Furt la Easybox. Polițiștii din Dorohoi au prins în flagrant delict un tânăr de 18 ani, care ar fi comandat produse electronice de pe diferite site-uri, apoi le-ar fi sustras dintr-un punct de ridicare personală, fără a le plăti.
Prins în timp ce fura un laptop de 18.000 de lei
În noaptea de 11 spre 12 martie, în jurul orei 01:30, acesta a fost surprins în timp ce ar fi sustras dintr-un easybox unul dintre laptopurile pe care le-ar fi comandat, în valoare de 18.000 de lei, potrivit Poliției Române.
Furt la Easybox. Sesizarea Poliției și începutul anchetei
Pe 5 martie, Poliția a fost sesizată de către reprezentanții unei firme de curierat, care au reclamat faptul că mai multe produse electronice comandate online erau ridicate ilegal din cutiile cu ridicare personală, fără a fi plătite.
În urma sesizării, polițiștii au început cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat, stabilind următoarele aspecte:
- În luna februarie și pe 5 martie, au fost comandate un telefon mobil, în valoare de 7.000 de lei, și articole vestimentare, cu solicitarea livrării în easybox, unde trebuia să se efectueze plata.
- După ce curierul lăsa produsele, acestea erau sustrase.
- Tânărul acționa pe timp de noapte și avea fața acoperită, ceea ce a îngreunat identificarea sa.
Prejudiciu de peste 50.000 de lei
Investigațiile polițiștilor din cadrul Biroului de Investigații Criminale Dorohoi au condus la identificarea suspectului. De asemenea, s-a stabilit că acesta ar fi plasat comenzi însumând peste 50.000 de lei, constând în laptopuri și telefoane mobile.
În noaptea de 11 spre 12 martie, tânărul a fost surprins în timp ce forța una dintre cutiile easybox din municipiul Dorohoi și sustrăgea un laptop în valoare de 18.000 de lei.
Urmărire și focuri de armă pentru prinderea suspectului
Polițiștii care erau pe urmele sale l-au interceptat imediat, însă tânărul a încercat să fugă, fiind necesară o urmărire.
Deoarece acesta nu s-a supus somațiilor polițiștilor, au fost trase mai multe focuri de armă în plan vertical. Incidentul nu a provocat victime omenești sau pagube materiale.
Suspectul a fost prins, imobilizat și dus la sediul Poliției pentru continuarea cercetărilor.
Rudele suspectului, conduse și ele la Poliție
În apropierea locului faptei, polițiștii au mai identificat două persoane – o femeie de 40 de ani și un bărbat de 46 de ani, rude ale tânărului bănuit de comiterea furturilor. Aceștia au fost, de asemenea, conduși la sediul Poliției pentru cercetări.
Furt la Easybox. Intervenție amplă a Poliției
Pentru documentarea și probarea activității infracționale, dar și pentru prinderea în flagrant a suspectului, au fost angrenați polițiști din cadrul:
- Poliției Municipiului Dorohoi – Biroul de Investigații Criminale
- Biroului de Ordine Publică
- Serviciului pentru Acțiuni Speciale
În acest moment, tânărul de 18 ani este în custodia polițiștilor, urmând ca față de acesta să fie dispuse măsurile legale necesare.