Aflat într-o vizită de lucru în Coreea de Sud și întrebat de către jurnaliștii care au vizitat Coreea pe banii noștri despre faptul că zboară cu avioane private scumpe, Guvernatorul provinciei europene numită România a răspuns în stil Bulă: “Eu zbor cu un avion mic“. Răspunsul dă exact măsura în centimetri a gândirii prezidențiale și motivația subliminală acelui care se consideră un fel de Zeus al României intangibil și inatacabil dar mai ales extrem de somnoros.
Președintele Klaus Werner Iohannis suferă de boala luxului
Spre deosebire de ceilalți președinți aleși vătafi peste cioporul de câteva milioane de oi românești, numite impropriu cetățeni, președintele vremelnic al României suferă de boala luxului. Replica “eu zbor cu un avion mic,” este de vise rele și dă exact raportul dimensiunii de gândire cu ciutură a președintelui. Nu se pune problema că avionul e mare sau mic. Se pune problema că este scump sau ieftin și că președintele își permite să cheltuiască cu larghețe saci de bani, cerând cu nesimțire suplimentarea bugetului Administrației prezidențiale, care săraca de ea, nu mai poate face față cheltuielilor. Spre deosebire de președinții anteriori ai apaticei noastre națiuni, din punct de vedere al comunicării nonverbale, președintele Iohannis este un caz extrem de ofertant. Alegerea deplasării individuale, de fapt nu chiar de unul singur, ci însoțit doar de garda de corp și de distinsa sa soție arată că, subliminal președintele României își dorește o detașare totală față de comunitatea care îl însoțește și o lipsă crasă de empatie față de cei cu care ar trebui să colaboreze. Sintagma “eu merg cu un avion mic” alături de dorința sa închide orice fel de discuție stânjenitoare pe această temă neclară. Faptul că folosește deliberat un avion de dimensiuni reduse, dar cu un lux opulent, indică de asemeni și faptul că existența domniei sale nu a fost deloc presărată cu certitudini și că la vârsta maturității domnul Iohannis își dorește încă recompensă socială maaaaare.
Cel mai detestat președinte pe care l-a avut vreodată România, aflat în sondaje, ca nivel de empatie populară mult sub Nicolae Ceaușescu, aflat la rândul lui pe penultimul loc, are mari probleme cu încrederea în sine. Ostentația cu care își afișează soția în circumstanțe în care protocolul îi cere să fie singur, doamna Iohannis având doar obligația unei prezențe discrete și faptul că se țin în permanență de mână, domnul președinte având în permanență mâna în fața doamnei, arată nesiguranță în ceea ce privește deciziile în familie și dorința arzătoare și ostentativă de a se afișa ca mascul Alfa. Tocmai această ostentație îl dă de gol. Personalitățile dominatoare nu au nevoie de paradă publică pentru a li-se confirma puterea și influența. În acord cu totate cutumele comunicării nonverbale domnia sa lasă să se vadă și o bolnăvicioasă dorință de a trăi în confort. Pusă în oglindă cu imaginea ștearsă și cu modul sărăcăcios de a se îmbrăca, deloc ostentativ, ba chiar am putea spune conservator, la limita de jos a eleganței, această dorință a eului de a fi înconjurat mereu de opulență excesivă, denotă nu numai un egocentrism exacerbat, ci și o acută lipsă de încredere în sine, care se traduce printr-o lipsă de înțelegere cronică pentru cei care îl înconjoară. Sintagma “un avion mic” definește exact raportul pe care sinele prezidențial îl are cu ceilalți. Definește explicit sursa frustrărilor sociale ale domniei sale.
Dacă ar fi să analizăm, din punct de vedere nonverbal, toate prezențele publice ale domnului președinte, ar ieși o lucrare mai groasă decât “Cel mai iubit dintre pământeni” a lui Marin Preda, așa că las în ograda psihologilor analizele freudiene și postfreudiene, cu amendamentul că oricât ar încerca să se ascundă, domnul Klaus Werner Iohannis nu face decât să pună pe tavă harta propriilor frustrări.
Astăzi Gică Contra vă urează să aveți pantofi cu zbaturi și portocale cu gust de cartofi prăjiți.
CITIȚI ȘI: “Cum și-a rupt Cîrstoiu picioarele pe treptele puterii” (oficiuldestiri.ro)
