Multe și puțin luminate sunt cărările tale, prostie și des presarate cu incultură. Cu relativ puțină vreme în urmă, consilierii capitalei, strâns legați întru ignoranță culturală, și uniți în muget și nesimțiri politice, că numai atâta pot, s-au gândit să-i dea puțin la oasele bugetare lui Moșmondel Dan, primarul fantomă, care nu e, atunci când îl cauți și tot nu e, atunci când nu-l cauți (asta ca să am o logică formală incorectă). Cum lupta politică nu e balet de domnișoare, era clar că haita de consilieri vor încerca să-l strângă pe Nicușor Dan de ce n-are. Și cum bugetul îl cam lasă fără pălăria aia penibilă, pe care la second hand e mai ieftină decât biletul la metrou, au zis un „niet” hotărât bugetului culturii, blocând printre altele și bugetul ARCUB, instituție care ne mai luminează și nouă sufletul și mintea întru cultură.
Matematicianul Nicușor Dan a strâns de gât cultura bucureșteană
Ca actor ce încă mă mai aflu, nu pot să nu sufăr cu rinichiul sentimental în momentul în care văd că bugetele teatrelor au ajuns cât să iei două cola și un brânci, că evenimentele culturale și nu mă refer aici la țigăniile care le făcea doamna Firea, doar ca să mai bage în buzunarul „lu’ hartiști” niște bănuți. (vezi, Gabriela, nu zic „ca să spele niște bănuți”) Hartiști despre care o cioară misterioasă din parcul Cișmigiu îmi spunea că dădeau dreptul acolo unde trebuie. (Să spun și unde? Cu probe?) Reluăm. …Că evenimentele culturale bucureștene nu mai au, nici basculanta emoțională plină și nici frumusețea de altădată. Că, dacă vrei să vezi o piesă de teatru, mai acătării trebuie să te duci la teatrele particulare, că pe la alea de stat bate vântul inculturii, că cinematografele au fost puse pe butuci, iar prețul biletului la un film e mai mare decât o masă la birt.
În acest context, ARCUB a rămas un fel de Gică Contra al inculturii și dacă iau ca punct de reper excepționala expoziție „Universul lui Dali”, unică și irepetabilă în România, avem exact măsura a ceea ce înseamnă ARCUB pentru hămesitul de cultură. Sediul de acum este într-un loc numit Hanul Gabroveni, unde acum vreo 20 de ani creșteau oțetari și se pișau pe ziduri boschetarii. Locul era plin de gunoaie, de rahat de câine, de cutii de conserve goale și de alte mizerii. Acum este unul dintre cele mai frumoase edificii din București, iar arhitectul care a făcut proiectul de restaurare merită pupat pe frunte și luat la o bere artizanală, la unul din birturile din apropiere. Hanul Gabroveni restaurat cu migală și bun gust este emblematic pentru un mod de gândire rațional și eficient.
Condus de 25 de ani de Mihaela Păun, fosta actriță ca și mine și fostă colegă la Evenimentul Zilei, ARCUB a reușit să devină un cântec frumos într-o mare de văicăreli. Nu vreau să fac acum apologia instituției și a conducătoarei, că nu mă interesează. Dar, ca om de cultură cu ștate vechi în domeniu, nu pot să nu fiu pro cultură adevărată și împotriva tuturor făcăturilor, ce sunt promovate acum pe post de icre negre culturale. Domnii consilieri ar trebui să țină cont de faptul că mai avem nevoie și de cultură de calitate și de vin nefalsificat și de coloană vertebrală, socială și politică, dacă vrem într-adevăr să contăm ca nație și copiii noștri să nu ajungă niște legume vorbitoare cu ochii în telefoane și în tabletă, pe care să-i calce în picioare coana Europă, care a înțeles mai bine ca noi, că motoarele civilizației sunt educația și cultura. Cu speranța că domnii consilieri PSD și PNL de la Primăria Capitalei vor reuși, în sfârșit, să vadă dincolo de luptele politice și într-adevăr să facă ceva pentru amărâții ăștia de cetățeni hrăniți cu subcultură de cartier, manele și Las Fierbinți.
Gică Contra vă urează azi să aveți praz culturalizat și ghiocei carnivori.
CITIȚI ȘI: Gică Contra: „Horia Constantinescu umblă cu puiul vopsit” (oficiuldestiri.ro)