Legenda fotbalului german Franz Beckenbauer, considerat a fi unul dintre cei mai mari jucători din istoria acestui sport, a murit la vârsta de 78 de ani. Anunțul a fost făcut chiar de către familia sa.
„Cu profundă tristețe anunțăm că soțul meu și tatăl nostru, Franz Beckenbauer, a încetat din viață liniștit în somn ieri, duminică, înconjurat de familia sa”, a transmis familia într-un comunicat. „Vă cerem să puteți plânge în tăcere și să vă abțineți de la a pune întrebări”, au mai transmis membrii familiei sale.
Născut în Giesing, un cartier muncitoresc din Munchen, în septembrie 1945, Beckenbauer a crescut ca fan al echipei 1860 München, dar s-a alăturat în schimb lotului de tineret al echipei Bayern. Inițial, a fost atacant central și a debutat pentru club în 1964, pe vremea când acesta se afla în al doilea eșalon al Germaniei de Vest, ca extremă stânga. În cele din urmă a trecut la mijlocul terenului și, după ce a ajutat Bayern să promoveze în Bundesliga, a fost numit căpitan înaintea sezonului 1968-69, conducând echipa către titlul de campioană.
Beckenbauer, unul dintre cei mai emblematici și influenți fotbaliști din toate timpurile
Beckenbauer este unul dintre cei doar trei oameni – alături de brazilianul Mario Zagallo, care a murit săptămâna trecută, și de francezul Didier Deschamps – care au câștigat Cupa Mondială atât ca jucători, cât și ca antrenori. Beckenbauer a fost căpitanul Germaniei de Vest în 1974 și a repetat performanța din postura de antrenor în 1990. Poreclit „Der Kaiser”, el a câștigat de două ori Balonul de Aur, în 1972 și 1976, a strâns peste 100 de selecții pentru țara sa și, în general, i se atribuie crearea postului de mijlocaș modern pe terenul de joc.
La nivel de club, cu Bayern Munchen, Beckenbauer a câștigat trei Cupe Europene consecutive, între 1974 și 1976, precum și o Cupă a Câștigătorilor de Cupe Europene. Prima ispravă l-a făcut primul jucător care a câștigat trei Cupe Europene în calitate de căpitan al clubului său, iar mai târziu avea să dețină atât rolul de manager, cât și cel de președinte al clubului Bayern.
Fiind unul dintre cei mai emblematici și influenți fotbaliști din toate timpurile, a fost numit în echipa mondială a secolului XX în 1998, în echipa de vis a Cupei Mondiale FIFA din 2002 și în echipa de vis a Balonului de Aur în 2020.
Lothar Matthäus, care a fost căpitanul lui Beckenbauer la Cupa Mondială din 1990, dar și un prieten apropiat, a declarat pentru ziarul german Bild: „Șocul este profund, chiar dacă știam că Franz nu se simte bine. Moartea sa este o pierdere pentru fotbal și pentru întreaga Germanie. A fost unul dintre cei mai mari, atât ca jucător, cât și ca antrenor, dar și în afara terenului. Franz a fost o personalitate remarcabilă – nu doar în fotbal – și s-a bucurat de recunoaștere la nivel mondial. Toți cei care l-au cunoscut știu ce persoană minunată și generoasă a fost Franz. Un bun prieten a plecat dintre noi. Îmi va fi dor de el – ne va lipsi tuturor”.
Gary Lineker, care a făcut parte din echipa Angliei învinsă de Germania lui Beckenbauer în semifinala din 1990, a declarat pentru The Guardian: „Îmi pare foarte rău să aud că Franz Beckenbauer a murit. A fost unul dintre cei mai mari jucători ai fotbalului nostru”.