Bucureștiul este, începând de azi și până pe 28 septembrie, gazda unui festival fără frac și fără formalități, așa cum a fost definit Festivalul #SHARPclassics 2024. Despre ce este vorba și care sunt experiențele promise.
#SHARPclassics 2024 reprezintă un festival care reinventează muzica clasică, printr-o combinație curajoasă de jazz, sunete electronice și tradiții culturale.
Cu un line-up impresionant de artiști români și internaționali, festivalul promite o experiență sonoră inedită, care se desfășoară în spații neconvenționale, precum Combinatul Fondului Plastic, Amfiteatrul TNB, Teatrul Recul și în cadrul unui restaurant din București.
Ce face acest festival diferit? Rupe barierele tradiționale ale muzicii clasice, lăsând deoparte fracul și formalitatea. Acest concept își propune să transforme percepția publicului asupra muzicii clasice, făcând-o accesibilă și relevantă pentru lumea modernă. „Scopul nostru este să aducem muzica cultă mai aproape de oameni, să o scoatem din sălile tradiționale și să o plasăm în contextul urban, fără rigiditatea de altădată”, spune Daniel Ciobanu.
Festivalul reunește 22 de artiști din întreaga lume care vor oferi publicului bucureștean o varietate de concerte în care stiluri muzicale aparent incompatibile se îmbină armonios. De la interpretări îndrăznețe ale muzicii lui Beethoven la fuziuni între jazz mediteranean și folclor românesc, #SHARPclassics oferă un mix unic de tradiție și inovație.
Citiți și: Karpatia Horse Show – eveniment care invită la evadare din cotidian, alături de familie
Cum vor decurge concertele la festival
Despre cum vor decurge concertele la festival vorbește cu exuberanță însuși inițiatorul conceptului, Daniel Ciobanu: „Festivalul începe pe 23 septembrie, cu un concert absolut fenomenal. Îl avem ca protagonist pe pianistul Guy Mintus, care a fost descoperit la Fastivalul de jazz de la Montreux, deja recunoscut internațional drept pionier al generației tinere de muzicieni de jazz. El vine alături de trioul lui și li se vor alătura câțiva muzicieni absolut formidabili – Corina Sîrghi, pe care probabil toată lumea deja o cunoaște și o adoră, ca noi toți de altfel din festival, o voce de catifea în folclor românesc, Andrei Maxim la caval, care va veni și pe partea de parfumerie instrumentală, și Bogdan Ciobanu, la djembe pentru un pic mai mult ritm și mișcare.
Deci, va fi o seară în care jazzul mediteneean, de fapt, îmbrățișează folclorul românesc într-un mix în care… eu zic că nu o să plecăm fără să avem ochii umeziți”, a spus pianisul, potrivit Radio România Muzical.
„Apoi, în seara de 24 septembrie, marți, la Deschis Gastrobar, avem doi maeștri – profesorul meu de pian, Petras Geniušas, care vine cu Liudas Mockūnas la saxofon. Aici, de fapt, e un concert absolut incredibil, e un masterclass de improvizație de jazz avangardist, extrem de euforic, foarte puternic sonor. De fapt, e un delir de sunete, dar îl avem și pe Petras, care e un rapsod înnăscut și va împărtăși cu noi pe parcursul serii din enciclopedia sa de experiențe și amintiri”.
De ce fără frac
Pe 25 septembrie, vin de fapt cei mai tineri artiști, trei artiști georgieni. „Giorgi Gigashvili, care tocmai ce a câștigat un premiu la Concursul “Rubinstein” din Tel Aviv, vine cu trupa lui de muzică electronică, care deja face furori, milioane de vizualizări pe youtube, fără să aibă neapărat vreo armată de PR în spatele lor. Vor veni la Teatrul Recul, un loc extrem de potrivit, un teatru privat foarte bine căptușit, într-o seară care, din nou, cred că o să ne prăbușească efectiv orice stres cotidian, agitații… vin cu așa o căldură și cu un instinct atât de pur, de copil, și ne cântă. Merită trăit pe viu!”, maio descrie pianistul.
