La presiunile comercianților români care stau și se uită ca vaca la prune cum supermarketurile vând în weekend de rup, Guvernul ia în considerare să taie macaroana supermarket-ului tot în weekend, trimițând cumpărături spre magazinele de cartier. Închiderea supermarketurilor e motivată de o tâmpenie mare cât Casa Poporului. “Pentru că și în Occident e la fel”, zic reprezentanții micilor vânzători, fără să țină cont de restul ingredientelor care fac din închiderea supermarketurilor o placintă greu de digerat.
Închiderea supermarketurilor în weekend e o mică șmecherie electorală
De vreo câțiva ani, Gică Contra își tot răcește gura, spunând cu bucăți de gheață că supermarketurile din România sunt un rău necesar. Dacă stau să mă gândesc bine, nu știu să fi cumpărat în ultimii 10 ani ceva de la vre-un magazin de cartier românesc. Prețurile sunt mari, marfa e dubioasă și, deși multe magazine lipesc în geam afișe cum că “vindem produse românești”, cam tot ce băgăm la sacoșică își găsește eterna și fascinanta sursă tot în angrourile unde se face evaziune fiscală cu spume și unde ANAF-ul și Jandarmeria intră mai rar decât se duce doamna Lenuța din Giurgiu la operă în Cluj. Anunțata închidere a supermarkurilor în weekend este o mică golăneală electorală menită să bată covorul naționalismului și să mai scuture puțin praful de pe anchilozata gândire a poporenilor naționali.
Marfa din magazinele românești vine tot din import ca și cea de la supermarketuri, dar e mai proastă
Micile magazine de cartier au fost gândite pe principiul “Nu te obosi să te duci la supermarket că îți dăm noi un pic mai scump”. De fapt, patronii acestor mici magazine nu fac decât să bântuie prin angrouri dubioase și să cumpere marfă proastă, revânzând-o la preț de speculă. Din punct de vedere psihologic, ei se bazează pe clienții care nu se pot deplasa sau se pot deplasa cu greu, pe cei care nu au mașină, pe pensionari și pe tinerii cu venituri reduse, adică exact categoriile defavorizate. Lăsând la o parte faptul că pe la țară, supermarketurile sunt mai rare ca păunii masculi pe Calea Victoriei. Lovitura cu închiderea supermarketurilor are ținte multiple. Pe de-o parte se crește încrederea în Guvern care scuipă în sus o decizie și după aia deschide umbrela să nu-i cadă produsul în cap, pe de alta mai câștigă niște fraieri electorali care bârfesc pe la colțul străzii “Uite bă cum ne ajută ăia. Ce drăguţi”
Închiderea supermarketurilor în weekend va provoca un scandal greu de gestionat
Hai să vedem de ce închiderea supermarketurilor e la fel de probabil ca trimiterea de viezuri pe Lună.
Închiderea în weekend a supermarketul înseamnă:
- favorizarea în mod arbitrar a micilor comercianți în detrimentul marilor retaillari;
- stabilirea în mod arbitrar a unor criterii selective abuzive;
- impune tot în mod arbitrar de reguli defavorizante pentru cumpărători;
- crearea unor premise pentru procese interminabile, pe care mai mult ca sigur, statul român le va avea cu multinaționalele ce gestionează supermarketurile.
- manipularea pieței de bunuri în favoarea și spre beneficiul unei minorități.
La cele înșirate mai sus să mai adăugăm și faptul că, de obicei, marile rețele de supermarketuri au în weekend promoții, care permit categoriilor defavorizate să cumpere alimente și bunuri, pe care altfel nu și le-ar putea permite, ceea ce constituie un avantaj pentru cei menționați mai sus.
Să luăm de exemplu merele. În marea lor majoritate, merele, perele și bretelele, vin din Polonia care a știut să negocieze cu marile lanțuri de retaileri un preț angro pe zeci de mii de tone, spre deosebire de îngâmfații producători români, care au senzația că vând merele de aur din grădina lui Făt Frumos și care nu au găsit posibilitatea de a negocia un preț convenabil pentru ambele părți.
De ce preferăm mere din Polonia în loc să le luăm din România
În piață merele românești au un preț cu 50% mai mare ca în supermarket, deși calitatea este sub cea din magazin. Guvernul României ar trebui să găsească pârghiile necesare pentru ca producția de alimente și bunuri să poată fi la un nivel competitiv pe plan european, asta înseamnă subvenții, creșterea rentabilității, reducerea impozitelor, pragmatism și nu în ultimul rând inteligență managerială.
La început de săptămână, Gică Contra vă urează să aveți copane din pui de pernă și mere cu gust de ciuperci.
CITIȚI ȘI: Gică contra: “În România îți poți lua droguri de la Poștă (oficiuldestiri.ro)
Articolul evidențiază o problemă complexă și controversată privind închiderea supermarketurilor în weekend. În timp ce intenția este de a sprijini magazinele locale, efectele secundare, cum ar fi creșterea prețurilor și accesul limitat la produse pentru anumite categorii sociale, necesită o analiză atentă. Este esențial să găsim un echilibru care să servească interesele tuturor părților implicate.