Au trecut 34 de ani de când ortacii lui Miron Cozma au venit în București și le-au arătat intelectualilor, cu lopeti și bâte pe spate, ce înseamnă să-ți umfli mușchii în Piața Universității. Rudimentari în gândire și comportament, cu creierii neclăiți de băutură, nespălați de săptămâni bune, dar cu Iliescu în cuget și în sianchemțiri, minerii au făcut prăpăd. Au băgat oameni în spital și au schilodit pe viață ființe a căror sigură vină era că aveau altă părere decât cei care erau atunci la guvernare și care s-au dovedit ulterior a fi vânzători de țară.
Audierea lui Ion Iliescu în ancheta mineriadelor e o frecție la toate picioarele de lemn de la mesele din Cotroceni
Poate nu m-aș fi apucat să scriu de delirul ăsta, care arată cât de căcăită e justiția și cât de prea plecată e în fața potentațiilor momentului, dacă absurdul care plutește ca găluștele în supa de pui, nu mi-ar fi dat brânci. Ion Iliescu are 94 de ani și a îngropat generații întregi de politicieni la propriu. E deopotrivă o fosilă politică și istorie vie a unor vremuri despre care copiii noștri vor învăța la școală. Să te apuci acum să-i cer socoteală despre ce s-a întâmplat acum 34 de ani e ca și cum ai întreba o pe Brigitte Bardot dacă mai ține minte cu cine și-a pierdut virginitatea și care este bărbatul cu numărul 11 din viața ei. Ancheta despre venirea minerilor la București, care a tras România pe linia de rezervă a Europei și a făcut să adunăm scuipați nemeritați pe statuia imaginii naționale, ar fi trebuit să se termine acum maxim 30 de ani, iar cei vinovați ar fi trebuit să-și fii ispășit de mult pedeapsa. Oricum, faptele sunt prescrise și numai un fanatic mai poate crede că altcineva decât istoria îl va putea condamna pe Ion Iliescu. Aberația și absurdul își dau mâna în această speță și dănțuiesc dansul nesimțirii și al bătăii de joc. Toată această mascaradă sinistră are scopul de a spăla cadavrele politice și de a mai bifa o minciună, punând-o în ramă oficială.
Ca și lovitura de stat din 1989, cu toate implicările ei politice interne și internaționale, mineriada a lăsat dâre cât brazda de tractor în conștiința multor români, care avut curajul să vândă tot și să plece în străinătate, luând viața de coadă, de la început. Dacă lui Ion Iliescu i s-ar fi făcut parastas anul ăsta de șase luni pe cine ar mai fi anchetat domnii procurori? Trandafirii de pe mormântul fostului președinte? Oricum, ce a fost de spus s-a spus. Miron Cozma a făcut pârnaie și a fost scos în față cu batistuța de la perinița manipulării. Toată această anchetă are un miros rânced de minciună, uitată sub pat, peste care a făcut pipi pisica. Nu este decât o zgândreală absolut inutilă pentru că nu vom afla niciodată adevărul. Și așa cum nu vom afla adevărul despre lovitura de stat din 1989, nu-l vom afla nici despre mineriadă. Sincer, mă mândresc cu faptul că am fost primul român care, pe 23 Decembrie 1989 a spus la un post de televiziune străin și anume postul de televiziune național din Danemarca, reprezentată atunci de reporterul special Stefan Gram, căreia am dat ad hoc un interviu, faptul că în România a fost lovitură de stat. Lovitura de stat și mineriada merg braț la braț pe bulevardul manipulării și al minciunii și sunt cele două momente care au pus bornele a tot ceea ce înseamnă justiție coruptă, ale căror roade le culegem cu toții acum. Partea proastă e că le vor culege încă vreo câteva generații viitoare, care vor fi obligate să suporte și povara nedreaptă a unor datorii la care nu au fost părtași.
Inculparea fostului premier Petre Roman și a lui Gelu Voican Voiculescu nu este decât o tentativă de mascare a adevărului și salvare de la judecata posterității, că alta nu mai e a adevăratului autor moral al mineradelor: Ion Iliescu.
Astăzi, Gică Contra vă urează să aveți mineri din plastilină și lopeți cu coadă din praz.
CITIȚI ȘI: Gică Contra e trist: „România nu mai face pui” (oficiuldestiri.ro)
