Mai puține „fripturi vegetariene” pe rafturile supermarketurilor din Franța. Guvernul a emis un decret care interzice utilizarea unor denumiri cum ar fi „ steak”, „escalop”, „jambon”, „file”, „antricot”, „biftec”, „friptură” și „costiță” pentru produsele alimentare bazate pe plante.
21 de termeni sunt incluși în listă, „burger” nefiind unul dintre ele. Măsura urmărește îmbunătățirea transparenței și eliminarea confuziei pentru consumatori. O primă încercare a avut loc în 2022, fiind suspendată rapid de cea mai înaltă instanță administrativă a țării, potrivit g4media.ro.
Magistrații din Franța au considerat că textul era neclar și nu acorda suficient timp companiilor pentru a schimba etichetele produselor alimentare.
Noile reguli se vor aplica peste trei luni. Textul de lege reprezintă una dintre mai vechile cereri ale firmelor din sectorul creşterii animalelor. Acestea consideră că termeni cum ar fi „jambon vegetal”, „cârnaţi vegani” şi „bacon vegetarian” pot crea confuzie în rândul cumpărătorilor. Sunt interzise pentru comercializarea sau promovarea unui produs ce conţine proteine vegetale termenii „care fac trimitere la nume de specii şi grupuri de specii animale, la morfologia sau la anatomia animală”. Este vorba de fripturi vegetariene.

Unele denumiri vor putea fi utilizate pentru produse alimentare „de origine animală care pot conţine proteine vegetale” în mici cantităţi.
Acest lucru cu condiţia să nu depăşească un anumit procent maximal de conţinut vegetal. Este vorba despre produse în care ingredientele vegetale „nu se substituie produselor de origine animală, fiind adăugate că un supliment”. Este vorba despre denumiri cum ar fi „cârnaţi”, „bacon”, „chorizo”, „cordon bleu”, „jambonneau”, „slănină”, „pastramă”, „pateu”, „terrine”, „rosette” şi „cârnaţi” (fierţi, prăjiţi, la grătar, de Lorena, de Toulouse, de Alsacia, de Lyon, etc.). Conţinutul maximal de proteine vegetale variază pentru acestea din urmă de la 0,1% pentru oul întreg lichid la 6% pentru o ruladă de carne şi 5% pentru un cârnăcior. Un cârnat „merguez” va putea conține până la 2% de proteine vegetale.

Citiți și:
Ce au pățit Smiley și Gina Pistol la Disneyland, în America