Ediția din acest an a Festivalului de Film de la Veneția, cea de-a 80-a, se desfăşoară între 30 august și 9 septembrie.
Pelicula “Comandante”, în regia italianului Edoardo De Angelis, va fi proiectată în deschiderea marelui eveniment, în timp ce regizorul Juan Antonio Bayona va încheia festivalul cu “Le cercle des neiges”.
Regizorul Damien Chazelle, care a deschis anii trecuţi festivalul cu filmele La La Land şi First Man, este Preşedintele Juriului din acest an.
Cele mai aşteptate filme
“Ferrari”, de Michael Mann, care urmărește viața fondatorului mărcii italiene de automobile, în rolul căruia îl vedem pe Adam Driver.
“Maestro”, al doilea lungmetraj al lui Bradley Cooper. După “A Star is Born”, actorul îl interpretează pe celebrul dirijor și compozitor Leonard Bernstein, autorul musicalului “West Side Story”.
“Priscilla”, de Sofia Coppola. Ca un răspuns feminist la “Elvis” al lui Baz Luhrmann, regizoarea prezintă povestea singurei soții a regelui rock’n’roll-ului.
“Bietele creature” de Yórgos Lánthimos. Emma Stone își va face revenirea într-un film radical adaptat după romanul omonim al lui Alasdair Gray. Ea joacă rolul unei femei Frankenstein care, după ce a trăit izolată de creatorul ei, pornește să descopere lumea reală.
“La Bête” (Bestia) de Bertrand Bonello. Într-un viitor în care emoțiile au devenit o amenințare, Gabrielle (Léa Seydoux) trebuie să își exploreze viețile anterioare pentru a se purifica.
“Daaaaaali!” de Quentin Dupieux. Un nou film dedicat pictorului Salvador Dalí, avându-in distribuţie pe: Anaïs Demoustier, Gilles Lellouche, Jonathan Cohen, Edouard Baer și Pierre Niney.
Din păcate, greva scenariștilor și actorilor de la Hollywood face ca numeroase vedete să-şi fi anulat participarea la Festivalul de Film de la Veneția. Cu toate acestea, unele echipe au primit permisiuni speciale pentru a-și promova filmele. Distribuția filmului “Ferrari” (Adam Driver și Patrick Dempsey) va fi prezentă, la fel ca și cea a filmului “Priscilla” (Cailee Spaeny și Jacob Elordi). Mads Mikkelsen (The Promised Land) și Jessica Chastain (Memory) vor fi, de asemenea, prezenți la Veneţia.
Anul trecut, producția americană „All the Beauty and the Bloodshed”, de Laura Poitras, un documentar despre artista Nan Goldin, a câștigat Leul de Aur, marele trofeu al Festivalului de Film de la Veneția.