Ceea ce părea o păcăneală de imagine în momentul lansării, adică viața la țară fără păcănele, uite că începe ușor ușor, să se concretizeze. După ce a trecut pe foarte repede înainte de toate camerele din Parlament, (mai puțin de debara și veceu), legea păcănelelor a plecat ușurel cu autobuzul către Cotroceni spre promulgare. Într-o țară în care mai sunt două sute și ceva de localități în care oamenii se spală în ciubăr și iau apă din puț cu găleata, domnii parlamentari s-au scărpinat în extremitatea inferioară a corpului, acolo unde îi mânca și s-au ocupat de o lege necesară nouă, precum e hreanul pentru hamsteri.
Interzicerea păcănelelor în localități cu o populație de sub 15.000 de locuitori e tâmpenie mai mare decât Casa poporului. Un exemplu. Orașul Târgu Cărbunești, unde își făcuse Irinel Columbeanu fabrică de beton rapid numit “columbenit” ( mai bine dădea numele ăsta la o boală, sau la o prăjitură) există un spital care a intrat în faliment. Spitalul are 500 de angajați la o populație de 8000 de locuitori și a înghițit din fonduri europene drept ajutoare de câteva milioane bune de euro. Bugetul spitalului e cheltuit 99% pe salariile angajaților acestui spital. Restul, bănuiesc se duce pe curentul electric, ace si vată. Falimentul unui asemenea monstru, care n-are ce să caute într-o localitate pe care o parcurgi pe jos de la un capăt la altul în 10 minute e firesc precum spălatul pe mâini. Să revenim la păcănelele noastre. Păcănelele sunt nu numai jocul săracului, ci și un bun prilej de socializare. N-am să fac acum apologia jocurilor de noroc, pentru că eu n-am mai jucat nici măcar la loto de vreo 30 de ani. Ideea de a interzice păcănelele este una profilactică, menită să lase banii săracilor la locul lor, în buzunare. Din pacate, legea nu va face decât să mute mortul pe altă stradă. În plus, legea e și discriminatorie. Adolescentul dintr-un oraș de 12000 de locuitori are același drepturi să joace la păcănele ca și cel din orașul peste 15000 de locuitori, ori dacă legea nu-i pune cu botul pe labe pe amândoi, degeaba e dată. Mafia jocurilor de noroc este mult prea puternică și mă aștept că legea să fie căpăcită, că la baschet cât de curând, cu toate că, atât partidele care stau pe craca puterii, cât și cele care așteaptă să le pice cașcavalul din gura corbului legislativ au aceeași poziție. Odată ce li se taie macaroana jocurilor de noroc la ei acasă, cei din orașele mici nu vor ezita să se suie în mașină, în tren, sau pe bicicletă și să se ducă în cel mai apropiat oraș, unde pot să păcănească până nu mai pot. Nu este de neglijat nici varianta mutării pe net, acolo unde nu-i controlează la unghiile viciului și la câștiguri, nici ANAF-ul, nici Guvernul, nici mama lui Ștefan cel Mare.
Singura problemă este că pe net tranzacțiile sunt transparente și ele pot fi controlate mai ușor de către cei care chiar au interesul să pună căpăstru nărăvașei industrii a jocurilor de noroc. Până la urmă, problema stă în educație și atâta vreme cât marile firme din România dau bani grei ca să plătească oameni ca Serghei Mizil, Ilie Dumitrescu sau mai știu eu ce fotbalist celebru, să le facă reclamă, industria jocurilor de noroc va fi întotdeauna în câștig. Și pentru că tot am ajuns în stația asta, să spunem că păcănelele sunt pâinea săracului dependent de jocurile de noroc și că mutarea lor în orașele mari nu va reuși să stăvilească flagelul pariurilor. Motivația psihologică a celor care joacă la păcănele este una extrem de simplă. Este dependența de confirmare a propriei identități în relația cu destinul. Dar, despre asta, altădată.
Astăzi, Gică Contra vă urează să aveți ghiocei pietrificați și găini care miaună.
CITIȚI ȘI: Gică Contra e nedumerit: “Ne scuipăm sau candidăm” (oficiuldestiri.ro)
