Gazprom, gigantul rusesc al gazelor, se confruntă cu mari probleme. Compania a fost dată în judecată de firme din 11 țări europene pentru suspendarea livrărilor de gaze, iar despăgubirile depășesc cu mult banii din conturile firmei rusești.
Probleme uriașe pentru Gazprom
Compania controlată de statul rus Gazprom trebuie să despăgubească firmele care au fost afectate de suspendarea livrărilor de gaze cu 18 miliarde de euro, sumă care reprezintă mai mult decât banii pe care ea îi are în conturile sale, informează Moscow Times.
Cei de la segabg.com arată că și Gazprom a depus cereri reconvenționale în instanțele rusești împotriva tuturor celor care au dat compania în judecată. Reprezentanții companiei au cerut ca disputa să nu fie soluționată în străinătate și să nu poată fi ceruți banii, lucru care reiese din datele din evidențele judiciare ale Rusiei.
Gigantul rusesc al gazelor nu cedează ușor
Jurnaliștii din străinătate notează că Gazprom a depus până acum 13 cereri reconvenționale. Curtea de arbitraj din Sankt Petersburg și Regiunea Leningrad s-a pronunțat deja asupra a nouă cereri în favoarea acesteia.
Conform presei din străinătate, 19 companii din 11 țări europene au deschis procese împotriva Gazprom pentru suspendarea livrărilor, solicitând despăgubiri de peste 20 de miliarde de dolari.
Cel mai mare proces împotriva gigantului rusesc al gazelor este de la concernul german Uniper. În trecut, acesta a fost și cel mai mare client al său din Germania și coinvestitor în Nord Stream II. Firma care a cumpărat din Rusia 20 de miliarde de metri cubi de gaze în fiecare an, are pretenția să primească 14.312 de miliarde de euro drept despăgubire pentru pierderile înregistrate din cauza sistării livrării gazelor.
La rândul său, concernul polonez Europol Gaz, care administrează tronsonul polonez al gazoductului Iamal – Europa, a cerut 1,547 miliarde euro, în timp ce compania franceză Engie vrea 305 milioane de euro. Compania OMV din Austria a solicitat 575 de milioane de euro, însă firma elvețiană DXT Commodities a cerut 385 milioane de euro, iar cei de la Axpo Solutions vor să primească 623 milioane de euro.