“Creator de conținut pe Tiktok” e ultima sintagma cu care gherțoii spiritului se legitimează în spațiul virtual, sau pe unde dă Dumnezeu. Portretul robot al creatorului de conținut pe Tiktok poate defini nu numai starea de degradare culturală actuală ci și o schimbare majoră de paradigmă a sistemului actual de valori. Sigur că pe Tiktok mai sunt și oameni normali la scufiță, care postează lucruri interesante, nu neg. Dar Tiktok -ul în totalitatea lui e plin de buruienile gândirii, mai ceva ca ograda lui nea Gheorghe de la Adunații Copăceni.
Semioticianul italian Umberto Eco definea perfect relația pe care poporul o are cu internetul
“Social media a dat dreptul legiunilor de idioți să vorbească, deși odată, ei aveau dreptul doar să spună ceva după un pahar de vin, la birtul local, fără a dăuna în vre-un fel comunității. Ei au acum același drept de a vorbi ca și câștigătorul unui premiu Nobel. Este o invazie idioților” sau mai pe scurt și în alt context “Internetul a dat prostului satului dreptul de a avea păreri”, a mai zis Umberto Eco
Uitându-mă bine atât pe Tiktok cât și pe celelalte rețele de socializare, nu pot să nu-mi dau seama câtă dreptate avea Eco, cel considerat unul dintre cei mai mari gânditori pe care i-a dat vreodată în secolul XX. Pațachina care citește pe silabe și are în vocabular mai puțin de 300 de cuvinte devine creatoare de conținut pe Tiktok. Dacă s-ar limita să spună cum mulge vaca mamaie și cum se face piureul de cartofi, sau cum se șterge praful de pe bibelourile pe care le are mă-sa în vitrina din sufragerie, nu s-ar întâmpla nimic, dar agramații și agramatele au păreri despre orice.
Creatorii de conținut se doresc întotdeauna să fie și vectori de opinie
Nu neg că e dreptul fiecăruia să spună punctul de vedere referitor la orice pe lumea asta, de la principiile fizicii cuantice, la băgatul eficient al aței în ac. Problema nu e cine ce spune, ci câți ascultă. Întotdeauna idioții, cum bine spuneau Umberto Eco, vor strânge în jurul lor alte cârduri de idioți. Și cum lumea începe să judece și să te evalueze nu în funcție de calitatea a ceea ce spui, ci în funcție de câte like-uri ai pe Tiktok și câte accesări, încep să-mi pun întrebarea dacă nu cumva, noi cei care încercăm să ne ascundem, cu modestie, în principiile noastre, (după ce am citit zeci de mii de pagini și ne-am pierdut ani studiind) suntem cei care greșim.
Idiotul va fi întotdeauna suficient sie însuși, sau cum spunea Andrei Pleșu: “Prostul nu are dubii. El este întotdeauna sigur pe ce spune și nu se îndoiește niciodată de propriul adevăr”
ANAF trebuie să impoziteze la sânge toate câștigurile de pe Tiktok
Acum câteva zile, un gherțoi al intelectului despre care se spune că ar fi regele Tiktok-ului întreba arogant care este temeiul virtutea căreia ANAF-ul impozitează pe cei care fac bani din postările pe Tiktok.
I-a răspuns corect un consilier financiar, explicând-i că dacă postezi conținut pe Tiktok care generează venituri ești asimilat celor cu profesii liberale și deci trebuie să fii impozitat. Tiktok-ul e năpădit până la saturație de maneliști, de manichiuriste, de frizeri, de croitorese casnice și de tot felul de alții impostori, care încearcă să păcălească niște idioți, la fel ca ei băgându-le în cap că ceea ce spun ei e literă de lege și citat din sfintele scripturi ale înțelepciunii. De la analfabeții care se laudă cu mașini scumpe cumpărate din banii proveniți din infracțiuni, la semidocte al căror univers se restrânge la cât de bine le sunt date copitele cu ojă, Tiktok-ul aruncă pe piață milioane de biți de imbecilități. Scopul e unul singur. Câștigul. Toate veniturile realizate pe Tiktok sunt întâi impozitate cu 30% (dacă am înțeles bine), după care banii sunt expediați celor care i-au făcut. Sub basmaua asta a celebrității populare care-ți oferă o stare euforică de sațietate egocentrică nu se ascunde decât chipul hâd al lui al campanii de marketing extrem de perverse, care bagă miliarde de euro în buzunarele administratorilor chinezi ai Tiktokului.
Rețeaua este și un instrument de spionaj extrem de eficient
În Statele Unite și în unele din statele Europei de Vest rețeaua chinezească a fost interzisă pe terminalele de serviciu, ea fiind unul dintre principalele capete de pod prin care chinezii fură tot de la toți. De la tehnologie informatică și date personale, la profiluri psihologice, date de familie și multe, multe altele.
Odată ce ai intrat pe Tiktok îți întinzi viața pe masa chinezească. În baza analizelor structurale sociologice, chinezii vor ști ce anume se cumpără pe o piață sau alta și își vor adapta producția cerințelor pieței respective. Datele globale, pe care altfel i-ar fi costat o căruță de bani să le afle, le ia la tine pe gratis. Și pentru că despre Tiktok aș putea să vorbesc și să scriu până mâine dimineață, mă opresc aici și vă spun că Gică Contra vă urează astăzi să aveți idioți din plastilină și lapte de la caprele Irinucăi.
CITIȚI ȘI: Gică Contra: “Când ne va învăța Google cum să facem sex?” (oficiuldestiri.ro)