Acum două zile, onor economistul șef al Băncii Naționale a eructat cu subiect și predicat că românii trăiesc prea bine și cheltuiesc prea mult. “De doi ani de zile băncile centrale practică dobânzi real pozitiv. Ceea ce va face un iad din viața datornicilor. Ideea este așa: nu vă mai așteptați să vă crească nivelul de trai, deja trăiți cu mult peste posibilități. Refolosiți lucruri, reparați-le, sortați plasticele, mergeți mai mult cu mijloacele de transport în comun, să nu mai călătoriți cu avionul, ci cu trenul”, a spus Valentin Lazea, la podcastul Andreei Roșca “Vast and curious”.
Sărăcia și prostia ne fac vulnerabili si obedienți
Un raport dat publicității nu cu foarte mult timp în urmă arăta că sucursalele băncilor străine care activează pe teritoriul României au țopăit de bucurie și au băut șampanie scumpă, raportând cele mai mari profituri de când funcționează sistemul de monitorizare la nivel european. În acest context, declarația socotitorului șef de la Banca Națională, altfel arogantă și plină de mucozități de gândire, lămurește cam cum cad cărțile la nivel economic și cine le face. În ultimii 30 de ani, principalul inamic al economiei românești a fost Banca Națională. Nu întâmplător între Banca Națională și Ministerul de Finanțe există un război pe viața și pe moarte. Fortificația BNR este un loc unde nu poți pătrunde decât dacă pupi poala popii des, ești obligent și ai niște proptele pe la spate. Salarii, care sfidează sărăcia din țară, opulența, casele de vacanță și protocol de fițe, cu icre negre, vinuri fine, șampanie și multe alte delicatețuri fac din Banca Națională un paradis în care mulți ar vrea să petreacă până la pensie.
Nu cu foarte multă vreme în urmă, pe vremea când încă poporul tăcut și mămăligos a început să cârtească împotriva Austriei care ne-a dat cu piciorul fix în ouțele noastre economice blocând intrarea în Schengen, Agenția Națională pentru Protecția Consumatorului și-a umflat mușchiul cardiac și a zis să dea o tură pe la bănci să vadă de ce nu sunt respectate contractele. Vizate au fost cele două ugere de la care austriecii de la Raiffeisen și BCR sug la foc automat. Exact la momentul cu pricina, Banca Națională a tras preșul de sub picioare celor de la ANPC, zicând că ” ba pe-a mă-tii” și că tot ce înseamnă control la bănci intră sub juridicția Băncii Naționale, drept care ANPC s-a retras cu coada între picioare, lăsând în continuare Banca Națională să fie părtașul celor mai mari câștiguri din istorie ale filialelor băncilor străine. Am mai scris. Declarația ascuțitorului de creioane în ale contabilității naționale arată explicit că politica Băncii Naționale nu are legătură cu România, fiind doar slugarnica unealtă a autorităților europene și că pupă cu mare cadență de tragere dosul Băncii Mondiale, al cărei scop declarat este protejarea profiturilor făcute de marile corporații și bănci și sărăcirea până la foametea extremă a populației. Înainte de pandemie, mortul economic al României începuse să dea semne de viață și să scuture din cap precum câinele după ce l-ai stropit cu apă. Banca Națională, a făcut ce a făcut, și a dat drumul la câinele inflației să muște adânc și bălos din nivelul de trai. Și ca să înțelegeți mai bine mecanismele, am să spun că dobânda la celebrele programe Tezaur și titlurile de stat e mai mică decât rata inflației, ceea ce înseamnă că odată ce ai depus banii la trezorerie îți iei implicit și riscul de a pierde programat o parte din ei. Și ăsta este numai iedul cel mic al turmei de nenorociri. Și mai sunt bube în capul aroganților de la Banca Națională cât să pui lumânări în fiecare zi la biserică, pentru redresarea economică a României.
Astăzi, Gică Contra vă urează, cu amărăciune, să aveți carduri cu bandă adezivă și licurici dresați.
CITIȚI ȘI: Gică Contra: “Film despre tumultoasa viață a Mariei Tănase” (oficiuldestiri.ro)