mare şi confidentul şi prietenul său Hefaestion. În Grecia, un articol de opinie publicat în Eleftheros Typos a calificat producţia drept „o denaturare a adevărului” şi a acuzat filmul lui Oliver Stone din 2004, „Alexander”, că a iniţiat „o campanie de propagandă despre homosexualitatea lui Alexandru”.
Dimitris Natsiou, preşedintele partidului politic creştin-ortodox de extremă-dreapta Niki, a calificat serialul drept „deplorabil, inacceptabil şi neistoric” şi a afirmat că acesta urmăreşte „să transmită în mod subliminal ideea că homosexualitatea era acceptabilă în antichitate, un element care nu are nicio bază”.
În Parlament, întrebată de Natsiou despre serial, Mendoni a spus că acesta este „plin de inexactităţi istorice, demonstrează neglijenţa regizorului şi sărăcia scenariului”.

În ceea ce priveşte reprezentarea în seriall a relaţiei dintre Alexandru şi Hefaestion, Mendoni a spus: „Nu există nicio menţiune în surse că aceasta depăşeşte limitele prieteniei, aşa cum este definită de Aristotel”.
„Dar veţi şti că, în antichitate, conceptul de dragoste este larg şi multidimensional. Nu putem interpreta nici practicile, nici persoanele care au acţionat acum 2.300 de ani după propriile noastre măsuri, propriile noastre norme şi presupuneri. Alexandru cel Mare, timp de 2.300 de ani, nu a avut niciodată nevoie, şi nici acum nu are nevoie de intervenţia vreunui protector nesolicitat al memoriei sale istorice sau, mai mult, al personalităţii şi al poziţiei sale morale”.
Citește și: Mădălina Ghenea va juca într-un film cu “adrenalină și iubire”
Iau grecii măsuri împotriva Netflix?
Când Natsiou a întrebat dacă guvernul va lua măsuri împotriva Netflix, Mendoni a spus că o astfel de acţiune ar fi neconstituţională.
„Ministerul Culturii nu exercită cenzura, nu desfăşoară acţiuni care să ducă la urmărirea penală sau la interdicţie, nu manipulează, nu limitează, nu controlează diseminarea informaţiilor şi ideilor nici preventiv, nici represiv”, a declarat Mendoni, potrivit News.ro.

„Relaţiile între persoane de acelaşi sex erau o normă în întreaga lume greacă”
Natura relaţiei dintre regele macedonean şi generalul său a fost mult timp speculată. Ceea ce nu este dezbătut este faptul că Alexandru şi Hefaestion au fost prieteni intimi încă din copilărie, iar contemporanii lor i-au asemănat adesea cu Ahile şi Patrocle.
„Relaţiile între persoane de acelaşi sex erau o normă în întreaga lume greacă”, spune profesorul Lloyd Llewellyn-Jones, de la Universitatea Cardiff din Ţara Galilor, în primul episod din „Alexandru: The Making of a God”. „Grecii nu aveau un cuvânt pentru homosexualitate, sau pentru a fi homosexual. Pur şi simplu nu era deloc în vocabularul lor. Exista doar a fi sexual”.

Filmul „Alexander: The Making of a God”, în top
„Alexander: The Making of a God” este un serial de tip documentar care înfățișează o perspectivă a vieții lui Alexandru cel Mare. Deși sunt doar 6 episoade încărcate pe platforma de streaming, abonații au fost captivați de povestea istoriclui.
În cele 6 episoade este reliefată și obsesia istoricului de a-l înfrunta pe regele Darius cel Mare. A fost al treilea împărat persan, care a avut un rol important în reclădirea Templului de la Ierusalim.
Serialul a fost realizată de Tailfeather Productions, alături de Lion TV. Premiera lui a fost pe 31 ianuarie 2024 și, într-un timp scurt, a ajuns în topul preferințelor utilizatorilor platformei Netflix. A ocupat locul 2 în topul preferințelor, la data de 7 februarie 2024.
Citește și: De ce îmbătrânesc femeile mai repede decât bărbații