Fondurile de pensii facultative au crescut semnificativ îl ultimul an. Dacă în februarie 2024, aveau active în valoare de 5,81 miliarde de lei, la finalul lunii februarie 2025, activele au crescut cu 19%.
Fondurile de pensii facultative, creștere cu 19%
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) arată că fondurile de pensii facultative aveau active în valoare de 5,81 miliarde de lei, la finalul lunii februarie 2025, în creștere cu 19% comparativ cu nivelul înregistrat la aceeași dată a anului anterior.
”Cele mai multe investiții au fost efectuate local (96%), majoritatea fiind denominate în lei (89%).”, se arată într-un raport al Autorității de Supraveghere Financiară.
Potrivit sursei citate, valoarea contribuțiilor virate în luna februarie a fost de 69,6 milioane lei. De partea cealaltă, contribuția medie a fost de 165 lei.
Titlurile de stat dețineau cea mai mare pondere în cadrul activelor, de 3,83 miliarde de lei, respectiv 66,1%. Pe locul doi se aflau acțiunile, cu 1,46 miliarde de lei (25,2%). Obligațiunile corporative se situau pe locul trei din acest punct de vedere, cu 214,75 milioane de lei, respectiv 3,7% din totalul activelor.

Raportul dat publicității de reprezentanții ASF mai arată că fondurile de pensii facultative aveau luna trecută 855.193.
Conform sursei anterior citate, pe Pilonul III sunt active următoarele fonduri de pensii: Aegon Esential, Azt Moderato, Azt Vivace, BCR Plus, BRD Medio, Generali Stabil, NN Activ, NN Optim, Pensia Mea și Raiffeisen Acumulare.