Noi filme, aceasta este propunerea obișnuită a companiei The Walt Disney. Numai că de data aceasta vorbim despre o perioadă îndelungată. Vor fi lansate din anul 2025, până în 2027.
La conferința D23 de anul acesta, regizorul James Cameron a urcat pe scenă pentru a dezvălui titlul oficial al celui de-al treilea film Avatar: Avatar: Fire and Ash.
Filmul Avatar: Fire and Ash urmează să fie lansat pe 19 decembrie 2025. În prezent, filmările au loc în Noua Zeelandă. Cameron a fost însoțit pe scenă de actorii Zoe Saldana și Sam Worthington la conferință.
Regizorul a sugerat că noul film „nu este ceva la care să vă așteptați, dar este ceea ce vă doriți”, iar fanii speculează că protagoniștii vor întâlni o nouă specie de Na’vi cu piele de culoare roșie care trăiește la poalele unui vulcan, dar după spusele regizorului, ar putea fi vorba despre încerările prin care vor trece locuitorii planetei Pandora în urma unui cataclism.
În primul film „Avatar”, spectatorii au admirat junglele Pandorei cu băștinașii albaștri pricepuți la vânătoare, îmblânzit creaturi înaripate și la cățărat pe copaci înalți. În „Avatar The Way of Water”, au fost prezentate oceanele Pandorei , cu o specie Na’vi de culoare cyan (albastru-verzui) care se pricepe la navigație și are aptitudini de înot.
The Walt Disney extinde universul Star Wars
Universul „Star Wars” continuă să se extindă cu o serie de proiecte noi, care promit să aducă povești captivante, de la serialul TV „Star Wars Skeleton Crew” (programat pentru 3 decembrie 2024) la noile sezoane pentru „Star Wars: Andor”(2025) și „Star Wars: Ahsoka”.
A fost anunțat și următorul film al francizei – „The Mandalorian & Grogu”, produs de Jon Favreau. Taika Waititi, cunoscut pentru stilul său unic, dezvoltă și el un film „Star Wars”, iar James Mangold va regiza „Dawn of the Jedi”, un film care va explora originile Ordinului Jedi, un proiect ambițios ce îi vor transporta pe fani cu 25.000 ani în urmă. Dave Filoni va lucra la un film centrat pe epoca Noii Republici.
Și în cele din urmă, Sharmeen Obaid-Chinoy va aduce pe marele ecran un film care explorează un nou Ordin Jedi și va continua povestea din trilogia încheiată în 2019, cu Daisy Ridley care își va relua rolul în personajul ei iconic, Rey. În februarie 2025 vine Captain America: Brave New World – Sam Wilson, interpretat de Anthony Mackie, preia oficial mantaua de Captain America. După evenimentele din „The Falcon and the Winter Soldier”, acest film va explora noile provocări pe care Sam trebuie să le înfrunte în rolul de lider mondial, în timp ce se confruntă cu o lume tot mai complexă și periculoasă. Harrison Ford îl va interpreta pe fostul general și noul președinte american, Thaddeus Ross, antagonistul principal din franciza „Hulk”.
Albă ca Zăpada revine
Snow White – Live-Action Remake (21 martie 2025) – Albă ca Zăpada revine pe marele ecran într-un remake live-action care promite să reînvie magia clasicului din 1937. Cu o distribuție modernă și efecte vizuale impresionante, Snow White va oferi o nouă perspectivă asupra poveștii îndrăgite, rămânând totodată fidelă esenței originale. Rachel Zegler, actrița americană cu origini sud-americane, o va juca pe prințesa din povestea scrisă de Frații Grimm. Urmează Tron: Ares (10 octombrie 2025) – Fanii universului Tron vor fi încântați de întoarcerea acestei francize iconice cu Tron: Ares. Filmul va continua explorarea lumii digitale în care tehnologia și realitatea se ciocnesc într-un mod spectaculos.
Zootopia 2 (26 noiembrie 2025) – După succesul uriaș al primului film, Zootopia 2 ne aduce din nou în lumea complexă și fascinantă a animalelor antropomorfice. Lilo & Stitch – Live-Action Remake (2025) – Un alt clasic Disney primește tratamentul live-action cu Lilo & Stitch. Povestea de prietenie dintre o fetiță din Hawaii și un extraterestru nebunatic, dar adorabil, va fi adusă la viață într-o manieră nouă, păstrând totodată farmecul și căldura originalului animat.
