Taxă pentru bolnavi. Pacienții din Franța care nu se vor prezenta la timp la medic, deși au avut programare, vor fi sancționați cu 5 euro.
Există o excepție, și anume cei care anunţă cu 24 de ore înainte că nu pot ajunge la consultația programată, ei fiind scutiţi de taxă.
Supranumită „taxă de iepure” inițiativa face parte dintr-o serie de măsuri de responsabilizare a pacienţilor din Franța și pentru rezolvarea deficiențelor din sistemul sanitar.
Măsura ar urma să se aplice din ianuarie 2025. Franța va introduce o amendă de 5 euro pentru persoanele care vor întârzia la programările la medici, a declarat premierul Gabriel Attal. Este vorba despre o măsură care va ameliora criza din sistemul sanitar, confruntat cu cererile tot mai mari ale unei populații îmbătrânite. Anual, peste 27 de milioane de consultații nu mai au loc deoarece pacienţii nu vin la programările făcute la medic. „Nu putem permite acest lucru,” a declarat Attal.

Premierul francez susţine că noua taxă ar permite că alți bolnavi să beneficieze de cele 20 de milioane de programări
Amenda ar putea fi aplicată de la 1 ianuarie 2025. Banii vor fi plătiți de orice persoană care nu se prezintă la o programare sau care anunță cu mai puțin de 24 de ore înainte. Medicii vor decide dacă motivul pentru care nu s-au prezentat este argumentat pentru a nu plăti amenda.

Gabriel Attal a declarat într-o conferință de presă că va fi implementat şi un program, care este la nivel de experiment, care le va permite pacienților să facă programări la unii specialiști fără a fi nevoie de recomandarea unui medic de familie, aşa cum se întâmplă în prezent. Propunerea a fost criticată de principala uniune a medicilor de familie, MG France, care a insistat că „nu va rezolva nimic”, deoarece există aceeași penurie de specialiști ca și de medici generaliști.
Citiți și
BREAKING NEWS. Incendiu puternic în București. 16 autospeciale de stingere au intervenit