Festivalul Inimilor, cea de-a XXXIII-a ediţie, se va desfăşura în perioada 3 – 7 iulie în Parcul Rozelor din Timişoara și va aduce în municipiu 28 de ansambluri din 14 ţări şi evenimente în premieră.
Vor fi expoziţii de costume populare, dar şi reprezentaţii în jurul parohiilor din cartierele oraşului, unde vor fi susţinute scurte spectacole de dansuri tradiţionale din ţările participante la festival.
În Capitala Europeană a Culturii TM2023 vor sosi ansambluri din Ungaria, Serbia, Bulgaria, Brazilia, Columbia, Georgia, Irlanda, Polonia, Mexic, Coreea de Sud, Portugalia, Ucraina, Republica Moldova şi România.
Tradiţionala paradă a portului popular va avea pe 4 iulie, de la ora 18,00, pe traseul Piaţa Libertăţii – Operă – Catedrală – Parcul Rozelor, şi precede deschiderea oficială a evenimentului programată de la ora 18,30, în Parcul Rozelor, se arată într-un comunicat transmis de Casa de Cultură a Municipiului Timişoara.
Pe lângă spectacolele tradiţionale din Parcul Rozelor, bucuria Festivalului Inimilor va fi adusă mai aproape de public, printr-o paletă diversificată de evenimente.

Festivalul Inimilor: Costume tradiţionale din Banat
Astfel, la Galeria Rotonda va fi prezentată expoziţia „Din inima Banatului”, care conţine costume tradiţionale din Banat din colecţia etnografică Marius Matei (în perioada 8 – 30 iulie). Vernisajul va avea loc duminică, 7 iulie, între orele 18,00 şi 21,00, în Parcul Rozelor.
În perioada 26 iunie – 29 iulie, la Podul „Traian” (zona Maria) este prezentată expoziţia de grafică „Din Inimă pentru Inimi” semnată de Mihaela Laslo, iar sâmbătă, 6 iulie, la ora 11,00, este programat workshopul „Lumea în ritmuri de Zumba”, în Parcul Rozelor, pe muzica popoarelor participante la Festivalul Inimilor, fiind coordonat de Claudiu Guţu.
Duminică 7 iulie, de la ora 11,30, publicul este invitat la „Ex-Centrica”, mănunchiuri de prezentări coregrafice în cartiere, în care Festivalul Inimilor călătoreşte din inima oraşului în parohii din cartiere, unde vor avea loc scurte reprezentaţii de coregrafie folclorică internaţională, mai arată sursa citată.
Festivalul Inimilor – Programul ediției
Miercuri, 3 iulie, ora 19:00, Parcul Rozelor
Grupul folcloric „Lavradeiras da Meadela”, Portugalia
Ansamblul Coregrafic „Sonechko”, Ucraina
Grupul folcloric „Flor de Atalaia”, Brazilia
Ansamblul „Cununa Timișului”, Ghiroda
Ansamblul „Krakus”, al Universității de Științe și Tehnică din Cracovia, Polonia
Ansamblul Profesionist „Banatul”, Timișoara
Ansamblul coregrafic al Universității din Nuevo León, Mexic
Ansamblul coregrafic „Jaehyung”, Seul, Coreea de Sud
Ansamblul Artistic Profesionist „Baladele Deltei”, Tulcea
Grupul „Jordan Academy Keltic Flair”, Irlanda de Nord
Ansamblul „Mtiebi”, Georgia
Ansamblul „Arsenal”, Bulgaria
Ansamblul Fundației Culturale Folclorice, Columbia
Ansamblul „Dule Milosavljević”, Čačak, Serbia
Joi, 4 iulie, ora 18:00 – Piața Libertății
Parada costumelor populare
Joi, 4 iulie, ora 18:30, Parcul Rozelor
Ceremonia de deschidere a festivalului
Ansamblul „Timișul” Tineret, Timișoara
Ansamblul Folcloric Tabán, Békéscsaba, Ungaria
Ansamblul Fundației Culturale Folclorice, Columbia
Ansamblul „Mladost”, Timișoara
Ansamblul Folcloric Profesionist „Junii Sibiului”, Sibiu
Ansamblul coregrafic „Jaehyung”, Seul, Coreea de Sud
Grupul „Jordan Academy Keltic Flair”, Irlanda de Nord
Grupul folcloric „Flor de Atalaia”, Brazilia
Ansamblul „Arsenal”, Bulgaria
Grupul folcloric „Lavradeiras da Meadela”, Portugalia
Ansamblul „Krakus”, al Universității de Științe și Tehnică din Cracovia, Polonia
Ansamblul „Mtiebi”, Georgia
Vineri, 5 iulie, ora 19:00, Parcul Rozelor
Ansamblul „Zestrea Gugulanilor”, Caransebeș
Grupul „Jordan Academy Keltic Flair”, Irlanda de Nord
Ansamblul Folcloric „Lugojana”, Lugoj