Fiecare concert este conceput pentru a transforma spațiul urban într-un loc vibrant, în care muzica capătă noi sensuri și interpretări. „Artiștii de muzică clasică renunță la frac, dar păstrează toată magia sunetelor clasice,” spune Ciobanu, subliniind caracterul inovator al festivalului. „În principiu, am încercat să elimin bariera dintre public și scenă. În fiecare seară vom auzi nenumărate povești, artiștii vor ieși din zona muzeistică și se vor contopi cu publicul, vor împărtăși din intimitatea lor momente care să ne inspire, să ne dezlipească de cotidian, astfel încât „concertul” va deveni, de fapt, o întâlnire mai specială între prieteni.
În lineup-ul din acest an am distilat, din toată experiența mea din industria muzicală, esențe rare – artiști care pur și simplu m-au marcat prin pasiunea lor extraordinară, prezența scenică magnetică și capacitatea de a seduce publicul cu o ușurință absolut dezarmantă”, evidențiază Daniel Ciobanu pentru Scena 9.
Nu este doar un festival de muzică clasică
Tot el adaugă că artiștii „te poartă în universul lor personal, atât de intim și captivant, încât nu poți să nu li te alături în proces. Această complicitate mi se pare că îți redă încrederea că frumosul autentic încă poate fi experimentat, în ciuda sosului toxic în care trăim zi de zi; trebuie doar să ne oferim un mic răgaz și să rămânem în permanență curioși și atenți pentru a recunoaște oportunitățile care pot conduce spre astfel de experiențe.
#SHARPclassics nu este doar un festival de muzică clasică, ci o manifestare culturală care își propune să redefinească modul în care percepem și consumăm arta. Biletele sunt disponibile online, iar publicul poate opta atât pentru acces la concerte individuale, cât și pentru pachete care includ toate spectacolele.
Festivalul este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.
Program festival #SHARPclassics
- 23 septembrie – JazzMosphere, la Combinatul Fondului Plastic: Pianistul Guy Mintus aduce pe scenă o îmbinare vibrantă între jazz-ul mediteranean și muzica clasică, acompaniat de sunete tradiționale românești.
- 24 septembrie – DERAPAJ, la un restaurant din București: O seară de improvizații muzicale neașteptate, în care muzica clasică „derapează” spectaculos în jazz și alte genuri moderne. Finalul serii este marcat de un mix eclectic cu influențe de R&B, Neo-Soul și Jazz.
- 25 septembrie – GIGABYTE, la Teatrul Recul: Pianistul Giorgi Gigashvili propune un proiect inovator de muzică electronică și jazz, bazat pe tradițiile culturale georgiene.
- 26 septembrie – TEMPESTA, la Amfiteatrul TNB: Un spectacol interdisciplinar ce combină muzica clasică cu dansul contemporan, inspirat de cercurile infernului din „Divina Comedie” a lui Dante Alighieri.
- 28 septembrie – VERTIGO, la Combinatul Fondului Plastic: Festivalul se încheie cu o interpretare unică a „Tablourilor într-o expoziție” de Modest Mussorgsky, într-o atmosferă multisenzorială creată de pianistul Daniel Ciobanu.
Despre acest ultim eveniment din cadrul festivalului a vorbit tot Daniel Ciobanu pentru Sscena 9: „Pe 28 septembrie, în ultima seară, am zis să încheiem cu un recital clasic de pian, dar bineînțeles cu tot felul de „Tarantino twists”. L-am numit Vertigo, fiind din nou o amețeală stilistică a mai multor lumi ce se topesc una într-alta.
Publicul va da drumul celor 100 de invitați speciali, o armată de metronoame, care va fi „big-bangul” din care se creează lumea reală printr-o rapsodie de Liszt, o poveste de dragoste cu vremurile secolului 19, urmată de lucrarea Tablouri dintr-o expoziție a lui Mussorgsky, în care deja încep să încorporez elemente vizuale (cinematografie și obiecte de artă contemporană). Ajungând la final ca spiritul lui Bach să fie reinterpretat într-o manieră jazzy printr-o lucrare a lui Brad Mehldau”.
Citiți și: Profesia de influencer, muncă grea și prost plătită?