Președintele Federației Române de Box, Vasile Cîtea, a dezmințit vineri, 14 martie, informațiile vehiculate recent în spațiul public, potrivit cărora Diana Șoșoacă, prezidențiabilă la alegerile prezidențiale din mai, ar fi fost numită președinte de onoare al federației.
”Nu are legătură cu realitatea”
Declarația senatoarei, făcută după depunerea candidaturii la Biroul Electoral Central (BEC), a creat confuzie în spațiul public, iar Federația Română de Box (FR Box) a transmis un comunicat în care respinge orice asociere cu președinta S.O.S. România.
Reamintim că europarlamentara a purtat mănuși de box în momentul în care și-a depus candidatura la Biroul Electoral Permanent (BEC),
„FR de Box va aniversa anul viitor 100 de ani de la înființare, secol în care boxul și-a păstrat reputația de nobila artă și pentru că a fost deasupra luptelor politice, unde loviturile sub centură sunt chiar promovate. În box acestea rămân interzise! Federația noastră are un președinte de onoare, în persoana marelui campion Mihai Leu, de care întreaga lume a boxului este mândră și care rămâne o emblemă a sportului nostru. Nu ne-am dezice de el nici măcar pentru un președinte ales al României.”, a subliniat președintele în funcție al federației, Vasile Cîtea.
”FR de Box îi dorește succes dnei Șoșoacă și tuturor candidaților de la alegerile prezidențiale, dar nu este și nu va fi implicată politic în niciuna dintre campaniile electorale”, a mai spus președintele FR Box.
Declarația care a creat confuzie
Diana Șoșoacă a spus după ce și-a depus candidatura că se va alege praful de tot sistemul dacă va fi din nou oprită.
„Dacă nu voi fi lăsată să candidez și voi fi din nou oprită, praful și pulberea se va alege de alegerile lor și de sistemul lor.”, a declarat Diana Șoșoacă, în timp ce își agita mănușile de box în aer, la ieșirea de la Biroul Electoral Central.
De asemenea, președinta S.O.S România a afirmat că a fost făcută preşedinte de onoare al Federaţiei Române de Box.
„Sistemul nu este pregătit pentru oameni care nu cedează. Sistemul nu este pregătit pentru oameni care nu se vând. Sistemul nu este pregătit pentru profesioniști. Sistemul nu este pregătit pentru cei care știu carte, care știu drept. Sistemul nu este obișnuit cu eroi. Sistemul nu este obișnuit să se lupte împotriva lui până la capătul lui. Vă anunț că de curând am fost făcută preşedinte de onoare al Federaţiei Române de Box «Ringul».”, a fost anunțul pe care l-a făcut Diana Șoșoacă, conform celor de la adevărul.ro.