Acum trei zile, aflat în studioul Realitatea TV, dădeam ușurel din picioare a tropăială, așteptând să văd un film despre care auzise multe, dar pe care nu l-am apucat de niciun mâner. Filmul a fost difuzat de postul Realitatea Plus, care merită mângâiată pe creștet pentru inițiativă. Cum drumul de la postul Realitatea Plus până la mine acasă e de aproximativ 20 de minute, am cam pierdut începutul filmului, dar am revăzut în ziua următoare prin bunăvoința colegei și prieteniei Anca Alexandrescu ce am ratat. Nu cred că există în istoria cinematografiei române un film atât de răscolitor și nu spun vorbe mari. Fără a fi o capodoperă, “21 de rubini” este o vivisecție a societății românești în tot ceea ce are ea mai murdar.
Vladimir Putin a avut o discuție de 24 de minute cu Ciprian Mega, regizorul filmului
N-aș vrea să stau acum să fac o cronică, așa cum se cuvine, a filmului și să analizez din punct de vedere al mesajului artistic, deși cele peste 40 de filme în care am jucat și cele câteva mii pe care le-am văzut mi-ar da dreptul. Înainte de a toca mărunțel pătrunjelul filmului, am să spun atât. Felicitări tuturor actorilor care au jucat în film, începând cu Dorel Vișan, trecând pe la Anthony Delon și ajungând la Magda Catone, Nicodim Ungureanu, Bobsi Dinulescu, Corina Moise, Elisabeta Pellini, Valer Dellakeza și toți actorii români cărora le cer scuze că nu i-am pomenit pe toți. O notă maximă pentru prietenul Mihai Gruia Sandu, care face un rol memorabil și pentru Ovidiu Crișan, care e total rolul protopopului. Nu l-am pomenit intenționat pe Mickey Rourke nominalizat la Oscar, care din punctul meu de vedere băltește într-un rol pe care ar fi putut să îl facă să strălucească. Înjurat de proeuropeni și lingăi de partid adorat de suveraniști, filmul e regizat de un neofit în ale filmului, dar care reușește să zdruncine ficatii intelectuali ai românilor. Și dacă un titan al cinematografiei mondiale ca Nichita Mihalkov l-a băgat în cărți pe amatorul regizor-popă Ciprian Mega, iar Vladimir Putin a stat de vorbă 24 de minute cu el, înseamnă că o fi ceva de capul lui.
“Nu există personaje pozitive și negative. Nu există mai multă sau mai puțină lumină într-un om. Fiecare om e creația lui Dumnezeu”. Ciprian Mega, interviu acordat TVR, 2022.
Plecat la Moscova de capul lui la festivalul de film fost odată cotat printre primele festivaluri de film ale lumii, preotul Ciprian Mega și-a pus în cap toată biserica ortodoxă pentru faptul că a îndrăznit să scoată la iveală niște racile mai vechi are slujitorilor Domnului, precum homosexualitatea și șpaga divină. Filmul atacă la rădăcină toate tabu-urule unei societăți în care minciuna și tăcerea fac scut pentru protejarea infracțiunilor nepedepsite. Adulat de suveraniști și de adepții statului paralel, înjurat de oficialii bisericii și de vuvuzelele de partide aflate la putere, filmul a fost interzis în câteva orașe din România, preotul regizor acuzând imixtiuni politice în difuzarea actului artistic. Adevărul e undeva pe la mijlocul străzii, filmul nefiind altceva decât o cronică, ușor isterico-patetică a unei epoci îmbâcsite de minciună și confuzie. Bun sau rău, filmul e visceral prin adevărurile spuse frust și direct, chiar dacă uneori exagerat. E clar că indiferent de tabăra în care, inevitabil, te vei așeza, filmul trebuie văzut. Dacă ar fi după capul meu l-aș așeza alături de alte filme document, mult mai spălate din punct de vedere artistic, ca de exemplu “Reconstituirea” lui Lucian Pintilie, “Faleze de nisip” a lui Radu Gabrea, “Cel mai iubit dintre pământeni” a lui Șerban Marinescu și mai adaug cât mai îmi aduc aminte. Filmul este despre o Românie în pielea goală, încercând să-și acopere goliciunile și rușinea cum știe ea mai bine și cum au învățat-o zeci de ani, securiștii lui Ceaușescu latent la putere și acum.
Astăzi, Gică Contra că vă urează să aveți biciclete nucleare și peștișori cu picioare multe.
CITIȚI ȘI: Tudor Giurgiu a luat tot ce s-a putut la premiile Gopo (oficiuldestiri.ro)