Au divorțat, însă scandalul este departe de a se fi terminat pentru Claudia Pătrășcanu și Gabi Bădălău. Tensiunea dintre ei se mută acum pe copii pentru că băieții lor sunt motivul de ceartă dintre cei doi foști soți. Cântăreața a apelat la Poliție pentru a-i recupera pe copii de la tatăl lor, iar Gabi Bădălău este acuzat de răpire a propriilor băieți.
De ce se mai ceartă Gabi Bădălău și Claudia Pătrășcanu acum
Zilele trecute, Claudia Pătrășcanu a apelat la ajutorul autorităților pentru a-și lua copiii de la tatăl lor, după ce au petrecut două săptămâni împreună. L-a acuzat că a depășit perioada stabilită în instanță și copiii, care au domiciliul la ea, trebuiau să revină la ea.
„După trei zile, am reușit să îmi iau copiii acasă. Mulțumesc televiziunilor, autorităților pentru implicare, dar și vouă, oamenilor care v-ați rugat pentru mine (…) Mulțumesc Poliția Română pentru implicare și insistența de a-mi aduce copiii acasă. Dumnezeu e mare”, a transmis Claudia Pătrășcanu, despre care Gabi Bădălău a avut cuvinte dure în emisiunea lui Dan Capatos de la Antena Stars.
„Dacă vă uitați la comportamentul ei în tot scandalul ăsta de vreo 5 ani de zile, ea are perioade în care o apucă. Ori scoate vreo melodie și vine toamna și trebuie să o promoveze, ori se plictisește, o mai apucă. Până acum nu i-am găsit antidotul, nu știu.(…) Mi-e și rușine de copii, de părinți. (…)
Nu s-a întâmplat nimic. Sunt tată, sunt părinte, copiii și-au dorit să stea cu mine. Nu am fugit, nu am răpit pe nimeni”, a declarat Gabi Bădălău, care a spus partea lui de adevăr despre timpul petrecut cu copiii lui și ai cântăreței. „Eu am avut un weekend în iulie, primul weekend, în care nu mi-a dat copiii. M-am dus și am făcut plângere penală, o sesizare. (…)
Am stabilit cu ea că recuperez alea două zile pentru weekendul ăla. Am cumpărat bilete în Grecia, le-a promis copiilor că îmi dă procură, face procura pentru Grecia, îmi dă poză cu ea, și când mă duc să iau copiii nu mi-a dat nici procura, nici pașapoartele. Copiii s-au rugat de ea. Nu îmi face mie rău, dar să se gândească că îi plimbam. Ea are un meci cu mine, are o răzbunare cu mine. (…)
I-am dat și bani, am lăsat-o și în pace, și-a făcut și un iubit, să mă lase în pace. (…) Eu sunt convins că femeia are o problemă medicală, altă explicație nu am. Ea a vorbit cu copiii duminică, copiii și-au exprimat dorința de a mai petrece timp cu mine, ea cu trei zile înainte mi-a zis să îi aduc copiii luni, și ea duminică a venit și a mers la poliție fără să mă sune pe mine. A mers la ai mei”, a mai declarat omul de afaceri.
După procesul de divorț, instanța a decis ca cei doi să aibă custodie comună, iar băieții să locuiască la mama lor, Gabi Bădălău spune acum că are o mare dorință: „Îmi doresc ca băieții mei să crească lângă mine și lângă familia mea, sunt convins că le ofer o educație și o creștere mai bună decât ea”.
Gabi Bădălău s-ar fi ales cu dosar penal
Polițiștii din Voluntari au deschis dosar penal după ce Gabriel Bădălău, fiul fostului baron PSD de Giurgiu Niculae Bădălău, nu ar fi respectat programul de încredințare a copiilor către cântăreața Claudia Pătrășcanu, fosta lui soție, conform surselor G4Media.
Dosarul a fost deschis pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorului, faptă prevăzută de art. 379 alin 1 din CP.
Citește și: Prințesa Martha Louise a Norvegiei s-a măritat cu șamanul “înviat din morți”
Citește și: Cristina, soția lui Andrei Rotaru, adevărul despre Insula Iubirii: “Montajele pe care le vedeți…”
Citeste si: Eugenia Șerban trăiește în teroare din cauza fiului ei dependent de droguri