Ansamblul Coregrafic „Sonechko”, Ucraina
Ansamblul Folcloric Studențesc „Doina Timișului”, Timișoara
Ansamblul „Arsenal”, Bulgaria
Ansamblul Fundației Culturale Folclorice, Columbia
Ansamblul Folcloric Tabán, Békéscsaba, Ungaria
Ansamblul „Dule Milosavljević”, Čačak, Serbia
Ansamblul „Timișul”, Timișoara
Ansamblul coregrafic „Jaehyung”, Seul, Coreea de Sud
Ansamblul „Mtiebi”, Georgia
Ansamblul coregrafic al Universității din Nuevo León, Mexic
Sâmbătă, 6 iulie, ora 19.00, Parcul Rozelor
Ansamblul „Eszterlanc”, Timișoara
Ansamblul Folcloric Tabán, Békéscsaba, Ungaria
Ansamblul Coregrafic „Sonechko”, Ucraina
Ansamblul „Arsenal”, Bulgaria
Grupul „Jordan Academy Keltic Flair”, Irlanda de Nord
Ansamblul coregrafic „Jaehyung”, Seul, Coreea de Sud
Grupul folcloric „Lavradeiras da Meadela”, Portugalia
Ansamblul „Krakus”, al Universității de Științe și Tehnică din Cracovia, Polonia
Grupul folcloric „Flor de Atalaia”, Brazilia
Ansamblul Fundației Culturale Folclorice, Columbia
Ansamblul „Mtiebi”, Georgia
Ansamblul coregrafic al Universității din Nuevo León, Mexic
Ansamblul „Dule Milosavljević”, Čačak, Serbia
Baletul Național „Joc”, Republica Moldova
Duminică, 7 iulie, Parcul Rozelor
- orele 18:00-21:00
Expoziție de costume tradiționale din Banat din colecția etnografică Marius Matei, accesibilă persoanelor nevăzătoare (explicații în Braille sau disponibile pe aplicațiile dedicate acestei categorii de public)
- ora 19.00
Ansamblul „Banater Tanzgruppen”, Timișoara
Ansamblul Folcloric Tabán, Békéscsaba, Ungaria
Școala de dans „Maria și Marius Ursu”, Timișoara
Grupul folcloric „Lavradeiras da Meadela”, Portugalia
Ansamblul „Casa Tineretului” Sânmihai, Serbia
Ansamblul „Pusta Banatului”, Timișoara
Ansamblul „Sveti Sava”, Sânnicolau Mare
Grupul folcloric „Flor de Atalaia”, Brazilia
Grupul „Jordan Academy Keltic Flair”, Irlanda de Nord
Ansamblul coregrafic „Jaehyung”, Seul, Coreea de Sud
Ansamblul „Arsenal”, Bulgaria
Ansamblul coregrafic al Universității din Nuevo León, Mexic
Ansamblul „Dule Milosavljević”, Čačak, Serbia
Ansamblul „Krakus”, al Universității de Științe și Tehnică din Cracovia, Polonia
Ansamblul Coregrafic „Sonechko”, Ucraina
Ansamblul „Mtiebi”, Georgia
Ansamblul Fundației Culturale Folclorice, Columbia
- ora 23.00
Ceremonia de închidere a festivalului
Programul expozițiilor
8-30 iulie, Galeria Rotonda
Din inima Banatului – Expoziție de costume tradiționale din Banat din colecția etnografică Marius Matei
Vernisaj: duminică, 7 iulie 2024, între orele 18:00-21:00, Parcul Rozelor
Expoziția este accesibilă persoanelor nevăzătoare (explicații în Braille sau disponibile pe aplicațiile dedicate acestei categorii de public).
Parteneri: Asociația „Ceva de Spus”, Liceul Teoretic Special „Iris”
26 iunie-29 iulie, Podul „Traian” (zona Maria)
Din inimă, pentru inimi – Expoziție de grafică a artistei Mihaela Laslo
Sâmbătă, 6 iulie 2024, 11:00, Parcul Rozelor
Lumea în ritmuri de Zumba – Workshop pe muzica popoarelor participante la Festivalul Inimilor, coordonat de Claudiu Guțu
Duminică, 7 iulie 2024, 11:30
„EX-Centrica”, performance-uri coregrafice în cartiere – scurte reprezentații de coregrafie folclorică internațională în cartierele Timișoarei

Restricții de circulație în timpul festivalului
Circulaţia rutieră nu va fi permisă în zona Parcului Rozelor, pe străzile Academician Alexandru Borza, Gheorghe Andrașiu, Silviu Bejan şi Patriarh Miron Cristea. Interzicerea traficului este valabilă de luni seara, de la ora 22.00 şi până în 8 iulie, ora 12.00.
De asemenea, joi, în 4 iulie, în intervalul orar 18:00 – 19:00, în timpul derulării paradei portului popular, circulaţia va fi restricţionată pe traseul: bulevardul C.D. Loga (Catedrala Mitropolitană) – strada Silviu Bejan – strada Academician Alexandru Borza (Parcul Rozelor).