Festivalul Internațional de Literatură se va desfășura în România, în perioada 23 – 25 octombrie. Festivalul nu este la prima ediție, îl va găzdui un oraș consacrat pe cultură, iar participanții au transmis de pe acum pe ce se vor axa temele din care rezultă temerea cea mare: inteligența artificială. Temere care rezultă chiar și din afișul acestui eveniment.
Festivalul – numit pe scurt FILTM (se desfășoară la Timișoara, de aici FILTM) are tema „literatura și noi ei aliați”…Este ca un fel de gest de curtoazie față de inteligența artificială, căci e de la sine înțeles că un aliat „de nădejde” peste tot a devenit AI. Vor fi 12 evenimente, la care participă 27 de invitați din țară și din străinătate, aceste evenimente vor avea loc în Timișoara, dar și în trei orașe din județul Timiș. După cum au transmis organizatorii deja peste tot în media, invitații festivalului se vor întâlni cu elevii a șase licee din Timișoara, Jimbolia, Sânnicolau Mare și Lugoj, pe parcursul celor trei zile de activități.
Spre exemplu, sub titulatura „Bun venit în Matrix! – De la fake news la fake reality”, jurnaliștii de la Veridica, Marian Voicu și Cătălin Gomboș, se vor întâlni, pe 24 octombrie, cu tineri liceeni din Timișoara și Jimbolia. Dacă pătrunde AI până și în literatură asta nu înseamnă că nu vor mai fi consacratele seri de literatură din Sala Barocă a Muzeului Național de Artă din Timișoara.
Dacă nu ați auzit niciodată despre acest festival, aflați că se desfășoară de ceva vreme în România: Festivalul Internațional de Literatură de la Timișoara există de peste un deceniu. Și acest lucru îl evidențiază chiar președintele FILTMfestivalului, Robert Șerban: „La cea de-a XIII-a ediție a FILTM, încercăm să identificăm, la serile de dezbateri și lecturi, din întrebările publicului și răspunsurile invitaților, din cărțile mai nou ori mai de demult apărute, care sunt noii aliați ai literaturii și ce putere au ei”.
Chiar când începe Festivalul de Literatură
Serile de literatură vor fi proeminente. Pe 23 octombrie, chiar când începe festivalul în Sala Barocă a Muzeului Național de Artă publicul îi va întâlni pe scriitorul bosniac Semezdin Mehmedinović („Me’med, Bandana roșie și fulgul de zăpadă”, Black Button Books, 2022, traducere de Adrian Oproiu), pe prozatoarea Lorina Bălteanu („Cu funia egată de pământ”, Editura Cartier, 2023) și pe Daniela Rațiu, scriitoare din Timișoara („Sfârșitul lumii e un tren”, Editura Cartier, 2023).
Ziua de 24 octombrie este ziua dedicată laureatului Premiului Goncourt pe 2015, Mathias Énard („Vorbește-mi despre bătălii, regi și elefanți”, „Busola”, „Dorință”, „Banchetul anual al confreriei groparilor”, Editura Nemira). Sigur vă sună „de nișă”, dar e un scriitor important, recunosc cu mâna pe inimă că nu i-am citit cărțile, doar recenziile despre ele. Promit să le citesc într-un viitor cât mai neîndepărtat.
Pe 25 octombrie va fi invitată în cadrul festivalului Narine Abgarian (Armenia) – autoarea romanelor „Din cer au căzut trei mere” (recunosc că l-am văzut foarte promovat pe Facebook, deci trebuie să îl citesc…) „Simon”și „Viața e mai dreaptă decât moartea”, toate apărute la Humanitas Fiction, în traducerea Luanei Schidu. Vor mai fi invitați prozatorii Cristian Fulaș și Adrian Romila.
Latura AI a Festivalului de Literatură
Ei și acum ne îndreptăm spre proeminenta latură AI a evenimentului. Începem slow, cu Muzici, algoritmi și poezie – seara de poezie și muzică de la La Nemesis Art Club (Bastion Maria Theresia, Timișoara), moderată de scriitorul Dan-Liviu Boeriu. Îi va avea invitați pe Nenad Šaponja (Serbia), Octavian Soviany, Lorand Pethö (Austria), Angela Baciu, Mădălina Aldescu, George State, Ciprian Măceșaru.
Apoi totul devine mai hard: Dezbaterea Resetând literatura: Ctrl+Alt+Scrie: AI și democrația noilor genuri literare la care participă personalități precum conf. univ. Constantin Vică și prof. univ. Cristian Iftode, de la Facultatea de Filosofie a Universității București.
Este adevărat că Festivalul de Literatură de la Timișoara încearcă să se plieze pe noile tendințe tehnologice – oricât ar suna de trist – care pătrund în toate domeniile. Iar la capitolul resetarea literaturii…
„Ah, integrarea literaturii în lumea AI”
Exact așa notează Medium – „Ah, integrarea literaturii în lumea condusă de AI”, avertizându-ne să ne pregătim pentru ascensiunea AI în literatură și modul în care aceasta afectează păstrarea originalității.
„Vom începe prin a examina impactul conținutului generat de AI. Este o binecuvântare, să lumineze talentul nedescoperit? Sau este un blestem, care umbrește strălucirea imaginației umane? Alertă spoiler: este puțin din ambele”, dezvăluie, cu sinceritate, sursa menționată.
Care ne linștește totodată: „AI poate fi un asistent, dar nu va înlocui niciodată scânteia geniului uman”. Totuși, insistă pe supracalitățile literare ale inteligenței artificiale: „AI îmbunătățește analiza literară prin descoperirea tiparelor și temelor ascunse. Este ca și cum ai avea alături un detectiv literar super-puternic! Desigur, nu putem uita considerentele etice în această lume literară bazată pe inteligență artificială”.
Întrebarea din mintea tuturor e: acest conținut generat de AI, o binecuvântare sau un blestem? Conchide tot Medium și sperăm că așa va conchide și Festivalul de Literatură de la Timișoara: „În calitate de cititor pasionat, s-ar putea să te trezești între comoditatea și eficiența scrisului generat de inteligența artificială și teama că ar putea elimina din literatură creativitatea umană și originalitatea ei”.
Citiți și: Premiile Nobel altfel: Cum a ajuns Nobelul pentru Literatură motiv de testament /VIDEO