Gala Tânărului Actor – HOP se apropie de începutul celei de-a 27-a ediții, în perioada 28-30 august, la Alba Iulia. 36 de tineri actori, la început de drum, vor concura pentru mai multe premii.
Cea de a 27-a ediţie a Galei Tânărului Actor – HOP se va avea loc la Teatrul de Păpuşi “Prichindel” din Alba Iulia. Actorii au fost aleși în urma unor preselecții care au avut loc la București, iar apoi au participat la un atelier alături de regizorul Radu Afrim. Actorii Adrian Titieni şi Raluca Aprodu şi regizorul Vlad Cristache se vor afla în juriul celei de-a 27-a ediţii a Galei Tânărului Actor – HOP, potrivit site-ului UNITER, organizatorul evenimentului.
Din juriul care va măsura autenticitatea interpretărilor, fantezia şi iscusinţa creaţiei mai fac parte regizoarea Gianina Cărbunariu (regizoare), Alina Epîngeac (critic de teatru), Claudiu Groza (critic de teatru) și Andrei Măjeri (regizor). În zilele premergătoare concursului (25-27 august), cei 36 de tineri actori dornici să intre în posesia trofeelor HOP vor fructifica fiecare întâlnire, atent supravegheaţi de regizorul Erwin Şimşensohn, directorul artistic al galei, în cadrul unor ateliere de formare coordonate de profesionişti din lumea teatrului, precizează sursa citată.
Concursul Galei Tânărului Actor se va desfăşura în perioada 28-30 august, începând cu ora 18,00, la Teatrul de Păpuşi “Prichindel” Alba Iulia, cu transmisiune live pe www.galahop.uniter.ro.
Gala HOP – Premiile „puse în joc”
Actorii aflaţi în competiţia finală vor concura pentru premiile:
- Premiul “Ştefan Iordache”, Marele Premiu al Galei HOP;
Premiul pentru cea mai bună actriţă, secţiunea individual;
Premiul pentru cel mai bun actor, secţiunea individual;
Premiul “Cornel Todea” pentru cea mai bună trupă de actori;
Premiul “Sică Alexandrescu”, Premiul special al juriului.
În cadrul evenimentului vor fi anunţate şi două premii găzduite de Gala HOP:
- Premiul “1/10 pentru FILM la TIFF”;
Premiul pentru prestanţă, rostire scenică şi expresie corporală, acordat de actriţa Dorina Lazăr.
Câştigătorii celei de-a 27-a ediţii – Gala HOP vor fi anunţaţi pe 31 august.
Gala HOP – Tema ediției 2024
Tema ediţiei din acest an a galei este “Identitatea actorului autentic – amprenta unicităţii sale. Actorul AUTENTIC – Actorul COMPLET”.
Atât la Secţiunea Individual, cât şi la Secţiunea Grup, concurenţii vor avea libertatea totală în a pregăti un moment (comic, dramatic sau, de preferinţă, care acoperă o varietate de genuri), care să le pună în valoare mai presus de orice capacitatea de înţelegere a unui text dramatic, de transmitere logică a unor idei, gânduri, sentimente, dar şi capacitatea de a folosi în ajutorul lor instrumentele de bază (gândul, vocea, corpul). Se pot utiliza elemente minime de decor, recuzită, lumini şi sunet, însă nu vor fi permise alte instrumente tehnice, precum microfoane de orice fel pentru amplificarea vocii sau proiecţii video.
Durata maximă a momentului artistic la Secţiunea Individual este de 10 minute, iar la Secţiunea Grup este de 30 minute, iar componenţa grupului trebuie să fie de maxim şapte actori.
Directorul artistic al ediţiei este regizorul Erwin Şimşensohn.
Un program permanent al UNITER, Gala HOP este un concurs ce are ca scop promovarea şi lansarea tinerilor absolvenţi din învăţământul superior artistic.
Ce nu știați despre Gală
Gala Tânărului Actor – HOP este un program cultural de interes naţional, cu desfăşurare anuală. Scopul acestei Gale este promovarea şi lansarea tinerilor absolvenţi din învăţământul superior artistic, de stat şi particular.
Prima ediţie a avut loc în anul 1998 sub direcţia regizorului Cornel Todea, direcție pe care a exercitat-o până în anul 2012. În perioada 2013- 2015 direcția artistică a evenimentului a revenit regizorului Radu Afrim, iar în perioada 2016-2018 gala HOP s-a desfășurat sub bagheta profesorului și actorului Miklos Bacs. . Edițiile anilor 2019-2021 marchează momentul în care dansatorul și coregraful Gigi Căciuleanu a preluat direcția artistică a Galei. Astfel, în anul 2022, îi vine rândul dansatorului, coregrafului, regizorului și costumierului Răzvan Mazilu să preia frâiele Galei HOP, plasând-o sub ascendentul musicalului. Ediția 26 a Galei HOP se afă sub direcția artistică a regizorilor Alexandru Dabija și Leta Popescu.
Locațiile Galelor HOP: 1998, 1999: Costinești; 2000-2002: Mangalia; 2013-2018: Costinești (Vox Maris Grand Resort); 2019: Teatrul de Stat Constanța; 2020: Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București; 2021, 2022, 2023: Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia.
Există două secţiuni la Gala HOP
Gala se desfăşoară sub forma unui concurs deschis tuturor absolvenţilor facultăţilor de Teatru din Bucureşti şi din ţară. Gala HOP este o competiţie profesionistă care pune în valoare creativitatea, originalitatea şi aptitudinile deosebite ale tinerilor actori.
Există 2 (două) secţiuni în cadrul Galei HOP: Secţiunea INDIVIDUAL şi Secţiunea GRUP. Activităţile Galei se derulează în două etape. Preselecţia are loc în Bucureşti, la Sala Studio a Teatrului Odeon, iar în urma înscrierii candidaţilor (până la data de 30 iunie), are loc analiza aplicațiilor. Apoi, în faţa unui juriu format din oameni de specialitate, are loc audiţia, prin care se vor decide participanţii la concurs.
În 2020 și 2021 audițiile au avut loc pe baza vizionării înregistrărilor video trimise de actori, însă anul 2022 marchează reîntoarcerea la formatul inițial.
Ca un fapt inedit: după ce la Gala HOP 2023 au prezentat momentul de grup ANGAJAȚI-MĂ!, câștigătorii marelui premiu al Galei HOP – Premiul „Ștefan Iordache”, Ama Beschieru și Robert Ioan s-au angajat! Teatrul Dramatic „Fani Tardini” din Galați este teatrul care și-a împrospătat trupa cu cei doi actori. Ama Beschieru și Robert Ioan au participat și la Festivalul Internațional de Teatru și Arte Performative de la Brăila, la Festivalul de Teatru Tânăr de la Sibiu și au fost invitați la emisiunea Garantat 100% de la TVR, la Radio România 3Net („Podcast”), Metropola TV („Între prieteni”), la TVR Cluj („Prim Plan Obiectiv”).
Citiți și: Victory of Art sau școala unde tinerii descoperă că au talent