Festivalul Internațional de Film București (BIFF) a ajuns la cea de-a 20-a ediție și are loc între 19 și 29 septembrie. Este prima mare competiție cinematografică pentru lungmetraje organizată la București.
Biletele pot fi cumpărate online începând de săptămâna viitoare. Pe lângă producțiile cinematografice, vor fi și evenimente, după cum a evidențiat într-un interviu Ana-Maria Cononovici, coordonatorul festivalului.
„Întotdeauna avem premiere pentru că BIFF este un festival care se axează pe competiție, iar în sesiunea de anul acesta avem filme internaționale în premieră în țară care au fost premiate sau nominalizate și la festivaluri de profil din străinătate. Am negociat niște intrări de la Veneția fie în competiție, fie în festival. În competiție sunt prezente și filme ale regizorilor debutanți.”
„Avem secțiune de competiție, avem secțiune panoramă, avem filme românești, avem secțiune istorie și cinema care este deosebită. Noi suntem singurul festival din țară care are o secțiune de istorie și este motivul pentru care, de exemplu, festivalului i-a fost decernată anul acesta Medalia Custodele Coroanei”, a spus ea la Radio România București FM.
Citiți și: Uniformele școlare, ieri și azi. Ne plac sau nu?
BIFF: Seară fantasy și sesiunile de Q&A
„Mi-ar fi foarte greu să fac un top trei filme fiindcă ar fi o alegere foarte subiectivă, dar aș sugera ca fiecare om să încerce să vadă măcar câte un film din fiecare secțiune și atunci ar fi un top patru”. Pe lângă toate aceste proiecții cinematografice de lungmetraj, vor fi și evenimente speciale pentru cinefili și pentru pasionații de actorie. „Vom avea o seară specială românească cu Gypsy Jazz, după muzică de filme, cu participarea bandului Mieluță Bibescu, vom mai avea și o seară fantasy și sesiunile de Q&A (Întrebări și Răspunsuri) în urma filmelor cu prezențe reprezentative.”
„Seara fantasy va fi moderată de președinta onorifică de anul acesta a festivalului, de doamna Irina-Margareta Nistor! Curând vom anunța și noi programul complet. Vom fi prezenți pentru 11 zile consecutive la Cinema Muzeul Țăranului Român și în unele zile vom fi și la Cinema Union, la Cinema Eforie sau la Grădina cu Filme. Sunt mai multe locații unde vă invadăm și vă invităm să vizionați diferite filme”, a mai adăugat Ana-Maria Cononovici.
Prin urmare, Festivalul BIFF nu se dezminte și rezervă în acest an surprize pe măsură. Mai ales că Bucharest International Film Festival (BIFF) prezintă o ediție aniversară, cu juriu internaţional, format din personalităţi de marcă.
Un premiu pentru distribuitorul în România al filmului câştigător
Ediţia din acest an aduce câteva noutăţi importante precum: mărirea duratei festivalului la zece zile, introducerea competiţiei de scurtmetraje internaţionale, precum şi un premiu pentru distribuitorul în România al filmului câştigător BIFF.
Cunoscutul regizor și scenarist canadian Philippe Lesage va fi președintele Juriului Bucharest International Film Festival (BIFF) din acest an. Inițial realizator de documentare, Philippe Lesage a intrat în cinematografia narativă în anii 2010 si a semnat Les Démons (The Demons, 2015) care a avut premiera mondială la festivalul de la San Sebastian în Competiție, Genèse (2018) și Comme le feu (Who By Fire, 2024). Filmul Genèse a câștigat numeroase premii printre care Lupul de Aur (Festivalul New Cinema, Montreal), Premiile pentru cel mai bun film și cel mai bun regizor la Seminci din Valladolid (Spania) și cel mai bun film la Los Cabos International Film Festival (Mexic).
Filmul a fost, de asemenea, selectat la renumitul Muzeu de Artă Modernă și Societatea de Film din Lincoln Center’s New Directors/New Films Festival, AFI FEST și Rotterdam Film Festival. Metacritic l-a clasat pe locul 16 pentru cele mai bune filme din 2019. Comme le feu (Who By Fire) a câștigat Grand Prix of Generation’s International Jury la Berlinale și a participat recent la Bafici (Festivalul de la Buenos Aires).
BIFF are secţiunea de documentar şi film istoric
BIFF a devenit un reper pe harta României dar și a Europei și a continentului nord american, atrăgând, de la an la an, din ce în ce mai mulți participanți și vizitatori străini. Chiar dacă nu are aceeași tradiție de 53 de ani și nu are încă același palmares, mulți îl compară deja cu Festivalul de la Berlin – varianta Europei Centrale și de Est.
În acest an, Festivalului Internaţional de Film Bucureşti (BIFF) i-a fost conferită Medalia Custodele Coroanei Române.
Bucharest International Film Festival (BIFF) este organizat de Fundaţia Charta şi Asociaţia Culturală Grigore Vasiliu Birlic, sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale Principele Radu al României şi realizat cu sprijinul Ministerului Culturii.
BIFF este singurul festival de film internaţional din Bucureşti care are secţiunea de documentar şi film istoric pentru a onora Centenarul Regele Mihai din 2021, la 100 ani de la naştere, iniţiată de către Dan Drăghicescu. Principele Radu a găzduit zilele trecute Seara Palatului Elisabeta dedicată Bucharest International Film Festival (BIFF) 2024, prilej cu care a subliniat că evenimentul a fost clădit cu atât de multă şi de solidă viziune încât va merge mai departe peste generaţii.