Tot pentru 2025 figurează printre „programări” Daredevil: Born Again (martie 2025) – Fanii au așteptat cu nerăbdare întoarcerea lui Matt Murdock, iar serialul promite să nu dezamăgească. Cu Charlie Cox reluând rolul principal, această serie va explora conflictul dintre Matt și Kingpin. Apoi Thunderbolts (2 mai 2025) – Filmul aduce în prim-plan o echipă neconvențională de anti-eroi din universul Marvel. Comandată de Valentina Allegra de Fontaine (interpretată de Julia Louis-Dreyfus), echipa include personaje precum Yelena Belova, John Walker și Baron Zemo. Aceștia vor fi trimiși în misiuni periculoase, iar filmul promite să ofere o perspectivă nouă asupra conceptului de eroi și răufăcători.
Citiți și: Festivalul Internațional de Film ANONIMUL: Cine va fi omagiat
Marvel Studios îi introduce oficial pe cei patru eroi în multivers
The Fantastic 4: First Steps (25 iulie 2025) – După multe așteptări, Marvel Studios îi introduce oficial pe cei patru eroi în multiversul Marvel Cinematic Universe, explorând poveștile lui Reed Richards (Pedro Pascal), Sue Storm (Vanessa Kirby), Johnny Storm (Joseph Quinn) și Ben Grimm (Ebon Moss-Bachrach), care devin cei mai mari eroi ai Pământului. Acest film marchează o piatră de hotar în extinderea MCU, pregătind terenul pentru confruntarea cosmică cu Galactus(Ralph Ineson).
Toy Story 5 (19 iunie 2026) – Deși mulți credeau că povestea Toy Story s-a încheiat, Disney și Pixar ne surprind cu o continuare a serialului animat debutat din 1995. Moana – Live-Action Remake (10 iulie 2026) – Moana va reveni pe marele ecran și într-un remake live-action. Frozen 3 (24 noiembrie 2027) – Elsa, Anna și restul personajelor din Frozen revin pentru o nouă aventură magică.
Avengers: Secret Wars (7 mai 2027) – Cel de-al șaselea film cu Răzbunătorii promite să fie unul dintre cele mai ambițioase proiecte din MCU, reunind un număr impresionant de eroi și răufăcători din mai multe universuri, antrenați într-o luptă finală cu Dr.Doom care va decide soarta multiversului. Ar putea fi prezent și Deadpool după o secvență din filmul „Deadpool& Wolverine”, în care antieroul aflat pe moarte este căzut la pământ, iar Thor îl îmbrățișează și plânge, potrivit ScreenRant.
Detalii păstrate la secret
Pe lângă aceste lansări, Disney are în pregătire și alte filme care au stârnit deja interesul fanilor: Incredibles 3: Familia de supereroi Parr se va întoarce într-o nouă aventură, deși data de lansare încă nu a fost stabilită. Primul film „Incredibles” a fost lansat în 2004, iar „Incredibles 2” în 2018.
Apoi, Bambi – Live-Action Remake: Povestea clasică a lui Bambi va fi reimaginată într-un film live-action, cu promisiunea de a aduce o nouă viață emoționantei povești ecranizată în 1943. Și Hercules – Live-Action Remake: Eroul mitologic va fi adus pe marele ecran într-o reinterpretare modernă a filmului animat din 1997, combinând aventura, umorul, muzica cu mitologia greacă.
Există mai multe proiecte anunțate de The Walt Disney, care nu au o dată exactă de lansare, însă stârnesc deja interesul fanilor. Cum ar fi continuarea aventurilor lui Peter Parker (Tom Holland), care e în lucru, dar detaliile sunt încă păstrate în secret. Sau faptul că „Shang-Chi and the Legend of the Ten Rings” va avea o continuare. Încă nu este cunoscut dacă filmul „Eternals” va mai avea o continuare, nici despre soarta eroului medieval Black Knight, interpretat de Kit Harington din serialul „Game of Thrones”.
Mai e în plan „Armor Wars” – o poveste centrată pe ce s-ar întâmpla dacă tehnologia lui Tony Stark ar cădea în mâini greșite. „Wonder Man” – Un nou erou își face intrarea în MCU, explorând cariera și viața complicată a lui Simon Williams, alias Wonder Man. „X-Men ’97: Season 2” – Continuarea serialului animat clasic X-Men.
Și, nu în ultimul rând, „Marvel Zombies”, o serie animată, care promite o viziune întunecată și unică asupra universului Marvel, unde eroii devin zombi ce amenință întreaga umanitate.