Gigi Becali, patronul FCSB și candidat AUR la Camera Deputaților, a comentat surprins rezultatele din primul tur al alegerilor prezidențiale.
Gigi Becali a vorbit despre Călin Georgescu
Duminică, 24 noiembrie 2024, turul 1 al alegerilor prezidențiale din România a adus rezultate surprinzătoare în sondajele exit-poll. Marcel Ciolacu a fost indicat drept câștigător cu 24,6% din voturi, în timp ce Elena Lasconi (18,2%) și Călin Georgescu (16,5%) se aflau în lupta pentru locul în turul 2.
Gigi Becali a declarat că, inițial, nu se aștepta la performanța Elenei Lasconi, despre care estima că va obține doar 6-7%. În ceea ce privește ascensiunea lui Călin Georgescu, Becali a menționat că a aflat cu o lună înainte despre creșterea acestuia datorită campaniei intense pe TikTok și pe rețelele sociale, deși anterior acesta era puțin cunoscut publicului larg.
“Nu mă așteptam la rezultatele astea, pentru că, în primul rând, am văzut campania, am văzut toate răspunsurile Elenei Lasconi și mă gândeam că ia 6-7%. Pe Georgescu nu-l cunosc, adică îl cunosc, că a venit o dată la mine la palat, dar nu-l știam mai bine și, oricum, nu-l știa nimeni. După aceea am înțeles că a crescut cu TikTok, cu social media.
Eu nu am încredere în ce a zis Anca, că au plecat după fentă. Nu cred că oamenii au votat după fentă, că nu poți să-i scoți atâtea procente doar așa. Un prieten din politică mi-a spus luna trecută că intră Călin Georgescu în turul doi. Nu cred în fente, a ajuns așa cu TikTok, taca-taca. Tineretul nu mai vrea PSD și din astea. N-o să iasă curcubeul, stai tu liniștit.
Dar să vedeți că am vorbit cu George și mi-a zis că, după 500 de procese verbale, o să vedeți: ‘George locul 1 și Ciolacu locul 2’. Este curentul ăsta USR-ist, LGBT-istul ăsta, și este o ură împotriva partidelor politice.
Într-un fel e bine, gata cu mitul ăsta cu PSD, gata, nu mai e treaba așa, nu mai câștigă. Ciolacu intră în turul doi, dar va fi spulberat de George Simion. Uite, socotelile lor nu s-au înțeles. Mai ales socotelile tinerilor, că ia uite, acum e cu TikTok”, a declarat Gigi Becali, la Realitatea Plus.
CITEȘTE ȘI – Călin Georgescu va fi viitorul președinte al României